La despărţire, copilul nu e armă

Un protocol semnat la finalul lunii februarie şi publicat în Monitorul Oficial recunoaşte alienarea parentală drept o formă de abuz emoţional asupra copiilor. România este a patra ţară din lume care recunoaşte şi încearcă să construiască un cadru legal pentru prevenirea şi combaterea acestui fenomen.

Acel părinte divorţat căruia i s-a acordat custodia copilului are toate şansele să o piardă sau să i se reducă timpul de acces la copil dacă îl va educa astfel încât să îl urască sau să îl evite pe celălalt părinte.

Protocolul încheiat între Asociaţia Română pentru Custodia Comună şi Institutul de Psihologie Judiciară stipulează că alienarea parentală este interferenţa negativă în dezvoltarea relaţiilor specifice părinte-copil, provocată de oricare dintre părinţi, de bunici sau de orice altă persoană care locuieşte permanent cu copilul pentru a împiedica construirea şi menţinerea relatiilor specifice părinte-copil.

Atunci când un copil este împiedicat să aibă o relaţie armonioasă cu unul dintre părinţi, efectele negative se manifestă pe termen lung şi nu sunt de neglijat, spune psihologul Domnica Petrovai:

Dacă unul dintre părinţi încearcă direct sau indirect să-l îndepărteze pe copil de celălalt părinte, ceea ce trăieşte copilul este abuz emoţional, adică pedeapsă. Copilul are nevoie să simtă că identitatea lui are legătură cu părinţii, iar în momentul în care unul dintre părinţi îl vorbeşte de rău sau spune lucruri negative despre celălalt părinte, copilul simte că încrederea lui în el însuşi este pierdută.

Copilul se naşte cu nevoia de încredere şi siguranţă în ambii părinţi. Atunci când un părinte încearcă să-l manipuleze pe copil împotriva celuilalt părinte, cel mic începe să-şi piardă încrederea în oameni. Simte că relaţiile există numai ca să fii rănit, să fii folosit, simte că nu este suficient de bun pentru celălalt părinte.

Am întrebat-o pe Iulia Mihaela Călin, de la Asociaţia Română pentru Custodia Comună, în ce mod se vor putea pune în aplicare prevederile protocolului:

Încercăm să colaborăm cu toate instituţiile statului, astfel încât să se poată lua nişte măsuri operative de identificare, prevenire şi combatere a alienării parentale. Este foarte simplu să identifici un copil abuzat în acest fel, deoarece există câţiva paşi pe care părintele alienator îi parcurge de fiecare dată:

-campanii de denigrare a modului în care părintele-ţintă îşi exercită drepturile şi obligaţiile,

-împiedicarea  în orice mod a părintelui-ţintă să-şi exercite autoritatea părintească,

-împiedicarea în orice mod a menţinerii şi construirii unei relaţii cu copilul.

De cele mai multe ori, părintele alienator este sprijinit şi de rude, iar copiii sunt împiedicaţi să aibă o relaţie şi cu membrii familiei lărgite ai părintelui îndepărtat.

Asociaţia Română pentru Custodia Comună propune şi modificări legislative, care să prevadă expertiza psihologică obligatorie pentru copii, dar şi recomandări pentru judecători de a fi atenţi la situaţiile în care se bănuieşte un caz de alienare parentală.

Până să se ajungă la o expertiză psihologică, este nevoie ca acest fenomen să fie prevenit, spune psihologul Domnica Petrovai. Este important ca rudele copilului, adulţii cu care acesta intră în contact să intervină atunci când sesizează un abuz emoţional asupra celui mic.

Şi pentru că am tot vorbit despre abuzul emoţional asupra copiilor, iată o definiţei a acestuia:

Abuz emoţional este orice comportament, gest sau convingere care îl determină pe copil să-şi piardă încrederea în celălalt părinte şi să afecteze legătura emoţională cu celălalt părinte.

Copiii nu trebuie să devină arme ale adulţilor în răfuielile cu fostul sau actualul partener. Din păcate însă, în situaţii de divorţ, copilul este folosit pentru interesele unuia dintre părinţi, fie ele interese materiale (obţinerea pensiei alimentare) sau interese emoţionale. Adultul are emoţional nevoie de copil, însă aceasta este o formă de abuz. Psihanaliştii îl numesc incest emoţional. Mă folosesc de copil ca să-mi acopăr nevoile de sigurătate, ca să mă simt o mamă bună sau un tată bun, îndreptându-l pe cel mic împotriva celuilalt părinte.

Din cercetările efectuate de Asociaţia Română pentru Custodia Comună, rezultă că, ajunşi la maturitate, copiii supuşi alienării parentale suferă la rândul lor şi au tendinţa de a repeta abuzurile la care au fost supuşi în copilărie. De asemenea, dezvoltă dependenţe de alcool şi droguri, nu reuşesc să-şi construiască o carieră sau să formeze o familie.

Echipa ARPCC