Cum se articulează o custodie comună?

Acesta este un rezumat, pentru a citit articolul în întregime click aici
Articol de av. José Luis Sariego Morillo, Spania

Nu trebuie inventat nimic nou. În urmă cu nişte ani, faptul de a solicita custodia comună de către un părinte era ca și cum te aflai în altă galaxie. Se considera puțin obișnuit și ciudat (uneori de respins) ca un părinte să lupte pentru a sta cu copiii lui mai mult timp și a le dedica parte din viața lui ca figură atașament.

În prezent, societatea a depăşit această gândire (deși există reprezentanți politici și juridici care nu își dau seama), iar copiii, fete și băieți, au norocul de a se baza pe mai multe figuri de atașament decât mama (a se vedea sentința recentă a Tribunalului Constituțional imparțial din Germania). Mamele, dar și tații, se dau peste cap să-și exercite noua formă de paternitate responsabilă, iar ceilalți membri ai familiei (bunici etc.) se dau peste cap alături de ei și ele.
Ce noroc au copiii, fete şi băieți, doar dacă părinții lor nu hotărăsc să solicite despărțirea sau divorțul. În acest caz, ar fi sortiți să fie obiectul conștient sau inconștient al luptei ce se produce pentru control în procesul de divorț.



Dar să mergem la problema acestui articol.

Dacă în anul 2005 s-a aprobat o lege ce permitea custodia comună, de ce Tribunalele acordă atât de puţine custodii comune?

Ei bine, ştim deja că multe se refuză prin imperativ legal (art. 92,7 din Codul Civil), deși modificarea Codului Civil ar elimina dintr-o trasătură de condei divorțul cauzal, adevărul este că legiuitorii noștri au stricat totul atunci când au transformat orice cauză în răul denumit maltratarea femeii. Orice divorț este cauzat de Legea Integrală privind Violența împotriva Femeii din 2004. Deja nu mai era necesar să pună nimic în Codul Civil, privind cauzele de divorț.

Aşadar, în mod logic nu se poate acorda o custodie comună prin imperativul art. 92,7 din C. Civil. Sau, în orice caz, condițiile necesare pentru a o obține sunt atât de ridicole și perverse, precum mulți autori au spus deja despre ceea ce s-a făcut în anul 2005 că a fost o rasoleală legală, încât nu voi adăuga nimic.

Nu trebuie să uităm că legea din 2005 este atât de perversă încât face ca fetele şi băieții ai căror părinți divorțează și li se atribuie custodia lor unui singur părinte (majoritatea mamelor, potrivit datelor CGPJ), face ca acești băieți și aceste fete să fie discriminați comparativ cu restul copiilor ai căror părinți locuiesc împreună. Cu alte cuvinte, pierd dreptul de a fi îngrijiți în mod egal de către ambii părinți, urmând litera din art. 68 din Codul Civil, ce OBLIGĂ PĂRINȚII SĂ ÎMPARTĂ, printre altele, GRIJA ȘI ATENȚIA FAȚĂ DE COPII. Nu vom face referire la nenumăratele acorduri și tratate internaționale ce încalcă drepturile acestor minori în țara noastră, însă oricine poate să le consulte și va constata că așa este.

Concluzie:

Dacă am avea posibilitatea de a legifera acest caz, am propune o soluț ie precum aceasta: “În caz de despărț ire, nulitate sau divorț al părinților se va stabili, în lipsa acordului între părinț i, o perioadă între trei ș i ș ase luni de custodie comună pe săptămâni alternative (de exemplu, de luni până luni) a copiilor, perioadă în care ambii părinț i vor recurge la un serviciu public și/sau privat de conciliere unde vor trebui să rezolve cel puț in următoarele puncte:

1. Distribuirea ș i împărț irea bunurilor cuplului.

2. Propunerea de împărț ire a perioadelor de conviețuire a copiilor cu fiecare părinte.

3. Propunerea de împărț ire a sarcinilor în toate aspectele referitoare la copii, comuni ș i necomuni. Luarea viitoarelor decizii.

4. Propunerea relaț ională cu familia extinsă a copiilor.

5. Propunerea economică de întreț inere a celor două locuinț e.

6. Propunerea economică de susț inere a cheltuielilor copiilor, comuni sau nu.

7. Forma de a rezova ș i aplana viitoarele dezacorduri.




ref.[ngo2744]
Colectivul ARPCC