Declarația de Langeac este
o declarație internațională privitoare la bazele și principiile implementării
unui statut de egalitate între părinți dorindu-se a oferi o alternativă la
tratamentul actual inegal dintre mame și tați, precum și la problemele cronice
din practica și teoria familiei din lumea occidentală.
Emisă în timpul Conferinței
internaționale privind statutul părinților, care a avut loc în perioada 25-31
iulie 1999 (Franța) și la care au participat reprezentanți ai unor organizații
ale părinților din zece țări, declarația a reprezentat o înțelegere unanimă cu
privire la faptul că statutul de egalitate între părinți servește cel mai bine
interesului superior al copilului. Declarația enunță faptul că promovarea
egalității între părinți, atât în timpul mariajului cât și după o eventuală
separare, trebuie susținută prioritar de către agențiile guvernamentale.
Declarația a fost tradusă
în 6 limbi.
Declarația a fost susținută
de către Dutch Parents Platform care a organizat o a doua conferință asupra acestei
teme în anul 1999. Textul final al declarației acestei conferinte suna așa:
"Cei prezenți la conferința internațională din 26 noiembrie 1999 din Utrecht privitoare la Declarația de Langeac (cu 7 participanți din 5 țări diferite) au plăcerea să aducă în atenția reprezentanților lor din Parlamentul European faptul că mamele și tații trebuie să aibă în orice moment, responsabilități (adică drepturi și obligații) egale cu privire la copiii lor și faptul că creșterea și îngrijirea cea mai bună a copiilor se poate realiza doar atunci când atât tații cât și a mamele sunt implicare în toate aspectele privitoare la copiii lor. Ei cer astfel o discuție mai detaliată a ideilor cuprinse în Declarația de la Langeac."

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Va multumim pentru comentariul dvs. Acesta va fi moderat in cel mai scurt timp posibil.
Politica sitului nu permite schimbul de adrese de e-mail, limbajul licentios sau atacul la persoana.
Colectivul ARPCC