Potrivit portalului avocatnet.ro, guvernul pregăteşte un set de reguli pentru părinţii care pleacă la muncă în străinătate şi îşi lasă copii în grija rudelor.
Aceştia vor fi obligați să desemneze o persoană responsabilă cu însoțirea copilului la vaccinare, începând din anul 2018. Măsura face parte din proiectului de lege privind organizarea și finanțarea activității de vaccinare a populației în România.
"Părinții care sunt plecați din țară și care lasă copii eligibili la vaccinare în grija unor membri ai familiei ori a altor persoane, în condițiile prevăzute de lege, sunt obligați să desemneze o persoană responsabilă cu însoțirea copilului la vaccinare", scrie în proiectul de lege, pus din nou în dezbatere publică, într-o formă mult diferită de cea afișată în luna aprilie.
Noua regulă trebuie să treacă de votul parlamentului, după care va fi trimisă Administraţiei Prezidenţiale pentru a fi aprobată.
Odată publicată în monitorul oficial, legea îi obligă pe medicii de familie să informeze părinţii în privinţa situaţiei calendarului de vaccinare a copilului iar părintele va avea obligaţia de a comunica medicului, în termen de 15 zile, numele persoanei responsabile delegate pentru însoţirea copilului la vaccinare.
Colectivul ARPCC
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Va multumim pentru comentariul dvs. Acesta va fi moderat in cel mai scurt timp posibil.
Politica sitului nu permite schimbul de adrese de e-mail, limbajul licentios sau atacul la persoana.
Colectivul ARPCC