Medierea familială în Spania. Ipotezele de bază și rolul mediatorului (IV)

O intervenţie de abordare a separărilor de cuplu

Mediator Anca Sîrbeanu

IPOTEZELE DE BAZĂ ŞI ROLUL MEDIATORULUI

Medierea familială se bazează pe o serie de ipoteze de bază care ar putea fi rezumate după cum urmează:

--Separarea sau divorţul nu trebuie sa ducă la pierderea unui părinte de către copii, ci să păstreze intacte legăturile dintre părinți și copii.

- Cuplurile care s-au separat pot găsi ei înșiși baza acordului care să reglementeze relaţiile lor ulterioare.

-- Procesele care ajung în fața instanței duc la escaladarea stării de conflict și nu favorizează înțelegerea și comunicarea dintre părinții separați / divorțați si copiii lor, părinții cu asemenea atitudine pierzând în timp respectul acestora.

Acestea sunt ideile centrale pe care mediatorul trebuie să le transmită cuplului pentru a-i determina sa accepte ideea și să recurgă efectiv la mediere și, în acest scop, mediatorul trebuie să întrunească o serie de caracteristici personale şi profesionale, în mare parte datorită faptului că succesul medierii depinde de el, el fiind cel care orientează negocierea.

În primul rând, mediatorul trebuie să aibă o formare specifică, indiferent de formarea profesională de origine şi, în general, se impune să fie licențiat sau absolvent în domeniul ştiinţelor umaniste, sociale sau juridice si, de asemenea, sa aibă un curs de specializare sau master care sa includă, printre altele, cunoştinţe de bază din dreptul familiei, teoria negocierii, tehnici de intervievare şi gestionarea conflictelor.

Recomandarea Consiliului Europei citată mai sus precizează că: "Trebuie să existe

mecanisme adecvate care să garanteze existența unor:

- Proceduri pentru selectarea, formarea şi calificarea de mediatori.

--Standarde de "bune practici" care ar trebui să fie elaborate și completate în permanență pentru mediatori. "

La rândul său, Legea cu privire la medierea familială din Provincia autonomă Catalonia prevede la articolul 7:

"1. Mediatorul trebuie să fie o persoana care profesează ca avocat, psiholog, asistent social, educator social sau pedagog și este înscris intr-un organism profesional specific.

2. . Condiţia de mediator ar trebui să fie declarată în conformitate cu experienţa profesională şi formarea specifică, care urmează să fie stabilite prin regulament ".

Mai mult decât atât, mediatorul trebuie să se bucure de anumite calități personale, cum ar fi: empatie, respectiv capacitate afectivă și emoțională, uşurinţa de a comunica şi de a stimula comunicarea între părțile aflate la mediere.. Un autor menţionează, de asemenea, utilizarea unui limbaj neutru, ascultarea activă, aptitudinea de a controla în egală măsură emoţiile părților, însă și procedura, precum şi capacitatea de a detecta și depăși blocajele de comunicare.

În cele din urmă, mediatorul nu are puterea de a decide - aceasta fiind diferenţa care separă medierea de arbitraj - şi trebuie să fie neutru şi imparţial în interacţiunile cu părțile, ceea ce înseamnă că trebuie să nu fie in nici un fel influenţat, chiar daca părțile mediază asupra unor valori, prejudecăți sau emoții și, în același timp, nu poate fi părtinitor cu nici una din părți, având grijă ca timpul pe care îl acordă fiecăreia să fie echilibrat.