Lipsa spijinului psihologic pentru copiii aflati in divort

(CLINICAL REVIEW. Children of Divorce -- CPT Charles, L.Bryner, Jr, MD)

Nou născutul uman este cel mai neajutorat din regnul animal. Puii de om (copiii) au nevoie de părinţi mai mult timp decât au nevoie alte specii şi sunt total dependenţi de părinţi pentru hrană, adăpost şi protecţie pentru primii câţiva ani din viaţă. Această dependenţă creşte teama de abandon. În divorţ unul din părinţi pleacă.

Atunci când un părinte pleacă, copilul se simte respins. Pierderea pe care copilul o simte la divorţ este asemănătoare cu cea pe care o experimentează atunci când moare un părinte. Divorţul poate fi actualmente mai dificil pentru copil, deoarece lipseşte cauza concretă şi finalitatea morţii.

Reacţia imediată a copiilor la divorţ nu prezice evoluţia lor pe termen lung. Cineva care pare afectat de divorţ va face bine în viaţă pe când cineva care va considera divorţul în viteză va fi afectat sever şi peste 5 şi 10 ani. Centrarea pe cercetare şi intervenţie trebuie să se modifice din când în când înconjurând imediat divorţul pe termen mai lung. Familia divorţată nu este o variaţie minoră a familiei intacte şi merită a fi studiată şi cercetată în profunzime.

Printre cele mai devastatoare efecte universale ale divorţului asupra copiilor este pierderea sprijinului acordat, care însoţeşte divorţul. Spre deosebire de alte crize de familie, cum ar fi boala sau moartea, sistemele de sprijin tind să se retragă. Prietenii de familie şi chiar membrii de familie tind să se retragă pentru a evita contactul care poate deveni crescător neconfortabil pe măsură ce divorţul progresează. Unii vor fi alături de un părinte sau de altul, în timp ce mulţi vor păstra o distanţă politicoasă care se poate sau se poate să nu fie sinceră. Copiii sunt foarte singuri.

Ei nu se pot baza pe părinţii care sunt prinşi în propriul tumult al divorţului. Puţini copii proveniţi din divorţ şi-au găsit alţi adulţi pentru a-i ajuta sau a-i ghida şi mai puţin de 10% au avut alţi adulţi să le vorbească cu înţelegere pe măsură ce divorţul se destramă.3 O simplă întrebare sau tip de încurajare poate părea superficială, dar deseori reprezintă mai mult decât ce primesc aceşti copii de la alţii.

Copiii care nu primesc sprijinul de care au nevoie pot deveni temporar prinşi în etapa de negare. Părintele trece mai departe şi este gata să-şi urmeze viaţa. Dacă această etapă include mersul la întâlniri cu alt partener sau un părinte care se mută, copilul va fi confuz. Deoarece ei încă nu văd divorţul cu orice finalitate, ei pot să vadă aceste acte ca trădarea căsătoriei.

Studiul lui Wallerstein a arătat că majoritatea funcţionării familiilor este mai rea la 12 până la 18 luni după divorţ decât imediat după divorţ. 5 ani mai târziu, o treime din copii înca funcţionează mai defectuos decât funcţionau la momentul divorţului. Unul din 3 copii au fost încă amestecaţi în amărăciunea continuă a celor 2 părinţi care au divergenţe.4

[ngo340]