Cererea de restabilire a autoritatii parintesti este un abuz de drept?

Întrebare de la un părinte:

In ianuarie 2012 s-a finalizat divorțul meu. Deși majoritatea curților de apel au aplicat prevederile NCC in recursurile pentru dosare începute anterior datei de 01.10.2011, la CA Bucuresti s-a dat o hotărâre in baza codului familiei. În februarie, am depus o noua cerere de chemare in judecată cerând în principal autoritate părintească comună și precizarea de către instanță a locuinței minorului. La aceasta cerere de chemare in judecata partea opusă a depus întâmpinare prin care cerea instanței sa observe ca prin cererea mea eu aș comite "un abuz de drept” (“deoarece in realitate scopul reclamantului nu este de a obține in interesul minorului masuri adecvate cu privire la aceștia ci de a menține o stare de tensiune și incertitudine in relațiile dintre foștii soți"

Răspuns:

Noțiunea abuzului de drept este prevăzuta în art. 15 din Cod.civ.: niciun drept nu poate fi exercitat în scopul de a vătăma sau păgubi pe altul ori într-un mod excesiv și nerezonabil, contrar bunei-credințe și art. 1353 din Cod.civ. : cel care cauzează un prejudiciu prin chiar exercițiul drepturilor sale nu este obligat sa-l repare, cu excepția cazului în care acesta este exercitat abuziv.

Acestor reglementari li se alătură și altele în diferite alte domenii cum ar fii în materie procesual-civilă, Codul de procedura civila (art. 723) sancționează exercitarea drepturilor procedurale cu rea-credința și contrar scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege, parții care folosește aceste drepturi în mod abuziv revenindu-i obligația de a răspunde pentru prejudiciile cauzate.

În egală măsură, jurisprudența a calificat abuzul de drept ca fiind o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, trebuind să existe cele doua elemente, unul subiectiv – reaua credință și unul obiectiv – deturnarea dreptului de la finalitatea sa.

Pin urmare, odată definit termenul de abuz de drept putem observa că în nici un caz nu se poate ca promovarea unei acțiuni, în baza unor noi prevederi legale apărute în materie (cum sunt cele ale autorității părintești comune și a stabilirii domiciliului minorului) nu poate fi apreciată în sine ca fiind un abuz de drept, deoarece există un temei juridic nou ce nu exista în vechiul Cod al Familiei ce conferă dreptul corelativ procesual prin care să se dea eficiență acestuia, iar pe de alta parte, buna credință se prezumă în exercitarea acestuia (bona fides praesumitur- principiu de drept).

Prin urmare, prin simpla întâmpinare nu se poate susține, dintr-un început, că exercitarea dreptului procesual al părintelui (actualmente părinte necustodian) este abuziv, deoarece lipsesc elementele constitutive mai sus indicate.

Nu în ultimul rând, trebuie sa se aibă în vedere prevederile art. 6 alin. 6 Codul civil care prevede expres aplicarea noului Cod civil și asupra efectelor viitoare ale situaţiilor juridice născute anterior intrării în vigoare a acesteia, derivate din starea şi capacitatea persoanelor, din căsătorie, filiaţie, adopţie şi obligaţia legală de întreţinere. Spre știință redăm mai jos textul integral al acestuia:

6) Dispoziţiile legii noi sunt de asemenea aplicabile şi efectelor viitoare ale situaţiilor juridice născute anterior intrării în vigoare a acesteia, derivate din starea şi capacitatea persoanelor, din căsătorie, filiaţie, adopţie şi obligaţia legală de întreţinere, din raporturile de proprietate, inclusiv regimul general al bunurilor, şi din raporturile de vecinătate, dacă aceste situaţii juridice subzistă după intrarea în vigoare a legii noi.

Desigur, acesta nu exclude ca în decursul procesului să se demonstreze că dreptul a fost exercitat abuziv, trebuind însă sa se arate reaua credință a celui care l-a exercitat.

În consecință în nici un caz nu putem vorbi despre un abuz de drept doar pentru simplul fapt că părintele actualmente necustodian formulează o acțiune în exercitarea autorității părintești comune, care constituie regula în ce privește exercitarea autorității părintești, conform Noului Cod civil.

Av. AG