Către:
Serviciul
Judiciar Civil din Ministerul Public
În
copie: D-nul Cristi Danileţ şi
d-na Corina Voicu, judecători la CSM
D-na
Voica Pop, specialist UNICEF
25.05.2013
Stimată
doamnă,
Sunt
uimiţi de răspunsul dvs. prin care afirmaţi faptul că "instanţele au
luat act de învoiala părţilor şi au dispus exercitarea autorităţii părinteşti
de către un singur părinte, numai după ce, în prealabil, au verificat dacă
această învoială este în interesul superior al minorului, sens în care, s-au
administrat mai multe probe din care să rezulte situaţia concretă a minorului
şi a părinţilor, respectiv proba cu înscrisuri, interogatoriu, anchetă socială
sau martori." Ne manifestăm regretul că Ministerul Public nu
pare să sesizeze gravitatea şi urgenţa luării măsurilor necesare de unificare a
practicii judecătoreşti în aceste cazuri deosebit de grave. Lună de lună
aproximativ 1300 de copii sunt lipsiţi de dreptul lor de a primi îndrumare de
la ambii părinţi. Conform statisticilor primite de la Ministerul Justiţiei sunt
aproximativ 35.000 de divorţuri cu copii anual. La o medie de 1,5 copii
pe familie aceasta implică 52.000 de copii anual care experimentează divorţul
părinţilor lor. Conform investigaţiilor ARPCC în cel puţin 30% din cazuri
părinţii cer iar instanţele acceptă simpla cerere a unui părinte în faţa
instanţei de a renunţa la autoritatea părintească. Aceasta implică aproximativ
15800 copii anual care sunt lipsiţi de acest drept, adică, în medie, 1300 de
copii lunar. Câteva argumente:
1)
Proba cea mai evidentă care arată că concluziile la care aţi ajuns sunt eronate
este reprezentată de situaţia de la Judecatoria SECTOR 5 unde, la un singur
complet, am identificat cel puţin:
-
10 sentinţe tip custodie unică acordate în perioada noiembrie 2011 – februarie
2012
-
36 sentinţe tip custodie unică acordate în perioada februarie 2012 - februarie
2013
Vorbim
deci de peste 40 de sentinţe în care s-a acordat sentinţă tip custodie unică.
Cele 40 de sentinţe reprezintă un număr aproximativ egal cu cel al sentinţelor
tip custodie comună. Legea şi doctrina sunt coerente în a indica că Noul Cod
Civil a impus REGULA autorităţii părinteşti comune de la care se
poate crea o excepţie doar în situaţia unor motive cu adevărat temeinice
pentru care nu e suficient ca judecătorul să clameze precum că ar exista, ci
trebuie ca judecătorul să le explice extrem de detaliat în textul hotărârii. În
aceste condiţii orice procent de acordare a custodiei unice în mai mult de 3-5%
din cazuri este extrem se suspect.
2)
Explicaţia precum că la acele dosare ”ar exista proba cu înscrisuri,
interogatoriu, anchetă socială sau martori" nu justifică
retragerea exerciţiului autorităţii părinteşti în măsura în care nu există o
motivaţie extrem de bine argumentată în textul sentinţei. În măsura în care
aceste probe nu reliefează abuzuri sau neglijenţe extrem de grave ale
părintelui asupra copilului, toate aceste probe nu sunt relevante privitor la
exercitarea autorităţii părinteşti. Motive temeinice sunt acelea care:
-
implică riscuri pentru copil (abuzuri documentate extensiv – nu doar
clamate de o parte)
-
implică situaţiile prevăzute de art. 507 NCC "Dacă unul dintre
părinţi este decedat, declarat mort prin hotărâre judecătorească, pus sub
interdicţie, decăzut din exerciţiul drepturilor părinteşti sau dacă, din orice
motiv, se află în neputinţă de a-şi exprima voinţa, celălalt părinte exercită
singur autoritatea părintească."
3)
Cele trei sentinţe pe care vi le-am pus la dispoziţie in extenso sunt
cât se poate de vagi în a prezenta care ar fi aşa-zisele acele motive
temeinice. Motivarea
judecătorilor este neargumentată ori este greşit argumentată în sensul că
înţelegerea părinţilor ar reprezenta un motiv temeinic. Citez dintre motivările
instanţelor pe care le aveţi de altfel puse la dispoziţie de către ARPCC şi
care niciuna nu identifică vreun motiv temeinic:
-----
"Din probele dosarului instanţa retine următoarele: Potrivit sentinţei
civile 9930/2005 a judecătoriei CLUJ NAPOCA minora CMB a fost încredinţată la
pârâta. De asemenea, în cauza s-a efectuat ancheta psihosocială din care reiese
ca minora stă efectiv de vreo 2 ani cu tatăl iar condiţiile de locuit oferite
de acesta sunt corespunzătoare. Pârâta stă într-un apartament de 1 cameră şi
dependinţe proprietatea concubinului său. Faţă de cele de mai sus instanţa
consideră cererea întemeiată urmând a o admite. În baza art 403 NCC rap la art
398 NCC va dispune exercitarea autorităţii părinteşti în ceea ce priveşte
pe minora CMB in favoarea reclamantului" (sentinţa
civilă nr. 22528/2012, dosar nr. 22469/211/2012)
-----”În
ceea ce priveşte exercitarea autorităţii părinteşti asupra minorului VDC,
instanţa reţine incidenţa în cauză a prevederilor art. 487 NCC potrivit căruia
“Părinţii au dreptul şi îndatorirea de a creşte copilul, îngrijind de sănătatea
şi dezvoltarea lui fizică, psihică şi intelectuală, de educaţia, învăţătura şi
pregătirea profesională a acestuia, potrivit propriilor lor convingeri,
însuşirilor şi nevoilor copilului; ei sunt datori să dea copilului orientarea
şi sfaturile necesare exercitării corespunzătoare a drepturilor pe care legea
le recunoaşte acestuia.” şi ale art. 397 raportat la art. 483 NCC potrivit
cărora autoritatea părintească revine în comun ambilor părinţi, afară de cazul
în care instanţa decide altfel. Constatând acordul celor doi părinţi cu
privire la exercitarea autorităţii părinteşti, acord expus şi în faţa
instanţei de judecată potrivit art. 396 NCC, având în vedere şi concluziile
anchetei sociale efectuate în cauză, instanţa va admite cererea formulată de
reclamantă, urmând a dispune exercitarea autorităţii părinteşti de către
reclamantă, mama minorului, în mod exclusive, apreciind că prin aceasta
interesele minorului sunt protejate.” (sentinţa civila nr. 21187/2012 dosar nr.
11999/211/2012)
-----
”Aşa cum s-a mai arătat, regula este că exercitarea autorităţii părinteşti
revine, în comun, ambilor părinţi, exercitarea autorităţii părinteşti de către
un singur părinte reprezentând o situaţie de excepţie ce poate fi dispusă numai
când exercitarea în comun ar fi contrară interesului superior al copilului.
Părinţii căsătoriţi sau nu, pot conveni conform art. 506 al 1 CCiv. Cu privire
la exercitarea autorităţii părinteşti, deci inclusiv în sensul exercitării
unilaterale a acesteia, dacă este respectat interesul superior al copilului, cu
încuviinţarea instanţei de tutelă. Aşadar un motiv întemeiat, în sensul art
398 C.civ pentru as e hotărî ca autoritatea părintească să fie exercitată numai
de către unul dintre părinţi este şi o astfel de înţelegere a părinţilor,
atunci când ea nu contravine interesului superior al copilului.” (sentinţa
25012/19.10.2011, dosar 21009/325/2011)
La
final, vă rog prin prezenta să binevoiţi a-mi acorda mie şi colegilor mei (vom
fi trei la număr, probabil) o audienţă în cursul lunii iunie. Propuneţi,
vă rog, o dată şi o oră, ideal, la prima oră.
Cu
deosebită consideraţie,
Asociaţia
Română pentru Custodia Comună
Anexe:
[ngo119]
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Va multumim pentru comentariul dvs. Acesta va fi moderat in cel mai scurt timp posibil.
Politica sitului nu permite schimbul de adrese de e-mail, limbajul licentios sau atacul la persoana.
Colectivul ARPCC