Am o fetiţa în vârsta de 6 ani, rezultata în urma unei relaţii de
concubinaj. Este recunoscută de tatăl ei. Minora îmi este încredinţată spre creştere
şi educare, hot definitiva şi irevocabila. Tatăl ei este roman cu dubla cetăţenie
(româna şi franceza) şi locuieşte momentan în Franţa. Întrebarea mea este daca
acesta poate obţine cetăţenie franceza pentru minora, fără acordul meu ? Iar a
doua problema este, daca exista vreo posibilitate de a mă acţiona în judecată în
Franţa, pentru tron reîncredinţare minor, sau custodia comuna ? Menţionez ca
minora este născută în România, locuim în România, procesul pentru încredinţare
a avut loc în România. Tatăl nu menţine legătura cu fiica noastră, vizitând-o
maxim 1 data pe an. Interesele lui privind reîncredinţarea minorei în favoarea
lui fiind strict de ordin material (ajutor financiar din partea statului
francez, locuinţa, etc.). Va mulţumesc anticipat pentru răspuns !
Răspuns:
Buna ziua, nu putem să ne exprimăm opinia cu privire la posibilitatea obţinerii
cetăţeniei franceze deoarece nu cunoaştem legislaţia franceză. Cu privire la
posibilitatea ca tatăl să vă acţioneze în judecată pentru restabilirea autorităţii
părinteşti comune considerăm nu doar că e posibil ci şi chiar indicat deoarece
este cunoscut că o autoritate părintească exercitată în comun e în beneficiul
copilului. De altfel, studiile din ţările care au aplicat acest tip de
aranjament au demonstrat fără putinţă de tăgadă că custodia comună e apreciată
chiar de către mamele implicate, fiind mai utilă lor personal decât un
aranjament de tip custodie unică în favoarea mamelor. Pare contra-intuitiv dar
explicaţia constă în faptul că astfel părintele necustodian (în general tatăl)
devine mai implicat şi se achită mai atent de obligaţia de întreţinere, nu se
dezangajează de la datoria de a creşte copilul, alocă de multe ori fonduri
suplimentare (faţă de cele prin care e obligat de judecător) pentru educaţia
copilului şi de multe ori e disponibil să ajute o mamă singură care doreşte să
aibă şi o carieră pentru sine. Vă recomandăm în acest sens:
- Studiul Prosch - disponibil aici: http://www.arpcc.ro/docs/pg/003
- Studiul Emery - disponibil aici http://www.arpcc.ro/docs/pg/009
Acţionarea în judecată nu ar trebui să o priviţi ca un atac împotriva dvs.
ci mai degrabă ca o procedură necesară deoarece există un principiu în justiție care spune
că ceea ce s-a rezolvat prin instanţă trebuie reparat tot prin instanţă iar în
acest sens noul Cod civil este clar specificând prin art. 403 posibilitatea ca părinţii
lipsiţi de exerciţiul autorităţii părinteşti ca urmare a unei decizii judecătoreşti
date în temeiul vechiului Cod al familiei să ceară reinstaurarea autorităţii
părinteşti comune. Doar pentru motive temeinice (iar faptul că tatăl locuieşte în
alt stat nu reprezintă un motiv temeinic) instanţa poate să decidă ca dvs. să
exercitaţi de una singură autoritatea părintească.
Nu credem că chiar şi în această situaţie în care tatăl ar aplica pentru
reinstaurarea autorităţii părinteşti iar instanţa ar accepta această cerere, se
va pune problema ca locuinţa copilului să fie stabilită în Franţa.
Procesul se
va judeca în România unde locuiește copilul în prezent iar judecătorii români pun mare accent pe continuitatea de
locuire a copilului fiind în mod evident stresant pentru un copil să îşi
schimbe locuinţa în alt stat. Din acest punct de vedere nu credem că e cazul să
vă faceţi griji dar ar fi cazul, în situaţia în care se va concretiza o acţiune
juridică în acest sens din partea tatălui, să verificaţi ce cereri depune şi
neapărat să vă angajaţi un avocat. Dacă ne permiteţi să vă facem o recomandare
v-am sugera ca mai degrabă şi iniţiaţi dvs. o cerere de reinstaurare a autorităţii părintești comune și să faceți dvs. propunerea către tatăl copilului ca autoritatea părintească să
fie exercitată în comun. Vă recomandăm să revizuiţi planul parental disponibil pe
situl nostru la adresa web http://www.arpcc.ro/docs/plan-parental
şi să încercaţi să schiţaţi un plan care
ar putea fi util copilului dvs. Puteţi utiliza şi ajutorul unui mediator şi
suntem convinşi că investiţia financiară nu va fi mare dar va avea darul de a
rezolva elegant şi mult mai puţin costisitor eventualele diferenţe de opinie.
Un plan parental care ar fi util copilului cu părinţi aflaţi în ţări
diferite ar implica probabil relativ puţine interacţiuni cu copilul în timpul
perioadelor şcolare, dar petrecerea unui timp proporţional mai mare al
copilului cu tatăl său (şi familia din partea tatălui) în perioada vacanţelor
de vară, iarnă şi de primăvară. Aceasta nu ar trebui să o vedeţi ca o pierdere
pt. dvs. ci ca un câştig pentru copil care poate înţelege că are şi mamă şi tată
şi astfel poate să păstreze o relaţie semnificativă şi cu tatăl plecat din ţară.
De asemenea planul parental ar trebui să prevadă cine are datoria de a plăti
transportul copilului de la o reşedinţă la alta şi, probabil alte aspecte
privitoare la posibilitatea ca tatăl să poată interacţiona cu copilul cel puţin
săptămânal prin mijloacele de comunicare la distanţă (video chat-ul şi
telefonul fiind cele mai recomandate).
Ştim că întotdeauna există emoţii şi temeri. Şi de multe ori din cauza
temerilor suntem mai duri faţă de fostul partener. Vă sugerăm însă să abordaţi
calea medierii şi a înţelegerii care vă va aduce mult mai multe satisfacţii
dvs. personal şi va fi mult mai utilă, pe termen lung, copilului dvs.
Vă sugerăm să citiţi broşură disponibilă
aici http://www.arpcc.ro/docs/pg/012 care
explică variatele opţiuni pe care le aveţi
la dispoziţie. Aranjamentul pe care îl considerăm util în cazul dvs. este cel
de tip custodie comună legală cu locuinţa copilului stabilită la adresa dvs.
din România.
De asemenea vă sugerăm să vă înscrieţi în baza de date cu părinţi (şi dvs. şi
poate sugeraţi acest lucru şi partenerului dvs.) pentru ca atât dvs. (dar și tatăl copilului) să primiți newsletter-ul ARPCC care conține informații, spunem noi utile, pentru părinți. Puteţi să vă înscrieţi în baza noastră de date accesând pagina web www.arpcc.ro/wiki/părinţi .
Cu stimă,
Codin Băltăgan
Cu stimă,
Codin Băltăgan
Buna seara !
RăspundețiȘtergereVa multumesc pentru promtitudinea si complexitatea raspunsului Dvs. De asemenea, va multumesc pentru sugestiile si sfaturile care imi vor fi extrem de utile pe viitor.
Mai am câteva nelamuri privind principiile custodiei comune, mă refer stric la situația noastră. In varianta unei custodii comune, voi avea nevoie de acordurile lui in diverse situații ( ex: înscrierea la școala, medic, ieșirea cu minora din tara, etc), care presupun ca ar trebui sa fie sub forma de procuri ? Întreb toate aceste detalii, deoarece, in cei 6 ani ai fetiței, acesta a fost in mare parte dispărut pentru noi( la propriu), schimbandu-si frecvent nr de telefon si adresele. La un moment dat nu am știu nimic de el aproape 1 an si 6 luni. In aceasta situație cum trebuie procedat ? In cazul nerespectarii obligatiilor prevăzute de custodia comuna, ce se întâmpla ?
Va multumesc pentru atenția Dvs !
tocmai de aceea e bine sa propuneti dvs. ideea de custodie comuna, astfel, mai ales daca e o a treia persoana de fata (mediatorul de exemplu) va va fi mai usor sa agreati de comun acord un plan parental care va da dreptul sa luati mai mult decat deciziile zilnice cu privire la copil, fara a fi nevoie de acordul dansului. Planul parental propuse catre ARPCC ca model e usor de completat si are avantajul ca defineste foarte multe din posibilile situatii din viitor unde trebuie luate decizii... ne asteptam ca domnul sa fie realist si sa accepte ca dvs. sa luati operativ acele decizii MARJRE in numele amandorura. Cu titlul de exemplu doar:
Ștergere1. Nu ne putem inchipui doctorul va refuza o interventie medicala deoarece nu aveti acordul notarial al tatalui. Planul parental semnat si certificat de instanta va juca rol de "delegare catre dvs" a unora dintre aceste decizii.
2. Totusi alte decizii (de exemplu dreptul fetitei dvs sa se casatoreasca inainte de 16 ani sau dreptul fetitei sa se stabileasca in alta tara cu dvs.) ar putea fi decizii care sa fie luate in comun... sau, in caz de neintelegeri de catre instanta de tutela.
Va multumesc pentru informațiile oferite si pentru toată susținerea ! Acum am înțeles ce presupune custodia comuna !
RăspundețiȘtergereO seara frumoasa va doresc !