O intervenţie de abordare a separărilor de cuplu
Mediator Anca Sîrbeanu
INDICAŢII ŞI CONTRAINDICAŢII PENTRU MEDIEREA DE FAMILIE
Filozofia care reglementează medierea este atât de atractivă, încât poate duce la o viziune excesiv de optimistă, ajungând astfel la greşeala de a crede că medierea este alternativa de alegere pentru rezolvarea tuturor problemelor sau a conflictelor de familie.
Potrivit Lisei Parkinson, ¨tensiunile, suferințele și confruntările care însoţesc separarea unui cuplu au rădăcini foarte adânci, exista conflicte structurate în care ambii soţi au nevoie sa își păstreze o necesitate emoţională profundă de luptă, pentru că viaţa lor nu ar mai avea sens în cazul în care unul dintre ei ar renunţa la luptă". În aceste cazuri, chiar şi mediatorii cei mai experimentați pot eşua, atunci când încearcă cu încăpățânare să rezolve un conflict atât de încâlcit, căruia nici una dintre părți nu vrea sa îi pună capăt ".
De aceea, trebuie să recunoaştem că medierea familială, ca orice specialitate, are limitele ei, mai ales pentru că funcţionează pe voinţa liberă a părţilor. Medierea este contraindicată atunci când se desfășoară sub anumite circumstanțe.
În acest sens, medierea familială nu pare a fi soluţia cea mai potrivită pentru acele cazuri în care:
-- Oricare dintre membrii cuplului (sau amândoi în anumite cazuri) nu se bucură de capacitatea deplină de exercițiu asupra drepturilor sale și, prin urmare, nu este în măsură să îşi asume nici un fel de angajamente. Din acest motiv, nu trebuie să înceapă procedura de mediere, în cazul în care este sigur că unul sau ambii parteneri suferă comportamente disfuncționale, cum ar fi alcoolismul, abuzul de droguri, etc.
-- Nu este recomandabila medierea, în toate acele cazuri în care un membru al cuplului (sunt chiar și copiii incluși aici), este victimă a unui comportament violent, pentru că deciziile sunt în mod inevitabil influenţate de dezechilibrul de putere în cuplu, iar acordurile la care se va ajunge vor fi influenţate de frică, existând o doză de risc pentru membrii familiei, victime ale violenţei, şi creşte probabilitatea de nerespectare a acordurilor.
În astfel de cazuri clienții trebuie îndrumați către alte servicii, cum ar fi terapia de familie sau de cuplu, sau, în situația în care se prezumă că există violențe și/sau rele tratamente aplicate copiilor, se anunță de urgență organele de asistență sociale abilitate, fiind singurul caz în care mediatorul depășește statutul de profesionist neutru și imparțial și este ¨dezlegat¨ de obligația de confidențialitate impusă de actele normative în vigoare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Va multumim pentru comentariul dvs. Acesta va fi moderat in cel mai scurt timp posibil.
Politica sitului nu permite schimbul de adrese de e-mail, limbajul licentios sau atacul la persoana.
Colectivul ARPCC