Pagini

luni, 26 iunie 2017

Părinții divorțează. Ce le cer copiii?

Părinții divorțează. Ce le cer copiii?


Divortul si copiii. Pixabay.comPărinții divorțează. Ce le cer copiii?
Când părinții divorțează, copiii suferă cel mai mult. Nu sunt doar niște vorbe, este un fapt ce nu mai are nevoie de nicio demonstrație. Uneori cei mici ar vrea să le spună părinților ce au pe suflet, însă de cele mai multe ori se tem sau pur și simplu le lipsește curajul.

Iată care sunt cele 10 cerințe pe care copiii le au de la părinții divorțați, potrivit huffingtonpost.com

Nu vreau să fiu mesagerul vostru

Mă confrunt cu reacții negative atunci când sunt singur cu unul dintre voi și îmi este greu. Sunt un copil și încă mă maturizez. Nu ar trebui să vă așteptați să fim capabili să purtăm conversații de adulți.

Nu vreau să vă rănesc pe niciunul dintre voi

Nu suport când începeți să vă vorbiți de rău. Oricare dintre voi face asta, pică într-o lumină proastă. Eu am să încerc să-l apăr pe cel acuzat de tot felul de lucruri, chiar dacă de multe ori nu îndrăznesc să deschid gura.

Nu vreau să aud discuții despre bani

Nu mă interesează deloc ce acorduri financiare ați făcut legat de mine. Nu știu despre situația voastră materială de dinainte de căsătorie. Practic, rămân perplex atunci când aud motivele voastre de ceartă. Mai mult, simt că îmi fuge pământul de sub picioare atunci când mă trimiți la celălalt părinte să îl întreb despre bani.

Nu vreau să fiu detectivul tău particular și nici spion

Înțeleg că ești tentată, dar pentru mine nu este confortabil. Nu mă întreba ce se întâmplă în cealaltă casă. Dacă ești așa curios/ curioasă, cred că trebuia să păstrezi căsnicia. Este foarte enervant când pui genul acela de întrebări, mai ales că știu cum vei reacționa. Apoi, nu vreau să-ți pierzi încrederea în mine crezând că povestesc și ce faci tu.

Nu mă întărâta împotriva celuilalt

Simt mereu că trebuie să mă împart între două lumi. Deja este o presiune imensă pe umerii mei legată de deciziile pe care trebuie să le iau privind timpul petrecut cu fiecare dintre voi. Mă simt vinovat de fiecare dată când trebuie să aleg. Părinții divorțează și eu am de suferit.

Părinții divorțează doar unul de celălalt, nu și de copii

Nu vreau să te văd cum te săruți cu noul partener de viață

Mi-este greață de noua ta iubire. Nu mă simt deloc confortabil auzindu-vă cum vorbiți depsre copii și planuri împreună. Poți să te domolești când sunt prin preajmă?
Nu vreau să aud atunci când este un eveniment important că nu vrei să participi pentru că ”nu vrei să stai sub același acoperiș” cu celălalt părinte
Evenimentele despre care spun nu sunt despre tine, sunt și despre mine. Eu vă vreau pe amândoi acolo și nu vreau să aud vorbe urâte și resentimente.

Nu îmi cere să te consolez pentru că ai divorțat

Mi-e milă de tine, dar nu sunt eu cel care trebuie să te facă să te simți bine. Nici nu este sănătos să fiu eu suportul tău emoțional. Mi-aș dori să găsești o cale prin care să umpli golurile lăsate de divorț.

Nu mă amenința că nu mă mai lași să merg în partea cealaltă

Nu sunte marfă de schimb. Aceste amenințări mă fac să-mi pierd respectul față de tine și nu cred că asta este intenția ta.

Nu refuza să primești ajutor specializat dacă nu poți să treci peste divorț

Faptul că nu accepți ceea ce s-a întâmplat mă ține și pe mine blocat. Eu am înțeles că părinții divorțează. Vreau să te vad fericit (ă). Mi-ar plăcea să fiți împreună, dar dacă acest lucru nu mai este posibil, măcar să lași la o parte sentimentele negative.


Colectivul ARPCC

vineri, 23 iunie 2017

Parental Alienation Awareness & Bubbles of Love Day 2017

Parental Alienation Awareness & Bubbles of Love Day 2017




Ridicarea cunoasterii a faptului ca copii ar trebui sa iubeasca si sa fie iubiti de ambele parti a familiilor fara FRICA sau VINOVATIE.
Alienarea Parentala este o forma de abuz mental si emotional.



Raising awareness of the fact that children should be able to love and be loved by both sides of their families without FEAR or GUILT. Parental Alienation is a form of mental and emotional child abuse. 







ref. [ngo5333]
Colectivul ARPCC

luni, 19 iunie 2017

Intrebare ARPCC - Ordin judecatoresc



Buna ziua,
Putin mai jos este o intrebare adresata colectivului ARPCC la care va asteptam cu cat mai multe comentarii cu diferite pareri si cu ce pasi ar trebui urmati in aceasta situatie din punctul dumneavoastra de vedere.
Cazurile in care ordinul judecatoresc nu se respecta este intr-o continua crestere.




Intrebare

Buna ziua. Sora mea are un copil impreuna cu fostul concubin. Si copilul ia fost incredintat ei prin ordin judecatoresc. El are dreptul sa il ia doua weekend-uri pe luna. Si atunci cand il ia nu respecta programul de vizita. Il aduce numai cand vrea el si isi bate joc de ea. A facut mereu plangere la politie. Dar nimeni nu face nimic si el mereu incalca ordinul. Va rog frumos daca ne puteti ajuta macar cu un sfat ceva. Multumesc frumos 




ref.[ngo4750]
Colectivul ARPCC

Înscrisul autentificat de notarul public prin care se constată acordul parental constituie titlu executoriu

De 3 luni s-a schimbat L95/1995 a notarilor publici şi a activităţii notariale in sensul definirii fara echivoc ca acordul parental/ conventia cu ocazia divortului este TITLU EXECUTORIU: 
Articolul 100
(1) Înscrisul autentificat de notarul public care constată o creanţă certă şi lichidă are putere de titlu executoriu la data exigibilităţii acesteia. În lipsa înscrisului original poate constitui titlu executoriu duplicatul sau copia legalizată de pe exemplarul din arhiva notarului public.
(2) Constituie, de asemenea, titlu executoriu acordul parental încheiat prin înscris autentificat cu ocazia divorţului sau ulterior acestui moment, în care, exercitând împreună autoritatea părintească, părinţii se înţeleg cu privire la aspecte cum sunt: stabilirea locuinţei copilului, modalitatea de păstrare a legăturilor personale cu minorul ale părintelui cu care acesta nu locuieşte, precum şi alte măsuri asupra cărora părinţii pot să dispună în condiţiile art. 375 alin. (2) din Codul civil, republicat, cu modificările ulterioare. (la 24-03-2017, Articolul 100 din Sectiunea a 2-a , Capitolul V a fost completat de Punctul 12, ARTICOL UNIC din LEGEA nr. 17 din 17 martie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 196 din 21 martie 2017 ) 

Articolul 136
(5) Înscrisul autentificat de notarul public prin care se constată acordul parental constituie titlu executoriu în condiţiile art. 100 alin. (2). (la 24-03-2017, Articolul 136 din Sectiunea a 7-a , Capitolul V a fost completat de Punctul 12, ARTICOL UNIC din LEGEA nr. 17 din 17 martie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 196 din 21 martie 2017 ) 


Colectivul ARPCC

luni, 12 iunie 2017

Tata,spune-mi o poveste de noapte buna

Traducator: Ramona Boldea

Copia documentului poate fi gasita aici





Inca de la o varsta frageda mama mi-a indus dragostea pentru muzica.La varsta de 3 ani mi-a daruit un casetofon cu o pereche de discuri mici din plastic de culaore rosie speciale pentru copii si 78 rpm 10’’ inregistrate de Columbia.Melodia mea preferata,cea pe care o ascultam in mod repetat a fost “Spune-mi o poveste” scrisa de Terry Gilkyson si interpretata de Jimmy Boyd si Frankie Laine (Pentru CD si MP3 generatiile nefamiliarizate cu inregistrari pre-digitale, cititi pe Wikipedia la Gramofon).

Junior ii cere tatalui sau “Spune-mi o poveste, atunci cand voi merge la culcare”.Tatal se relaxeaza dupa o zi grea de munca spune versiunea sa:Ohh griji griji,obosit se termina ziua mea/Vine timpul pentru a merge acasa,fara a lua salarul/Acasa,unde langa foc te poti relaxa/Papacii langa scaun,nici o griji,nici o preocupare/Dupa care Junior apare leganandu-se cu micul lui topor.Junior persista.In cele din urma tatal inmoaie,doar pentru ca Junior intrerupe povestea sa:A fost odata ca niciodata,imi amintesc cu greu.Junior:Nu te intoarce in istorie,memoria ta e cam lenta.

Societatea noastra detine un dublu standard al curiozitatii legat de incurajarea parintilor pentru a imparti custodia.De exemplu dorim ca tatii sa fie implicatii mai mult in cresterea sugarilor si copiilor mici –rasfatarea lor dimineata,linistirea lor in timpul noptii,schimbarea scutecelor,hranire,baie,punerea la somn si spunerea de povesti inainte de somn.Dar atunci cand parinti sunt separate unii oameni considera ca cei mici trebuie sa petreaca fiecare noapte intr-o singura casa,de obicei a mamei,chiar si atunci cand acest lucru inseamna pierderea atentiei tatalui.In ciuda tuturor progreselor in spargerea acestor bariere,multi dintre noi inca mai cred ca este rolul exclusive al mamei sa aibe grija de sugari si cei mici,iar asta poate pune in pericol bunastarea celor mici daca raman in grija tatilor.

Rezultatul este un plan comun de custodie in cazul in care sugari si copii mici ai caror parinti sunt separati,ei isi pot vizita tatii doar 2 ore sau 2 zile pe saptamana.Uneori graba de a muta copii de la o locuinta la alta este o perdieca in fondarea unei relatii cu tatal.

Zilele trec iar expertii au sfatuit tatii divortati sa o pauza la viata de familie si sa ramana un simplu vizitator in viata copiilor lui.Cresterea gradului de constientizare a copiilor cu situatia parintilor, indifferent daca ei locuiesc sau nu impreuna,a condus la tentinta da a imparti custodia.Cu toate acestea Cu toate acestia unii experti considera ca pentru parinti care impart custodia unei adolescent e cel mai indicat,dar nu este adecvat pentru cei mici.

Ce ar putea face stiinta in aceste problem?Pentru a afla,am petrecut 2 ani in revizuirea literaturii stiintifice relevante si am verificat in prealabil analizele mele cu un grup de international de experti in domeniul dezvoltarii timpurii a copilului si divortului.Rezultatele apar in:Stiintele Sociale si Planurile Parentale pentru cei mici:Un raport de conses public de American Psychological Association,in prestigioasa revista Psihologie,Politici Publice si Drept.Raportul arata aprobarea a 110 dintre cei mai importanti cercetatori si practicieni din lume.

Primul nostrum obiectiv a fost de a oferi o imagine de ansamblu echilibrata si correct stabilita,de cercetarea facuta in ultimii 45 anii,relavante la planurile de impartirea custodiei la copii mai mici de 4 ani a caror parinti au fost separati.Al doilea obiectiv a fost sa oferim orientari sustinute empiric de factorii de decizie politica si pentru persoanele care iau decizii de custodie.


Nu am gasit nici un sprijin pentru idea ca cei sub 4 ani,unii spun chiar sub 6 ani,trebuie sa isi petreaca tot timpul cu un singur parinte, in conditiile in care si celalalt parinte este atent,grijuliu si iubitor.Avertismentele pentru sugari si copii mici care trebuie sa isi petreaca fiecare noapte cu un parinte sunt in contradictie pentru dezoltarea unor relatii positive parinte-copil.Sugarii si copii mici au nevoie in permanenta de de parinti care raspund cu afectiune si sensibilitate la nevoile lor.Ei nu au nevoie de cele mai multe ori de un parinte cu norma intreaga sau prezenta non-stop.Multe mame casatorite lucreaza in ture de noapte care le tine departe de cei mici noaptea.La fel ca mamele casatorite si cele singure nu le e teama sa lase copilul in grija tatilor.Pentru a mari sansele pentru o legatura sigura la sugari pe tot parcursul vietii cu ambi parinti,politicile public ar trebui sa incurajeze ca ambii parinti sa particile activ la ingrijirea pe timpul zilei cat si noaptea.Oamenii de stiinta care studiaza beneficiile relatiilor copiiilor cu ambi parinti si nu gasesc nici un suport empiric pentru credinta ca mamelor sunt necesare sa joace un rol unic in viata celor mici decat tatii.Pe scurt,dupa separarea lor, parinti trebuie sa mareasca timpul petrecut cu copii,inclusive pe timpul nopti.

In mod firesc,un parinte comun nu este potrivit pentru toate familiile.Indiferent de varsta copiiilor,parinti ar trebui sa ia in considerare o serie de factori atunci cand se creaza un plan.Ceace functioneaza pentru un copil intr-o familie,nu poate fi cel mai bun pentru un alt copil dintr-o alta familie.Recomandarile noastre se aplica pentru majoritatea familiilor.Faptul ca unii parinti sunt neglijenti,abuzivi sau extreme de deficitari in implicarea lor- parinti cu copii care au nevoie de protectia lor,chiar si in familiile intacte-care nu ar trebui privarea majoritatii copiilor crescuti cu doi parinti iubitori,chiar daca ingrijirea dupa se va face separat.

Este timpul sa rezolvam ambivalenta si ideile contradictorii despre rolurile tatilor si mamelor in viata copiilor.Daca pentru copil lectura “Noapte buna luna” citita de tata are o valoare mare iar pentru copilul sau este linistitor chiar daca este irascibil la 3 AM,atata timp cat parinti locuiesc impreuna,de ce se retrage sprijinul si copilul se priveaza de aceste expresii ale iubirii paterne,doar pentru ca parinti nu mai locuiesc impreuna,sau doar pentru ca nu mai e cazul?


ref.[ngo1589]
Colectivul ARPCC

vineri, 9 iunie 2017

Mi-e milă de copiii cu tați pe post de mobilier!

Articolul in original poate fi gasit aici.





Cercul meu de rude, prieteni, cunoștințe, este plin de tătici implicați în creșterea și educarea copiilor lor. Schimbă scutece cu dexteritate la orice oră din zi și din noapte, plimbă bebelușii chinuiți de colici câte o oră prin casă, dorm iepurește, ațipesc la serviciu, trec pe galben la semafor să ajungă mai repede acasă la odor, sunt la curent cu recomandările OMS privind diversificarea, citesc articolele de parenting trimise de neveste pe mail, își giugiulesc copiii, știu cum o cheamă pe fiecare ”miss” de la grădiniță…

Soțul mea a adormit în picioare într-o noapte, când o plimbam cu rândul în brațe pe fetiță, chinuită de o viroză. S-a sprijinit de perete, a adormit și s-a trezit când a dat cu capul de suportul de chei prins în perete. La el la birou, unde sunt mulți tătici de bebeluși, se întâmplă frecvent să scape vreunul un sforăit scurt, după o noapte în care a fost ”de serviciu” la plimbat/ schimbat/ întreținut copilul.
Sinceră să fiu, o vreme aproape am crezut că toți tăticii sunt implicați. Dar, pe măsură ce au crescut copiii și am început să interacționăm mai mult cu alți părinți, i-am cunoscut și pe ceilalți. Cei care, la primul plâns al bebelușului își strigă soția (”O fi făcut caca/ I-o fi foame/ Îi e somn/ Vrea la tine/ Ia-l că am treabă”), chiar dacă ea e chiaună de somn, n-a mai mâncat liniștită, pe scaun, de trei luni, n-a mai făcut o baie în tihnă de când era gravidă, n-a mai dormit trei ore legate de luni de zile. Ca prin minune, doar la ea în brațe se liniștește cel mic. ”Vezi, ți-am zis că te vrea pe tine!”
Așa e, în brațele mamei bebelușului îi e cel mai bine. Dar când brațele ei au nevoie de o pauză, micuțului îi este foarte bine și în brațele tatălui. Ale tatălui iubitor și implicat, care nu strâmbă nasul și iese din cameră când fiul/ fiica umple scutecul, care nu se întoarce pe cealaltă parte și-și continuă sforăitul când cel mic are febră și geme în brațele mamei, care nu iese la o bere când casa e cu susul în jos, oalele pe foc și copilul cerșește atenție.


”Măi, tu ești tată sau mamă?”

Relația cu cel mic se construiește, nu e un dat. Fiecare îmbrățișare, fiecare mic dejun pe care îl luați împreună, fiecare hârjoneală, fiecare poveste pe care i-o citești, fiecare ieșire în parc în care ești cu ochii și gândul la el, nu la wall-ul de pe Facebook, înseamnă o cărămidă la temelia legăturii puternice părinte- copil.”Măi, tu ești tată sau mamă?”, l-a întrebat pe soțul meu, cu un aer de superioritate, un tătic confuz, văzându-l cu ambii copii în brațe, cu mânuțele încolăcite în jurul gâtului lui și chicotind fericiți. Probabil l-ar întreba la fel și pe tăticul din Cluj care a intrat în concediu de paternitate timp de un an, ca să petreacă mai mult timp cu copiii lui. Sau pe tăticii care caută soluții să lucreze de acasă ca să nu ajungă să-și vadă copiii doar seara, când dorm. Sau, pe cei care, în weekend, se dau peste cap să facă activități distractive cu cei mici, să-i ducă la zoo, la pădure, la spectacole, la locuri de joacă. Pe cei care visează mai degrabă la o excursie la Disneyland decât una în Thailanda.
Mi-e milă de copiii cu tați pe post de decor. Mi-e milă de mamele epuizate și triste ale acelor copii. Mi-e milă până și de ei, tăticii, că habar nu au ce pierd! Pierd totul.
Iar scuza ”Nu am timp de copii, eu muncesc să aduc bani în casă, să aibă ei tot ce își doresc” nu stă în picioare decât în cazuri extreme (tați plecați cu lunile pe vapor, tați care muncesc în străinătate, tați aflați în situații extreme). 
Altfel, orice bărbat TREBUIE să își facă timp pentru copilul lui, să îi arate că, fizic și emoțional, îi e aproape.
Da, e al naibii de greu, dragă tată! Când în viața ta apare un copil, nu ai încotro și ieși din zona de confort, fără să știi sigur când și dacă te întorci acolo vreodată. Și îi dai celui mic din timpul tău, din inima ta, din energia ta, din nopțile tale. Sigur, o poți lăsa pe mamă să dea tot și tu nimic sau aproape nimic. Însă asta se va întoarce ca un bumerang împotriva ta, și atunci va fi greu sau chiar imposibil să mai repari ceva.



Colectivul ARPCC

luni, 5 iunie 2017

Memoriu Amicus Curiae privind tratarea cazurilor de alienare parentală în mod eficient

Acesta este un rezumat, articolul poate fi gasit aici





Numele Onorabilului Judecător:




Atașat veți găsi nouă (9) pagini în copii legalizate ale Memoriului Amicus Curiae privind tratarea cazurilor de alienare parentală în mod eficient. În cazul în care va trebui să fiu contactată direct pentru ședința de judecată în vederea oferirii de clarificări sau pentru confirmare, numărul meu de telefon de la birou este (631) 673-6665 și aș fi bucuroasă ca, în timp ce mă voi afla sub jurământ să vorbesc prin telefon sau Skype despre punctele din declarație despre care Onorata Instanță ar dori să știe mai multe.

Precizez în mod expres că nu am evaluat părinții sau copilul/copiii lor pentru întocmirea acestui Memoriu și nici nu favorizez vreuna dintre părți. Totuși, având în vedere că am 4 decenii de experiență în munca de examinare a copiilor și familiilor, sunt de părere că declarațiile mele vor cântări în fața Onorabilei Instanțe în vederea ameliorării dinamicii disfuncționale a familiei în caz de alienare parentală și care nu este în interesul copilului. În final, declar că nu am primit nicio compensație de ordin financiar sau alte beneficii pentru redactarea acestui Memoriu.

Semnat cu respect pe antet, legalizat și înaintat pentru cazul  Reclamant contra Pârât


Cazul nr.:

Denumire caz

Reclamant contra Pârât


Memoriu Amicus Curiae privind tratarea cazurilor de alienare parentală în mod eficient


Numele Onorabilului Judecător

Instanța
Strada


Oraș, Țară, Cod Poștal

Raportul lui Linda Gottlieb Kase, LMFT, LCSW-R
Numărul total de pagini:  9

Numele Onorabilului Judecător:



Numele meu este Linda Gottlieb Kase, LMFT, LCSW-R și redactez acest Memoriu Amicus Curiae privind tratarea cazurilor de alienare parentală în mod eficient. Pentru claritate, definesc alienarea parentală ca fiind o încercare nejustificată, dar viguroasă și voluntară a unuia dintre părinți în vederea sabotării și subminării relațiilor dintre celălalt părinte și copil – deseori scopul fiind de a rupe acea legătură. Deși procesul de alienare poate fi inițiat la un nivel subconștient, evoluează într-un process intenționat, rău și distructiv. Dar fie că acest lucru este făcut conștient sau nu, dinamica familiei este, fără îndoială, foarte distructivă pentru copil.

Fac această recomandare ca urmare a celor 13 ani de training și supraveghere la Centrul pentru Familie Minuchin. Salvador Minuchin, mentorul meu, este un psihiatru de copii renumit și respectat în lumea întreagă și a fost unul dintre fondatorii mișcării privind terapia de familie din anii 1950. Prezenta mea recomandare reflectă cu exactitate poziția lui pentru tratamentul copiilor. Dr. Minuchin a afirmat următoarele:


Problema nu este pacientul identificat, dar anumite tipare de interacțiune în cadrul familiei. Oamenii se formează continuu în funcție de contextul în care se află și de caracteristicile respectivului context.

În plus față de prezentarea filozofiei mentorului meu, îmi fac recomandarea ca urmare a celor patruzeci și cinci (45) de ani de experiență profesională în muncca cu familiile și copiii, în primii douăzeci și patru (24) de ani am fost asistent social, iar mai apoi am fost administrator în sistemul de plasament din New York, iar ulterior, pentru douăzeci (21) de ani am fost un terapeut de familie și în prezent am un cabinet individual, orientat în mod special pe părinții și copiii care trec printr-un divorț asociat cu un nivel mare de conflict. Pe parcursul carierei mele profesionale am lucrat cu mii de copii care au fost plasați în centre de plasament și în practica mea de terapeut de familie, am lucrat cu peste 550 de copii care au trecut printr-o despărțire/printr-un divorț cu un nivel ridicat de conflict. Prezentei am atașat curriculum vitae al meu pentru o mai amplă descrire a experienței mele profesionale.

Am fost influențată, de asemenea, de colegii mei renumiți în domeniul alienării parentale, printre aceștia numărându-se un avocat educat care a studiat la Harvard și un doctorand în psihologie, R. Christopher Barden, iar ei au afirmat următoarele:

Nu poate exista nicio întrebare cu privire la puterea părinților de a influența copiii. Este regretabil că la momentul revizuirii chestiunilor de tip PAS, instanțele deseori s-au împiedicat de definiția unor termini tehnici precum „sindrom, includerea unor etichete specifice în manualele oficiale de diagnosticare și multe alte detalii precise irelevante – astfel omițând obligația importantă de a analiza cu atenție influența părinților, terapeuților sau a altor adulți asupra atitudinii, părerilor și memoriei copiilor.” P. 420.

În experiența mea, abordarea tratamentului standard de către instanțe în cazurile de alienare, este cel de „terapie de reunificare”. Opinia mea profesională – bazată pe tratarea a sute de astfel de cazuri – este că această formă de terapie este supusă eșecului. În cele ce urmează va fi expusă explicația mea:

Accentul nu este pus correct pe tratament, astfel că acesta se orienteză pe presupusele „nelegiuiri ale părintelui alienat, în general recomandând abilități parentale pentru părintele alienat, în plus față de o oarecare terapie de interacțiune între copil și părintele alienat. Nici plasarea copilului singur în terapii cognitive sau altele asemenea terapii individuale, nu reprezintă răspunsul. Această abordare limitată a alienării este asemănătoare cu acordarea de antibiotice unui pacient care are o infecție, iar apoi întoarcerea respectivului pacient în mediul infestat cu germeni care i-a provocat infecția. Mediul în care copilul trăiește cu părintele alienator este asemănător mediului infestat cu germeni.

Părintele alienator este cel care are cea mai mare nevoie de terapie. Alienatorii sunt foarte distructivi și habar nu au ce fac – chiar și atunci când fac asta propriilor copii. De fapt, toate cercetările, în mod deosebit cele ale cercetătorului Dr. Amy J. L. Baker (2007) Copiii adulți ai sindromului de alienare parentală, New York: Norton afirmă că părintele alienator suferă de una sau mai multe așa-numite în DSM 5 „tulburări de personalitate, cunoscute și ca: „tulburare de personalitate antisocială, tulburare de personalitate borderline, tulburare de personalitate narcisistă. Cineva cu o tulburare de personalitate a devenit un expert în păcălirea celorlalți – chiar și păcălirea unor profesioniști în domeniul sănătății mintale. În termeni laici, sunt escroci.

O tulburare de personalitate este caracterizată de „un tipar de durată a unor experiențe lăuntrice și un caracter care deviază semnificativ de la așteptările cultului personalității”. Tiparul este „inflexibil și omniprezent în multe situații personale și sociale”. Tiparul se manifestă la nivel cognitiv, afectiv, funcționare interpersonală și al controlului impulsului.” DSM 5, P. 646.


Acesta este un rezumat, articolul poate fi gasit aici



ref.[ngo3519]
Colectivul ARPCC

joi, 1 iunie 2017

Parlamentul României: Introducerea prezumţiei de custodie comună fizică în legislatia română



Schimbările demografice şi sociale din Europa ultimilor 20 de ani reclamă o mai amplă implicare a părinţilor nerezidenţi (în general taţii) în creşterea şi educarea copiilor post-divorţ. România a făcut câţiva paşi remarcabili prin 

  • abrogarea vechilului cod al familiei din 1954,
  • introducerea prezumţiei de autoritate părintească comună (custodie comună legală) post divorţ pentru toţi părinţii
  • schimbările legislative ale legii protecţiei copilului (legea 272/2004) - datorată intrării în vigoare a legii 257/2013.
Cu toate acestea, egalitatea parentală nu poate fi atinsă decât prin introducerea în legislaţia romană a prezumţiei de custodie comună fizică. Această prezumţie este din ce în ce mai răspândită în Europa, Australia şi SUA. State ca Suedia, Canada, Norvegia, Danemarca, Belgia şi Franţa au o astfel de prezumţie în situaţia în care părinţii nu se înţeleg altfel, judecătorul putând sau chiar fiind obligat să acorde custodie comună fizică chiar atunci când unul dintre părinţi este împotriva acestei idei. În multe ţări europene (Lituania, Grecia, Elveţia, Italia, Germania, etc.) iniţiative în derulare care au ca scop instituirea unor astfel de prezumţii în legislaţia respectivelor state. 

Custodia comună fizică înseamnă faptul că, pentru situaţiile în care părinţii locuiesc relativ aproape unul de altul şi de unitatea de învăţământ, aranjamentele de îngrijire părintească vor implica faptul că minorul va locui alternativ cu fiecare dintre cei doi părinţi pentru perioade de timp relativ egale (minimul 35 % cu oricare dintre cei doi părinţi). 

Studiile ştiinţifice de peste 20 de ani din ţările care au implementat acest model de îngrijire parentală au demonstrat cât se poate de clar avantajele din punctul de vedere al dezvoltării emoţionale a copilului şi al păstrării relaţiilor afective cu ambii părinţi. Literatura de specialitate a mai confirmat, cât se poate de clar, dauna pe care copiii o resimt post-divorţ prin separarea abuzivă a copiilor de una dintre cele două figuri principale de ataşament (acele aranjamente de tip un weekend la 14 zile, foarte răspândite în prezent). 

De asemenea, studiile au demonstrat o corelare importantă între introducerea prezumţiei de custodie comună fizică şi reducerea conflictelor inter-parentale, inclusiv reducerea drastică a numărului de cazuri rezolvate judiciar. 

O astfel de prezumţie descurajează divorţul pe cale judiciară, în favoarea aranjamentelor negociate (mediere, tranzacţie avocaţială, divorţ notarial). Prin urmare, o atare prevedere va implica reducerea semnificativă a încărcării instanţelor de minori, reducerea costurilor statului şi o creştere a performanţei justiţiei. 

Pentru mai multe detalii puteți consulta literatura de specialitate disponibilă la adresa web www.arpcc.ro/biblioteca. 
Vă mulțumim. Colectivul ARPCC 

-----------------------------------
PS: Custodia comuna este buna pentru mame, pentru copii si pentru tati. Este aranjamentul cel mai bun pentru copil, odata ce părinți ajung la concluzia că nu mai pot locui împreună ca si soți. Studiile științifice au demonstrat ca pe termen mediu si lung implicarea ambilor parinti (chiar si divortati) in creșterea si educarea copilului se corelează cu indicatori ai bunastarii mai ridicati pentru copil, aproape la fel de ridicați ca indicatorii de bunăstare ai copiilor din familiile intacte.



ref.[ngo2108]
Colectivul ARPCC