Ministerul Public refuză să ia atitudine privitor la problema renuntarii benevole la autoritatea parinteasca

Către:                     Serviciul Judiciar Civil din Ministerul Public

În copie:                D-nul Cristi Danileţ şi d-na Corina Voicu, judecători la CSM

                                D-na Voica Pop, specialist UNICEF

                                                25.05.2013

Stimată doamnă,

Sunt uimiţi de răspunsul dvs. prin care afirmaţi faptul că "instanţele au luat act de învoiala părţilor şi au dispus exercitarea autorităţii părinteşti de către un singur părinte, numai după ce, în prealabil, au verificat dacă această învoială este în interesul superior al minorului, sens în care, s-au administrat mai multe probe din care să rezulte situaţia concretă a minorului şi a părinţilor, respectiv proba cu înscrisuri, interogatoriu, anchetă socială sau martori."  Ne manifestăm regretul că Ministerul Public nu pare să sesizeze gravitatea şi urgenţa luării măsurilor necesare de unificare a practicii judecătoreşti în aceste cazuri deosebit de grave. Lună de lună aproximativ 1300 de copii sunt lipsiţi de dreptul lor de a primi îndrumare de la ambii părinţi. Conform statisticilor primite de la Ministerul Justiţiei sunt aproximativ 35.000 de divorţuri cu copii anual. La o medie de 1,5 copii pe familie aceasta implică 52.000 de copii anual care experimentează divorţul părinţilor lor.  Conform investigaţiilor ARPCC în cel puţin 30% din cazuri părinţii cer iar instanţele acceptă simpla cerere a unui părinte în faţa instanţei de a renunţa la autoritatea părintească. Aceasta implică aproximativ 15800 copii anual care sunt lipsiţi de acest drept, adică, în medie, 1300 de copii lunar.  Câteva argumente:

1) Proba cea mai evidentă care arată că concluziile la care aţi ajuns sunt eronate este reprezentată de situaţia de la Judecatoria SECTOR 5 unde, la un singur complet, am identificat cel puţin:

- 10 sentinţe tip custodie unică acordate în perioada noiembrie 2011 – februarie 2012

- 36 sentinţe tip custodie unică acordate în perioada februarie 2012 - februarie 2013

Vorbim deci de peste 40 de sentinţe în care s-a acordat sentinţă tip custodie unică. Cele 40 de sentinţe reprezintă un număr aproximativ egal cu cel al sentinţelor tip custodie comună. Legea şi doctrina sunt coerente în a indica că Noul Cod Civil a impus REGULA autorităţii părinteşti comune de la care se poate crea o excepţie doar în situaţia unor motive cu adevărat temeinice pentru care nu e suficient ca judecătorul să clameze precum că ar exista, ci trebuie ca judecătorul să le explice extrem de detaliat în textul hotărârii. În aceste condiţii orice procent de acordare a custodiei unice în mai mult de 3-5% din cazuri este extrem se suspect.

2) Explicaţia precum că la acele dosare ”ar exista proba cu înscrisuri, interogatoriu, anchetă socială sau martori" nu justifică retragerea exerciţiului autorităţii părinteşti în măsura în care nu există o motivaţie extrem de bine argumentată în textul sentinţei. În măsura în care aceste probe nu reliefează abuzuri sau neglijenţe extrem de grave ale părintelui asupra copilului, toate aceste probe nu sunt relevante privitor la exercitarea autorităţii părinteşti. Motive temeinice sunt acelea care:

- implică riscuri pentru copil (abuzuri documentate extensiv – nu doar clamate de o parte)

- implică situaţiile prevăzute de art. 507 NCC "Dacă unul dintre părinţi este decedat, declarat mort prin hotărâre judecătorească, pus sub interdicţie, decăzut din exerciţiul drepturilor părinteşti sau dacă, din orice motiv, se află în neputinţă de a-şi exprima voinţa, celălalt părinte exercită singur autoritatea părintească."

3) Cele trei sentinţe pe care vi le-am pus la dispoziţie in extenso sunt cât se poate de vagi în a prezenta care ar fi aşa-zisele acele motive temeinice. Motivarea judecătorilor este neargumentată ori este greşit argumentată în sensul că înţelegerea părinţilor ar reprezenta un motiv temeinic. Citez dintre motivările instanţelor pe care le aveţi de altfel puse la dispoziţie de către ARPCC şi care niciuna nu identifică vreun motiv temeinic:

----- "Din probele dosarului instanţa retine următoarele: Potrivit sentinţei civile 9930/2005 a judecătoriei CLUJ NAPOCA minora CMB a fost încredinţată la pârâta. De asemenea, în cauza s-a efectuat ancheta psihosocială din care reiese ca minora stă efectiv de vreo 2 ani cu tatăl iar condiţiile de locuit oferite de acesta sunt corespunzătoare. Pârâta stă într-un apartament de 1 cameră şi dependinţe proprietatea concubinului său. Faţă de cele de mai sus instanţa consideră cererea întemeiată urmând a o admite. În baza art 403 NCC rap la art 398 NCC va  dispune exercitarea autorităţii părinteşti în ceea ce priveşte pe  minora CMB in favoarea reclamantului" (sentinţa civilă nr. 22528/2012, dosar nr. 22469/211/2012)

-----”În ceea ce priveşte exercitarea autorităţii părinteşti asupra minorului VDC, instanţa reţine incidenţa în cauză a prevederilor art. 487 NCC potrivit căruia “Părinţii au dreptul şi îndatorirea de a creşte copilul, îngrijind de sănătatea şi dezvoltarea lui fizică, psihică şi intelectuală, de educaţia, învăţătura şi pregătirea profesională a acestuia, potrivit propriilor lor convingeri, însuşirilor şi nevoilor copilului; ei sunt datori să dea copilului orientarea şi sfaturile necesare exercitării corespunzătoare a drepturilor pe care legea le recunoaşte acestuia.” şi ale art. 397 raportat la art. 483 NCC potrivit cărora autoritatea părintească revine în comun ambilor părinţi, afară de cazul în care instanţa decide altfel. Constatând acordul celor doi părinţi cu privire la exercitarea autorităţii părinteşti, acord expus şi în faţa instanţei de judecată potrivit art. 396 NCC, având în vedere şi concluziile anchetei sociale efectuate în cauză, instanţa va admite cererea formulată de reclamantă, urmând a dispune exercitarea autorităţii părinteşti de către reclamantă, mama minorului, în mod exclusive, apreciind că prin aceasta interesele minorului sunt protejate.” (sentinţa civila nr. 21187/2012 dosar nr. 11999/211/2012)

----- ”Aşa cum s-a mai arătat, regula este că exercitarea autorităţii părinteşti revine, în comun, ambilor părinţi, exercitarea autorităţii părinteşti de către un singur părinte reprezentând o situaţie de excepţie ce poate fi dispusă numai când exercitarea în comun ar fi contrară interesului superior al copilului. Părinţii căsătoriţi sau nu, pot conveni conform art. 506 al 1 CCiv. Cu privire la exercitarea autorităţii părinteşti, deci inclusiv în sensul exercitării unilaterale a acesteia, dacă este respectat interesul superior al copilului, cu încuviinţarea instanţei de tutelă. Aşadar un motiv întemeiat, în sensul art 398 C.civ pentru as e hotărî ca autoritatea părintească să fie exercitată numai de către unul dintre părinţi este şi o astfel de înţelegere a părinţilor, atunci când ea nu contravine interesului superior al copilului.” (sentinţa 25012/19.10.2011, dosar 21009/325/2011)

La final, vă rog prin prezenta să binevoiţi a-mi acorda mie şi colegilor mei (vom fi trei la număr, probabil) o audienţă în cursul lunii iunie. Propuneţi, vă rog, o dată şi o oră, ideal, la prima oră.  

Cu deosebită consideraţie,

Asociaţia Română pentru Custodia Comună

Anexe:

- Răspuns SJC din 12.02.2013 

- Răspuns SJC din 20.03.2013 

- Revenire ARPCC din 04.04.2013 

- Răspuns SJC din 24.05.2013 

                [ngo119]