Rezolutie
sentinţă civilă privind obligarea la plata de penalitate a parintelui
ce se opune mentinerii relatiei minorilor cu celalalt parinte.
" Admite în parte cererea formulată de creditoarea X, CNP 0, cu domiciliul procesual ales la X, în contradictoriu cu debitorul X, CNP 0, cu domiciliul în X.
Obligă debitorul la plata în favoarea creditoarei a unei penalităţi în cuantum de 500 de lei pe zi de întârziere, până la executarea obligaţiei prevăzute în titlul executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. X pronunţată de Judecătoria sectorului 1 Bucureşti în dosarul nr. X definitivă prin respingerea apelului prin decizia civilă nr. X pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IlI-a civila în acelaşi dosar.
Obligă debitorul să achite creditoarei suma de 2300 lei, reprezentând cheltuieli de judecată constând în onorariu avocat.
Respinge ca neîntemeiată solicitarea debitorului de acordare a cheltuielilor de judecată.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, X.
Preşedinte Grefier "
Document complet:
https://drive.google.com/…/0B1wsb9ANWg4PZERkNjVjdkVuc3M/view

Echipa ARPCC
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Va multumim pentru comentariul dvs. Acesta va fi moderat in cel mai scurt timp posibil.
Politica sitului nu permite schimbul de adrese de e-mail, limbajul licentios sau atacul la persoana.
Colectivul ARPCC