Pagini

marți, 20 decembrie 2011

Soluții practice: Obținerea autorității părintești comune

Conform art 397 CC "După divorţ, autoritatea părintească revine în comun ambilor părinţi, afară de cazul în care instanţa decide altfel."

Din formularea articolului rezultă că autoritatea părintească revine in comun câtă vreme nicio instanță nu a decis altceva.

Deschiderea unui proces pentru stabilirea modalitatii de exercitare a autorității părintești se impune doar atunci când unul dintre părinți se opune. Opunându-se acel parinte încalcă un drept fundamental al copilului acela de a fi crescut si educat de ambii părinți. Un asemenea parinte nu poate fi considerat un părinte responsabil indiferent cât de bine și-ar crește copilul. Efectele negative se vor vedea pe termen lung chiar dacă pe termen scurt pare că acesta este bine crescut.

Ca să se justifice o ordonanță președințială pentru stabilirea autorității părintești comune sunt necesare două condiții ce trebuie îndeplinite cumulativ: celălalt părinte să se opună și să existe pe rol un dosar de fond pentru stabilirea autorității părintești comune.

Ordinea corecta a pașilor pentru obținerea autorității părintești comune ar fi:

1) Invitația adresată celalalt părinte de a stabili de comun acord modalitatea de exercitare a autorității părintești comune.
2) După această tentativă urmează deschiderea unui proces de fond pentru stabilirea autorității părintești comune.
3) Imediat după deschiderea procesului de fond se deschide ordonanță președințială pentru stabilirea modalității de exercitare a autorității părintești comune până la rămânerea definitivă și irevocabila a procesului de fond.

Modalități practice de parcurgere a celor trei pași:

1) Invitația pentru stabilirea de comun acord a modului de exercitare a autorității părintești se adresează, de regulă, de către mediator, prin mijloacele de comunicare la care celălalt părinte are acces: telefon, email, poștă. Odată exprimat refuzul, explicit sau implicit se trece la următor pas. Dacă este acceptată invitația se începe medierea.

2) După ce a fost declinată invitația la mediere se deschide proces de fond având ca obiect "încredințare minor" sau mai corect exercitarea autorității părintești comune și stabilirea locuinței minorului.

3) După primul termen de la fond se va transmite și o a doua invitatie la mediere către celălalt părinte,care daca va fi declinată, medierea se va considera oficial refuzată și se va deschide imediat și proces de ordonanță președințială, deoarece se îndeplinește condiția de refuz oficial al celuilalt părinte, la care se adaugă poziția pe care acesta și-o va exprima la primul termen de judecată prin intampinare.

Așteptăm și alte răspunsuri despre felul cum ați procedat în această situație sau cum ar trebui procedat.

Colectivul ARPCC.

2 comentarii:

Va multumim pentru comentariul dvs. Acesta va fi moderat in cel mai scurt timp posibil.
Politica sitului nu permite schimbul de adrese de e-mail, limbajul licentios sau atacul la persoana.

Colectivul ARPCC