Cum gândesc copiii

Va prezentăm câteva descrieri din viața unor copii trecuți prin războiul dintre părinți. Concluziile, sperăm să le desprindeți singuri. Cele bune, desigur.

Hmmm...copii mingi de ping-pong si arme in razboiul dintre cei mari sunt pretutindeni. Ai mei se bateau in puterea noptii, ne trezeam toti 3 si ii rugam sa inceteze, sa discute nu sa se loveasca si sa se jigneasca....degeaba. Ii rugam macar sa se gandeasca ca avem scoala a doua zi...Eu ma mai bagam intre ei, o furam si eu cand de la unu cand de la altul depinde de cine eram mai aproape si cat de incinsi erau. Dupa ce se paruiau bine a doua zi erau preiteni. Intr-o zi tata a plecat si mama ne-a spus tot felul de povesti despre el..ca e cu femei, ca o raneste de ani de zile, Nu ne lasa sa vorbim cu el la telefon si daca vorbeam ne spunea sa ii reprosam ca umbla cu altele si pe noi ne-a lasat. Tata a plecat la munca in alta tara, s-a intors dupa un an si jumatate, si iar ne-a folosit sa poata fi primit inapoi....Dar raiul a tinut vreo jumatate de an si au luat-o de la capat. Si azi, dupa multi ani nici n-au divortat da nici un cuplu nu sunt. Acum se bat mai rar...cam la un an doi....cam la 3-4 ani unu intra in spital ca urmare a "bataliilor". Se jignesc in fiecare zi...se acuza...Nu exista intalnire in familie fara scandal, deja noi, copiii, care suntem deja adulti in toata firea ii simtim dupa privire cand urmeaza sa inceapa o noua runda. Am ajuns sa ii izolam in camere diferite cu forta pana se linistesc...sa il luam pe unul la plimbare.Ca rezultat al agresiunii intre ei o incasam si noi des. De obicei mama ne altoia cu ce-i cadea in mana, furtunuld e la baie, cotorul de la matura, cureaua. paleta de tenis pentru tot felul de greseli minore. La 24 de ani i-am oprit mana sa nu mai dea, si de atunci ma acuza ca am vrut sa o bat, desi, indiferent ce fel reactioneaza nu as putea vreodata sa o lovesc. M-a strans de gat cand conduceam, era sa ne omoare pe amandoua cand am incercat sa ii spun sa ia lucrurile mai usor, sa isi faca ordine in viata. Am dat-o jos din masina...Anul trecut, eu eram gravida in 7 luni si ne-a sunat tata disperat ca merge la urgente cu ea ca i-au descoperit cancer si a baut clor si sa venim repede acasa. Si eu si sora mea locuiam la 200 km si urmam sa mergem in 3 zile acasa. Am mers acasa....si surpriza....n-are nimic, ne-a manipulat pe toti pentru ca vroia sa venim neaparat sa ii mutam ceva mobila ca singura nu putea....In ciuda a tot..tot nu pot sa-i urasc...mi-e mila de ei...si nu stiu cum sa ii ajut..si daca ar fi sa ma uit in urma...nu stiu daca era mai bine sa divorteze sau mai bine e asa...

si ai mei au divortat - aveam doar 5 ani si pana la 7 am stat toti in localitate dupa care ne-am mutat si nu ne-am mai vazut decat poate odata pe anla noi nu era vb de violenta domestica inainte de divort (a primit mama o singura palma in 7 ani) insa cata bataie am mancat dupa de la mama nu se poate descrie ... doar capul mi-a spart de 4 ori.este perfect adevarat ca o femeie frustrata se va razbuna intotdeauna pe copil (in ideea ca acesta ii aminteste de fostul sot) ori eu chiar semanam f tare cu mama, in asa hal incat colegii mei de scoala si colegii ei de lucru ne confundau de multe ori daca aveam si tunsoarea la fel.mi-am vazut tatal rar si tot timpul imi umpleau capul cu prostii gen ca vine atat sa ma ia cu forta, si nu doar mama ci toata familia ei (bunici, matusi, etc)cand era vb sa cer ceva util pt ine de la tata se sfarsea intotdeauna obtinanad ceva ce mama ravnea, ori daca primeam ceva de valoare care nu o putea insusi avea grija sa o faca cadou/atentie pt altii ...eu n-am prea beneficiat din toate ce imi trimitea tata.am ajuns la 20 de ani sa ma mut de acasa evident cu scandal dar in sfarsit s-a terminat calvarul.am intalnit un om care m-a invatat ca trebuie lasat loc de "buna ziua" indiferent de conditii si in ziua de azi pot spune ca copii mei au doua perechi de bunici doar din partea mea (ambii parinti s-au recasatorit) iar eu pot sa-i vad si sa discut cu ei fara scandal - in momentul in care am devenit independenta de ei parca s-au sters toate rautatile pe care le aveau.Acum evident ca daca se intalnesc din greseala la vre-un eveniment se mai impung ei discret .. dar timpul a sters oarecum nevoia aceea de "razbunare/ de las ca-i demonstrez eu la celalalt" oricum fiecare isi poarta crucea intr-un fel sau altul si nu-i compatimesc deloc - undeva in adancul sufletului pot spune ca o merita pentru cei 14 ani in care le-am fost eu minge de ping-pong.