Pagini

joi, 15 noiembrie 2012

Despre ARPCC (interviu Codin Băltăgan cu Medierenet.Ro)

Acest interviu a fost publicat pe 15.11.2012 simultan pe situl medierenet.ro si arpcc.ro

MediereNet: Ce este Asociatia Romana pentru Custodie Comuna?
Codin Băltăgan: Asociaţia Română pentru Custodia Comună este formată dintr-un grup de cetăţeni care cred în ideea că societatea românească se poate reforma dacă oamenii se implică mai mult decât pentru binele personal. A pornit în anul 2009 ca un grup informal de discuţii (de tip Alcolicii Anonimi) în care erau implicaţi în general părinţi divorţaţi sau care erau în proces de divorţ. Între timp grupul s-a lărgit şi acum conţine peste 50 de membri şi voluntari, femei şi bărbaţi, persoane în vârstă cu copii şi tineri care au trecut prin drama divorţului părinţilor lor şi doresc să facă ceva pentru ca astfel de situaţii de tranziţie prin care trece familia să afecteze cât mai puţin pe copiii. Asociaţia are ca focus principal acţiunile de schimbare a practicii judecătoreşti (şi nu numai) prin acţiuni constante de educare a specialiştilor, prin training şi prin publicarea unor bune practici din România şi străinătate. Încercăm să lucrăm colaborativ cu instanţele, CSM şi Ministerul Public pentru unificarea practicii judecătoreşti, avem proiecte cu MMFPS şi UNICEF prin care încercăm să facem publicitate acestor bune practici şi să le introducem în aşa-numnita legislaţie terţiară. Publicăm ghiduri şi avem pe lista noastră de e-mail peste 2000 de specialişti implicaţi în justiţia pentru minori. De asemenea, avem un grup de lobby puternic care lucrează cu ministerele de resort din România pentru îmbunătăţirea cadrului legislativ (Legea protecţiei copilului, noul Cod civil, codurile de procedură civilă şi legislaţia secundară – normele de aplicare).

MediereNetPentru ce Custodie Comuna?
Codin Băltăgan: Credem sincer că aşa-numita custodia comună (ceea ce legal se numeşte în România ”autoritate părintească comună” reprezintă un aranjament legal mult mai util copiilor care trec prin divorţul părinţilor. Copiii au nevoi afective speciale. Conform teoriei ataşamentului, copiii dezvoltă legături afective cu adulţii din viaţa lor. Cercetările psihologice din ultimii 30-40 de ani (din străinătate) au arătat că ruperea acestor legături de ataşament cu părintele nerezident (cel cu care copilul nu locuieşte în mod statornic) are efecte negative asupra dezvoltării copilului, creând traume şi un handicap care îl va urmări toată viaţa. Din păcate practica judecătorească încă tributară concepţiilor despre familie din anii 1950, cu faimosul ”un weekend din două” nu creează premisele pentru ca legăturile emoţionale dintre copil şi părintele său să se păstreze. Acest tip de programe este extrem de dăunător copilului, mai ales copilului de vârstă mică. Custodia comună (dacă judecătorii şi mediatorii vor învăţa să o aplice corect în planuri de legături persoale corecte) rezolvă această problemă. Ea implică un timp mai mare, şi mai ales o frecvenţă mai mare în care copilul ar interacţiona cu părintele nerezident, creeând premisele ca legăturile afective părinte-copil să nu fie rupte. De asemenea un aranjament de tip custodie comună implică o balanţă a puterii de decizie între părinţi stimulând colaborarea între aceştia (chiar şi în cazurile de conflict puternic). Această colaborare îmbunătăţită reprezintă un plus pentru majoritatea copiilor.

MediereNet: Care este scopul organizatiei?
În câteva cuvinte : ARPCC militează pentru modificarea legilor din România, cu scopul de a le sincroniza cu prevederile din ţările mai avansate, încercăm să modificăm practica judecătorească, să unificăm această practică în jurul celor mai bune exemple din România şi din străinătate, încercăm să educăm părinţii şi specialiştii pentru rezolvarea ne-contencioasă a conflictelor, lucru pe care îl considerăm în avantajul copiilor, oferindu-le mai multe şanse de ajustare emoţională post-divorţ.

MediereNet: Cui se adreseaza asociatia?
Codin Băltăgan: Lucrăm cel mai mult cu specialişti (judecători, avocaţi, mediatori şi legislatori) dar lucrăm şi cu părinţii implicaţi pentru ai educa relativ la modul cum pot să îşi protejeze copiii în timpul şi după divorţ. Deşi nu lucrăm direct cu copiii, credem că în fapt scopul asociaţiei noastre este acela de a oferi protecţie copiilor prin educarea adulţilor privitor la nevoile speciale pe care copiii le au şi care, credem noi, dacă sunt cunoscute, pot să îi ajute pe părinţi să evite abuzuri emoţionale asupra copiilor lor.

MediereNet: Care considerati ca este rolul medierii în activitatea dumneavoastra?
Codin Băltăgan: Noi nu oferim servicii de mediere. Asociaţia are însă o opinie extrem de favorabilă asupra medierii. În fapt am militat pentru recentele schimbări legislative în favoarea stimulării şedinţelor obligatorii de informare. Credem în mediere iar unele dintre primele documente din străinătate traduse de noi (studiul Emery arpcc.ro/docs/pg/009) se referă la beneficiile incontestabile pe care medierea le are asupra copiilor. Cred că absolut în majoritatea cazurilor în care am fost contactaţi în ultimii doi ani de zile de către părinţi (aflaţi în situaţii limită) am recomandat medierea. Mulţi dintre aceşti părinţi au înţeles, cu ajutorul nostru, că o astfel de abordare ”nestandard” are mai mulţi sorţi de izbândă decât abordarea conflictuală. Sunt părinţi care se ”luptă” de ani de zile şi nu au reuşit să ajungă la un progres, care au apelat, cu sfatul nostru la mediator şi care sunt în acest moment pe cale să rezolve acest conflict.

MediereNet: Colaborati cu mediatori? Daca da: Cum? Daca nu : De ce?
Codin Băltăgan: Avem colaborări directe cu mediatori în principal în zona modificărilor legislative. ARPCC fiind una dintre vocile din societatea civilă care a sprijinit puternic şi total dezinteresată modificările legislative ce ţin de obligativitatea informării prealabile. Am publicat un plan parental (arpcc.ro/wiki/plan-parental) care a fost pus în discuţie cu câteva sute de mediatori din România, al căror feedback l-am incorporat şi care, avem semnale, este folosit ca atare sau ca bază de pornire în multe medieri. Publicăm jurisprudenţă şi exemple de bune practici cu cei câteva sute de mediatori înscrişi în newsletterul nostru (arpcc.ro/mediatori) iar numele şi datele de contact ale acestor mediatori expuşi bunelor practici ale ARPCC sunt prezente pe situl nostru pentru cazul în care părinţii ar dori să aplice ideile propuse de noi în planul parental.

MediereNet: Cum credeti ca pot ajuta mediatorii?
Codin Băltăgan: Consierăm că mediatorul este extreme de bine poziţionat pentru a asista părinţii să redacteze planul parental dar şi pentru a îi asista pe parcursul implementării în deblocarea unor eventuale neînţelegeri de interpretare a planului parental.

MediereNet: Cum vedeti dumneavoastra colaborarea cu mediatorii?
Codin Băltăgan: Nu putem decât să invităm mediatorii care doresc să câştige experienţă şi care pot să ofere timp voluntar pentru a lucra pe variatele proiecte pe care asociaţia le are în desfăşurare. Deşi nu putem oferi o compensaţie materială putem oferi experienţe de primă mână din punctul de vedere al muncii de tip ONG, experienţe ce pot creşte abiliăţile mediatorului de a rezolva mai bine cazurile care i se prezintă. Pentru specialiştii care contribuie semnificativ pentru asociaţie un timp semnificativ putem oferi recomandări/referinţe care se pot constitui într-o cale de a îndrepta părinţii în nevoie cu precădere către aceştia . Acest model este deja utilizat cu traducătorii voluntari ARPCC şi nu vedem de ce nu ar fi posibil să îl aplicăm şi cu alte categorii de specialişti care ar lucra pro-bono pentru scopurile asociaţiei.

MediereNet: Cine sunt beneficiarii activitatii dumneavoastre?
Codin Băltăgan: În mod direct specialiştii implicaţi în justiţia pentru copiii. În mod indirect – copiii din familiile ce divorţează mâine. Aproximativ 50.000 de copii anual trec prin această schimbare care poate fi făcută mai uşoară, credem noi.

MediereNet: Se implica părinţii în ceea ce faceţi? Dacă da: Cum? Dacă nu: De ce?
Codin Băltăgan: Avem implicarea multor părinţi ca voluntari ARPCC. Avem grupuri de discuţii. Realizăm variate proiecte: traduceri, editări de texte.  Pentru nivelul de implicare cetăţenească din România  credem că avem o organizaţie destul de puternică, mai ales că întreaga muncă se face în bază exclusiv voluntară. Noi nu plătim salarii şi nu strângem cotizaţii. Mulţi părinţi contribuie totuşi financiar, în bază voluntară,pentru a strânge sumele necesare realizării unor proiecte pe format hârtie (tipărire de afişe sau broşuri). Totuşi credem că sunt oportuntăţi pentru ca mai mulţi părinţi să se ofere voluntari şi să investească câteva ore pe săptămână pentru cauza noastră (aceea de a oferi protecţie copiilor prin îmbunătăţira legislaţiei şi practicii din domeniu).  Cu cât mai mulţi părinţi vor înţelege că a schimba mentalităţile îi va ajuta şi pe ei direct în cazul personal cu atât mai mult impactul pe care organizaţia noastră îl are asupra societăţii va spori.


2 comentarii:

  1. Un interviu foarte interesant. Citesc ambele publicatii tot timpul si ma bucur sa vad ca medierea, prin www.medierenet.ro, incepe sa fie legata de aceste chestiuni delicate care tin de viata de familie inainte si dupa divort.

    RăspundețiȘtergere

Va multumim pentru comentariul dvs. Acesta va fi moderat in cel mai scurt timp posibil.
Politica sitului nu permite schimbul de adrese de e-mail, limbajul licentios sau atacul la persoana.

Colectivul ARPCC