Studiul Kelly, J. (1988) cu privire la Adaptarea pe termen lung a copiilor în urma divorțului:

Kelly, J. (1988), Adaptarea pe termen lung a copiilor în urma divorțului: constatări convergente și implicații practice. Journal of Family Psychology, 2(2), 119-139.

Studiul cercetează impactul divorțului cu privire la ajustarea pe termen lung a copiilor şi adolescenților. Variabilele asociate cu rezultatele postdivort includ conflictul, ajustarea părintelui necustodian, relația cu părintele necustodian, practicile legate de creșterea și îngrijirea copilului, re-căsătoriile părinților, şi variatele tipuri de custodie. Studiul sugerează că după divorţ ar trebui să fie dezvoltată o relație echilibrată între copii, cu fiecare părinte, relație care să includă aspecte relevante ale vieții copilului. Părinții ar trebui să înțeleagă că această stare a relației post-divorț dintre copil și părintele necustodian, mai degrabă decât divorțul în sine, determină gradul de ajustare a copilului lor. ^[1]

Sumar

Studiul cercetează impactul divorțului cu privire la ajustarea pe termen lung a copiilor şi adolescenților. Variabilele asociate cu rezultatele postdivort includ conflictul, ajustarea părintelui necustodian, relația cu părintele necustodian, practicile legate de creșterea și îngrijirea copilului, re-căsătoriile părinților, şi variatele tipuri de custodie. Studiul sugerează că după divorţ ar trebui să fie dezvoltată o relație echilibrată între copii, cu fiecare părinte, relație care să includă aspecte relevante ale vieții copilului. Părinții ar trebui să înțeleagă că această stare a relației post-divorț dintre copil și părintele necustodian, mai degrabă decât divorțul în sine, determină gradul de ajustare a copilului lor. ^[1]

Concluzii

Câteva dintre concluziile semnificative ale cercetării lui Kelly:

1. Separarea părinților este o criză pentru cei mai mulți copii.
2. Răspunsul cel mai acut după separare este în primele 6 luni și de obicei se reduce după un an.
3. Copiii proveniți din familiile divorțate vor avea un număr mai mare de probleme de adaptare socială, academică și psihologică comparativ cu cei din familiile intacte.
4. Băieții din familiile divorțate au fost mai agresivi și au avut tulburări de comportament mai des decât băieții din familiile intacte.
5. În cazurile în care conflictul parental după divorț a fost redus, copiii au considerat că divorțul a fost benefic.
6. Contactele repetate și previzibile cu părintele ne-custodian au fost dovedite în mod repetat ca fiind benefice pentru adaptarea pozitivă a copiilor, cu excepția cazurilor în care tatăl era ne-adaptat sau imatur. Aceasta a fost adevărată cu atât mai mult în cazurile în care părintele custodian a aprobat aceste contacte. De asemenea este mai adevărat pentru băieți decât pentru fete.
7. Schema standard de vizitare a tatălui și anume în weekenduri alternative a fost nesatisfăcătoare pentru copii, mai ales pentru băieții mici.
8. Un factor important al adaptării copiilor este gradul de satisfacție al mamei cu tatăl.
9. Mamele custodiene au mai multe probleme cu disciplina decât tații.
10. Adaptarea copiilor este afectată negativ atunci când exista conflicte intense intre părinți.
11. Copiii aflați în custodia părintelui de același sex se adaptează mai bine decât cei aflați în custodia părintelui de sex opus.
12. Custodia comună (legală, nu neapărat fizică) are efecte pozitive asupra copiilor. Tații sunt mai mulțumiți de aceasta decât mamele.
13. Tații au plătit pensia alimentară mai regulat în cazul custodiei comune decât în cazul custodiei unice.
14. Sindromul alienării părintești nu este caracteristic unui anumit status social sau economic, putând apărea la orice categorii populaționale

Pentru a consulta studiul complet în limba engleză consultați pagina de aici
Dacă doriți să sponsorizați traducerea lui vă rugăm să ne consultați.

ARPCC