Comentariu la sentința judecătorească de la Timișoara

1. În doua paragrafe succesive Judecatoria Timisoara se contrazice. Astfel, pe de o parte confirmă faptul că a citit articolul din NCC care spune că exercitarea autorității părintești de către un singur părinte este o situație de excepție ce poate fi dispusă doar atunci când exercitarea în comun ar fi contrară interesului superior al copilului

dar apoi accepta cu seninătate cererea pe care un justițiabil indus in eroare (de către avocatul său și de către partea adversă) de a renunța la autoritatea părintească comună.

Cu siguranță că părinții pot conveni (și este de fapt mai mult decât indicat să o facă) cu privire la modul de exercitare a autorității comune (cine duce copilul la școală, cine aduce copilul de la școală, câte nopți pe săptămână doarme copilul la fiecare dintre părinți, la ce dentist sau doctor de familie să fie înscris copilul, dacă copilul să își facă tatuaje sau nu, etc.) dar în nici un caz nu se pune problema ca un părinte să RENUNȚE la autoritatea părintească în mod benevol în măsura în care acel părinte nu reprezintă un pericol pentru copil (părinte drogat, psihotic, alcoolic cronic, etc.). Autoritatea părintească reprezintă un drept asemănător cu drepturile personalității iar se știe că legea nu permite renunțarea benevolă la niciunul din drepturile personalității. Pe de altă parte, autoritatea părintească reprezintă și dreptul copilului de a fi îndrumat de către părintele său, ori nu se poate ca părinții, printr-o tranzacție să reducă dreptul minorului de a primi îngrijire, supraveghere și îndrumare din partea unuia dintre cei doi părinți. Nu în ultimul rând autoritatea părintească reprezintă o obligație a părintelui (a se vedea în acest sens art. 1372) or nu se poate ca legea să permită cuiva să renunțe la una din obligațiile sale.

2. De asemenea consideram că formularea utilizată de instanța de judecată mai jos care își exprimă convingerea că "un minor de 2 ani si 4 luni este la vârsta la care în mod obișnuit are mai mare nevoie de îngrijirea mamei" reprezintă o încălcare a legislației anti-discriminare din România:

Atitudinea discriminatorie a instanței la adresa părinților de sex masculin nu este justificată absolut de nici un studiu științific. Din contră, studiile științelor sociale afirmă cât se poate de clar faptul că minorul are nevoie de afecțiunea ambilor părinți. Dacă părinții nu pot locui împreună, un copil de 2-4 ani are o nevoie mai mare de continuitate de îngrijire din partea celui care a fost îngrijitorul principal al copilului anterior deciziei. Faptul că în aceasta speță mama a fost îngrijitorul principal este de nediscutat iar aceasta ar fi trebuit să fie motivarea instanței în stabilirea locuinței minorului, fără ca instanța să trebuiască să utilizeze astfel de fraze cu caracter sexist. [1]

---

[1] Sexism = atitudine sau prejudecată, exprimată sau ne-exprimată, privind superioritatea unui reprezentant al unui sex asupra altui sex și cu discriminarea acestuia din urmă.