Pagini

luni, 26 iunie 2017

Părinții divorțează. Ce le cer copiii?

Părinții divorțează. Ce le cer copiii?


Divortul si copiii. Pixabay.comPărinții divorțează. Ce le cer copiii?
Când părinții divorțează, copiii suferă cel mai mult. Nu sunt doar niște vorbe, este un fapt ce nu mai are nevoie de nicio demonstrație. Uneori cei mici ar vrea să le spună părinților ce au pe suflet, însă de cele mai multe ori se tem sau pur și simplu le lipsește curajul.

Iată care sunt cele 10 cerințe pe care copiii le au de la părinții divorțați, potrivit huffingtonpost.com

Nu vreau să fiu mesagerul vostru

Mă confrunt cu reacții negative atunci când sunt singur cu unul dintre voi și îmi este greu. Sunt un copil și încă mă maturizez. Nu ar trebui să vă așteptați să fim capabili să purtăm conversații de adulți.

Nu vreau să vă rănesc pe niciunul dintre voi

Nu suport când începeți să vă vorbiți de rău. Oricare dintre voi face asta, pică într-o lumină proastă. Eu am să încerc să-l apăr pe cel acuzat de tot felul de lucruri, chiar dacă de multe ori nu îndrăznesc să deschid gura.

Nu vreau să aud discuții despre bani

Nu mă interesează deloc ce acorduri financiare ați făcut legat de mine. Nu știu despre situația voastră materială de dinainte de căsătorie. Practic, rămân perplex atunci când aud motivele voastre de ceartă. Mai mult, simt că îmi fuge pământul de sub picioare atunci când mă trimiți la celălalt părinte să îl întreb despre bani.

Nu vreau să fiu detectivul tău particular și nici spion

Înțeleg că ești tentată, dar pentru mine nu este confortabil. Nu mă întreba ce se întâmplă în cealaltă casă. Dacă ești așa curios/ curioasă, cred că trebuia să păstrezi căsnicia. Este foarte enervant când pui genul acela de întrebări, mai ales că știu cum vei reacționa. Apoi, nu vreau să-ți pierzi încrederea în mine crezând că povestesc și ce faci tu.

Nu mă întărâta împotriva celuilalt

Simt mereu că trebuie să mă împart între două lumi. Deja este o presiune imensă pe umerii mei legată de deciziile pe care trebuie să le iau privind timpul petrecut cu fiecare dintre voi. Mă simt vinovat de fiecare dată când trebuie să aleg. Părinții divorțează și eu am de suferit.

Părinții divorțează doar unul de celălalt, nu și de copii

Nu vreau să te văd cum te săruți cu noul partener de viață

Mi-este greață de noua ta iubire. Nu mă simt deloc confortabil auzindu-vă cum vorbiți depsre copii și planuri împreună. Poți să te domolești când sunt prin preajmă?
Nu vreau să aud atunci când este un eveniment important că nu vrei să participi pentru că ”nu vrei să stai sub același acoperiș” cu celălalt părinte
Evenimentele despre care spun nu sunt despre tine, sunt și despre mine. Eu vă vreau pe amândoi acolo și nu vreau să aud vorbe urâte și resentimente.

Nu îmi cere să te consolez pentru că ai divorțat

Mi-e milă de tine, dar nu sunt eu cel care trebuie să te facă să te simți bine. Nici nu este sănătos să fiu eu suportul tău emoțional. Mi-aș dori să găsești o cale prin care să umpli golurile lăsate de divorț.

Nu mă amenința că nu mă mai lași să merg în partea cealaltă

Nu sunte marfă de schimb. Aceste amenințări mă fac să-mi pierd respectul față de tine și nu cred că asta este intenția ta.

Nu refuza să primești ajutor specializat dacă nu poți să treci peste divorț

Faptul că nu accepți ceea ce s-a întâmplat mă ține și pe mine blocat. Eu am înțeles că părinții divorțează. Vreau să te vad fericit (ă). Mi-ar plăcea să fiți împreună, dar dacă acest lucru nu mai este posibil, măcar să lași la o parte sentimentele negative.


Colectivul ARPCC

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Va multumim pentru comentariul dvs. Acesta va fi moderat in cel mai scurt timp posibil.
Politica sitului nu permite schimbul de adrese de e-mail, limbajul licentios sau atacul la persoana.

Colectivul ARPCC