Competenţa de încuviinţare a executării silite a fost întoarsă
la instanţele de executare, conform unui act normativ care a modificat joi
Codul de procedură civilă. Astfel, executorii judecătoreşti nu mai pot
îndeplini această activitate, de care s-au ocupat din octombrie 2014 şi până
acum. Măsura vine ca urmare a unei decizii
a Curţii Constituţionale a României (CCR), care a apreciat că
"delegarea" competenţei de încuviinţare a executării silite către
executori contravine dreptului la un proces echitabil.
Ordonanţa
de urgenţă a Guvernului nr. 1/2016 pentru modificarea Legii nr. 134/2010
privind Codul de p, precum şi a unor acte normative conexe a apărut în Monitorul
Oficial, Partea I, nr. 85 din 4 februarie şi se
aplică de la data publicării.
Începând de joi, instanţa
de executare este cea care se ocupă de soluţionarea cererilor de încuviinţare a executării silite, astfel că această activitate nu mai revine executorilor
judecătoreşti.
"Instanţa de
executare soluţionează cererile de încuviinţare a executării silite,
contestaţiile la executare, precum şi orice alte incidente apărute în cursul
executării silite, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe
sau organe", prevede prima
ordonanţă de urgenţă a Guvernului din 2016.
Transferarea
competenţei de încuviinţare a executării silite de la instanţe la executori a
fost făcută de Parlament în octombrie 2014.
La acel moment, măsura a fost motivată prindegravarea
instanţelor de executare, deoarece se constatase o creştere a
volumului de activitate din cauza numărului relativ mare de cereri de
încuviinţare a executării silite.
Totuşi,
din moment ce CCR a găsit recent că încuviinţarea executării silite de către
executorii judecătoreşti nu respectă Legea fundamentală,
Guvernul a fost nevoit să intervină cu modificări la Codul de procedură civilă.
Mai exact, judecătorii CCR au constatat, prin Decizia nr. 895/2015, că prin
"delegarea" încuviinţării către executori nu
sunt respectate exigenţele dreptului la un proces echitabil.
Plus că aceasta este oactivitate specifică instanţelor,
nu executorilor.
Aşadar,
de-acum, în cel mult trei
zile de la înregistrarea cererii,
executorul judecătoresc cere instanţei de executare să încuviinţeze executarea
silită, înaintându-i cererea creditorului, titlul executoriu, încheierea de
înregistrare şi deschidere a dosarului de executare şi dovada achitării taxei
judiciare de timbru.
"Cererea de încuviinţare a executării
silite se soluţionează în termen de maximum 7 zile de la
înregistrarea acesteia la instanţă, prin încheiere dată în camera de consiliu,
fără citarea părţilor. Pronunţarea se poate amâna cu cel mult 48 de
ore, iar motivarea încheierii se face în cel mult
7 zile de la pronunţare",
dispune noul act normativ.
Practic,
cu ajutorul încuviinţării instanţei, creditorul poate să ceară executorului
judecătoresc să recurgă "la toate modalităţile de executare
prevăzute de lege în vederea realizării drepturilor sale, inclusiv a cheltuielilor
de executare", conform OUG nr. 1/2016.
Încuviinţarea
executării silite se extinde şi asupra titlurilor executorii pe care le emite
executorul în cadrul procedurii de executare silită.
Cererea de
încuviinţare a executării silite poate
fi respinsă de instanţă doar dacă:
- cererea de executare silită
este de competenţa altui organ de executare decât cel sesizat;
- hotărârea sau, după caz,
înscrisul nu constituie, potrivit legii, titlu executoriu;
- înscrisul, altul decât o
hotărâre judecătorească, nu întruneşte toate condiţiile de formă cerute de
lege sau alte cerinţe în cazurile anume prevăzute de lege;
- creanţa nu este certă, lichidă
şi exigibilă;
- debitorul se bucură de
imunitate de executare;
- titlul cuprinde dispoziţii care
nu se pot aduce la îndeplinire prin executare silită;
- există alte impedimente
prevăzute de lege.
De reţinut este că
încheierea prin care instanţa admite cererea de încuviinţare a executării silite nu
este supusă vreunei căi de atac.
Totuşi, aceasta poate fi cenzurată în cadrul contestaţiei la executarea silită.
"Executorul
judecătoresc va comunica o copie de pe încheierea de încuviinţare a executării
silite (...) atât debitorului, cât şi terţului dobânditor, însoţită, în ambele
cazuri, de titlul executoriu în copie certificată de executor pentru conformitate
cu originalul şi de somaţie, punându-li-se în
vedere ca în termen de 15 zile de la primirea acesteia să plătească întreaga
datorie, inclusiv dobânzile şi cheltuielile de executare", se mai arată în
ordonanţa de urgenţă.
Important! Tot de joi, hotărârile arbitrale constituie titluri
executorii fără a mai fi necesară învestirea cu formulă executorie. Totodată,
înscrisurile sub semnătură privată sunt considerate titluri executorii doar în
cazurile şi în condiţiile prevăzute concret de lege.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Va multumim pentru comentariul dvs. Acesta va fi moderat in cel mai scurt timp posibil.
Politica sitului nu permite schimbul de adrese de e-mail, limbajul licentios sau atacul la persoana.
Colectivul ARPCC