Pagini

vineri, 4 mai 2012

Prima sentință din România care acordă custodie comuna legală părinților - text integral

Încă octombrie 2011 am anunțat despre o decizie notabilă a Tribunalului Bucureşti. Acesta a acceptat, pentru un dosar început anterior datei de 1 octombrie 2011 şi care se judeca în faza de apel la TB, o tranzacţie prin care autoritatea părintească se exercită în comun dar, suplimentar, copiii vor locui perioade relativ egale de timp cu fiecare dintre cei doi părinţi. Practic, spre deosebire de majoritatea sentinţelor existente în prezent care îmbracă forma unei custodii comune legale (autoritate părintească exercitată în comun dar locuinţa stabilită preponderant la unul dintre părinţi) acastă sentinţă este prima pe care o instanţă românească o pronunţă sub forma custodiei comune fizice.

Cu sprijinul Tribunalului Bucureşti suntem acum în măsură să vă prezentăm şi textul in intergrum al deciziei civile, inclusiv motivarea instanţei. Ne exprimăm speranţa că acest document vă este util şi va fi utilizat ca exemplu de bune practici în instanţele din România..

Asociaţia Română pentru Custodia Comună

*********************************************

Decizia civilă nr. 745A/2011 din 03.10.2011
Notar: Nurciu Adriana;
Preşedinte: Camelia Corbeanu, judecător: Liliana Ion-Chiriţă, grefier: Veronica Arcudeanu
Observaţii: Este vorba de o mediere în Bucureşti urmată de tranzacţie prin notariat. Părinţii au convenit asupra unui aranjament de tip custodie comună fizică pentru cele două fetiţe ale familiei. Copiii vor locui alternativ perioade de câte 2 săptămâni cu fiecare dintre părinţi. Tranzacţia notarială a fost ulterior validată de către Tribunalul Bucureşti pe data de 3 octombrie 2011
Aveţi legături la documentele importante aici:




ATENŢIE: UN TEMPLATE GOL AL ACESTEI TRANZACTII, ÎN FORMAT WORD, SE POATE DESCĂRCA DE AICI

Asociaţia Română pentru Custodia Comună
Str. Leonte Anastasievici nr.9, et. 1, ap. 2,
sector 5, Bucuresti, Romania, cod poştal 050464
tel: (004)0723.722.910, fax: (004)0318.105.272

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Va multumim pentru comentariul dvs. Acesta va fi moderat in cel mai scurt timp posibil.
Politica sitului nu permite schimbul de adrese de e-mail, limbajul licentios sau atacul la persoana.

Colectivul ARPCC