Punctul 3 din avizul CSM la Proiectul de Modificare a Legii 272/2004

A V I Z

referitor la proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului

În urma examinării proiectului de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului,

CONSILIUL SUPERIOR AL MAGISTRATURII

În temeiul art. 38 alin. (3) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,

În baza Hotărârii nr. 600 din 03 iulie 2012 a  Plenului Consiliului Superior al Magistraturii:

Avizează favorabil proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, cu următoarele observaţii şi propuneri:

P U N C T U L  3

Apreciem, de asemenea, că dintre termenii definiţi la art. 4 din Legea nr. 272/2004 lipseşte o noţiune foarte importantă, respectiv aceea a „locuinţei copilului”. Deşi la lit. h) şi i) se definesc noţiunile de „părinte rezident” şi „părinte nerezident”, tocmai termenul care permite diferenţierea acestora nu este definit de lege.

Articolele 400 şi 496 din Codul civil, deşi au denumirea marginală „Locuinţa copilului după divorţ” şi „Locuinţa copilului”, prevăd proceduri de stabilire a acesteia, fără însă a o defini. Necesitatea definirii acestei noţiuni este reclamată şi ca urmare a dezbaterilor asupra înţelesului acesteia, care au avut loc în cadrul seminariilor organizate de către Institutul Naţional al Magistraturii, soldate cu unele concluzii care, în opinia noastră, pot determina o practică judiciară greşită, cu consecinţe asupra posibilităţii executării acestor hotărâri judecătoreşti. Astfel, în concluziile seminariilor organizate de către Institutul Naţional al Magistraturii s-a cristalizat ideea că în hotărârile judecătoreşti prin care se stabileşte locuinţa copilului nu trebuie indicate expres datele de identificare ale acesteia. Or, în situaţia în care hotărârea se rezumă la a stabili locuinţa copilului la reclamant sau la pârât, această dispoziţie poate să lipsească de orice finalitate prevederile Codului civil referitoare la relaţiile personale şi la condiţiile schimbării locuinţei. Adeseori, la momentul formulării cererii de divorţ părinţii au un domiciliu comun pe care îl indică în cererea de chemare în judecată, însă adresa la care vor locui după divorţ va fi, cel puţin pentru unul dintre ei, diferită.

Realitatea societăţii româneşti este aceea că, în foarte multe cazuri, domiciliul reclamantului sau pârâtului este doar adresa cu care acesta figurează în evidenţele autorităţilor, fără a se aduce la cunoştinţa instanţelor adevărata locuinţă. Nici reglementarea reşedinţei în Codul civil nu rezolvă problema determinării efective a locuinţei copilului. În consecinţă, considerăm necesar ca locuinţa copilului să fie definită în art. 4 din Legea nr. 272/2004 ca fiind „locul în care copilul locuieşte efectiv împreună cu părinţii sau împreună cu părintele la care s-a stabilit locuinţa copilului, ori unde locuieşte efectiv împreună cu persoanele la care i s-a stabilit locuinţa conform art. 400 alin. 3 Cod civil”.

Note ARPCC

1. Un index cu principalele sugestii de îmbunătățire a proiectului venite din partea CSM se pot vedea aici
2. Avizul complet emis de către CSM precum și proiectul de lege propus de către MMFPS pot fi consultate aici sau aici