Nerespectarea dreptului părintelui necustodian de acces la informatiile medicale ale copilulului

UPDATE 16.10.2012
Revenire la acest articol care clarifică ajustarea instituției medicale în cauză la practicile corecte  recomandate de catre ARPCC. A se vedea adresa Medicover care se poate descărca de aici 

Părinte necustodian este acel părinte divorţat sau separat care nu exercită autoritatea părintească asupra copilului fie deoarece copilul a fost încredinţat spre creştere şi educare celuilalt părinte (pe baza Codului familiei, actualmente abrogat) fie a renunţat la autoritatea părintească într-un proces început după data de 1 octombrie 2011 (pe baza noului cod civil). Ambele cazuri sunt echivalente. Acest părinte păstrează un drept de a menţine legături personale cu copilul său şi un drept  de a veghea  la creşterea şi educarea copilului.

Combinate, aceste drepturi implică dreptul părintelui de a fi informat de către orice instituţie a statului (medic, poliţie, grădiniţă, şcoală, etc.)  cu privire la situaţia copilului său. Cu toate acestea, există însă numeroase instituţii medicale de stat şi private care înţeleg greşit legislaţia privitoare la drepturile copiilor (în speţă legea 272/2004) sau noul codul civil, refuzând părintelui în cauză dreptul obţinerea unor astfel de informaţii sau ridicând acestui părinte o serie de bariere birocratice menite să îl descurajeze pe respectivul părinte.

Am fost sesizaţi cu privire la cazul clinicii medicale Medicover care, condiţionează unui părintelui necustodian accesul la dosarul medical al copiilor săi. Astfel clinica a cerut iniţial o declaraţie pe proprie răspundere din care să reiasă că părintele în cauză are exercită autoritatea părintească (a se vedea anexa 1). Ulterior a condiţionat eliberarea informaţiile de prezentarea unei sentinţe definitive şi irevocabile din care să reiasă că părintele în cauză are stabilit un program de vizitare cu minorii (a se vedea anexa 2). 

Asociaţia Română pentru Custodia Comună consideră acest gen de ”boicot administrativ” operat de una din clinicile de elită din peisajul bucureştean, ca fiind extrem de nociv la nivel social, prin perpetuarea imaginii discriminatorii la adresa părinţilor care nu au primit încredinţarea copiilor pe vechiul cod al familiei.

În opinia ARPCC nici o unitate medicală, nici o unitate de învăţământ sau vreun altă instituţie nu au dreptul să interzică părintelui accesul la informaţiile despre copil. Simplul fapt că acest părinte are o legătură de filiaţie cu copiii dovedită prin actele de stare civilă (certificat de naştere, carte de identitate, paşaport) ar trebui să fie suficient pentru ca părintele în cauză să probeze interesul său legitim de a primi aceste informaţii. Condiţionarea eliberării informaţiilor de prezentarea vreunei sentinţe judecătoreşti este ilegală în opinia ARPCC.

Colectivul ARPCC

PS: Relevante în acest sens sunt următoarele prevederi legale :

Art. 14 alin. (1) şi 15 alin (1) lit. (f) din Legea 272/2004 privind protecţia drepturilor copilului
Articolul în cauză arată faptul că orice copil are dreptul de a păstra relaţii personale cu părinţii săi, relaţii personale care se realizează inclusiv prin transmiterea de evaluări medicale către părintele necustodian:

”Art. 14 (1) Copilul are dreptul de a menţine relaţii personale şi contacte directe cu părinţii, rudele, precum şi cu alte persoane faţă de care copilul a dezvoltat legături de ataşament”

Art. 15 (1) În sensul prezentei legi, relaţiile personale se pot realiza prin: (…) f) transmiterea de informaţii referitoare la copil, inclusiv fotografii recente, evaluări medicale sau şcolare, către părintele său către alte persoane care au dreptul de a menţine relaţii personale cu copilul.”

Art. 41, alin. 3, lit. e din Legea 272/2004

Acest articol afirmă că instituţiile medicale au obligaţia de a da informaţii oricărui părinte despre sănătatea copiilor săi (dacă, fireşte, deţin astfel de informaţii). instituţiile medicale au această obligaţie indiferent dacă părinţii sunt custodieni sau nu, fiindcă părinţii păstrează drepturi şi obligaţii părinteşti indiferent dacă sunt custodieni sau nu (dacă exercită autoritatea părintească sau nu). Din această cauză art. 41 nu face nicio deosebire între părinţii custodieni şi cei necustodieni.

“Organele de specialitate ale administraţiei publice centrale, autorităţile administraţiei publice locale, precum şi orice alte instituţii publice sau private cu atribuţii în domeniul sănătăţii sunt obligate să adopte, în condiţiile legii, toate măsurile necesare pentru: (…) e) informarea părinţilor şi a copiilor cu privire la sănătatea şi alimentaţia copilului, inclusiv cu privire la avantajele alăptării, igienei şi salubrităţii mediului înconjurător.”

Art. 398, alin. 2 din noul Cod civil coroborat cu Art. 43 teza a treia din vechiul cod al Familiei

Atât noul cod civil cât şi vechiul cod al familiei abrogat sunt cât se poate de explicite în a explica că părintele care nu exercită autoritatea părintească are în continuare dreptul de a veghea asupra modului de creştere şi educare a copilului, ceea ce implică inclusiv a supraveghea actele medicale la care copilul este supus:

“Celălalt părinte (cel care nu exercită autoritatea părintească – n.n.) păstrează dreptul de a veghea asupra modului de creştere şi educare a copilului, precum şi dreptul de a consimţi la adopţia acestuia.” (Art. 398, NCC)

Părintele divorţat, căruia nu i s-a încredinţat copilul, păstrează dreptul de a avea legături personale cu acesta, precum şi de a veghea la creşterea, educarea, învăţătura şi pregătirea lui profesională. (Art. 42, C.Fam.)

Decizia nr. 82/2003  Curţii Constituţionale a României

“Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că textul de lege dedus controlului utilizează termenul de drepturi ale părintelui divorţat, căruia nu i s-a încredinţat copilul, dar care păstrează dreptul de a avea legături personale cu acesta şi de a veghea la creşterea, educarea, învăţătură şi pregătirea lui profesională în opoziţie cu terţele persoane şi, în special, cu celălalt părinte, căruia i s-a încredinţat copilul şi care este debitorul obligaţiilor corelative, fiind ţinut să-i asigure fostului său soţ, care şi-a păstrat calitatea de părinte, realizarea efectivă a drepturilor conferite de lege.” (Decizia 82/2003 a CCR).

Art. 2 din Codul de deontologie medicală
Nu în ultimul rând considerăm că Medicover încalcă obligaţia de nediscriminare care îi revine medicului conform art. 2 din Codul de deontologie medicală. Instituţia discriminând între cei doi părinţi prin faptul că îl pune pe unul dintre ei în imposibilitatea de a veghea la sănătatea propriilor copii şi de a interveni, în caz de nevoie, atunci când copiii nu sunt bine îngrijiţi din punctul de vedere al sănătăţii lor:
”Art. 2 din Codul de deontologie medicală: "Actul profesional şi întreaga activitate a medicului se va exercita, respectiv desfăşura, fără nici un fel de discriminare inclusiv în ceea ce priveşte starea de sănătate sau şansele de vindecare ale pacientului."