Alienare Parentala (PA) si Sindromul Alienarii Parentale (PAS): Incluse acum in mai mult enciclopedii

Autor:

William Bernet, M.D., President
Nashville, Tennessee
[email protected]

Traducător: Catalin-Nicolae NAN

Corector: Alina-Elena BUNEA

Copia acestui articol o găsiți aici: http://goo.gl/2so5hO

Temele de alienare părintească și sindromul alienării părintesti au fost discutate în mai multe enciclopedii importante, editate și destinate pentru sănătate mintală de către profesioniștii din domeniul juridic. Acest lucru este important deoarece aceste publicații ar putea ajuta la stabilirea in instanță a conceptelor de AP and SAP, acești termini fiind acceptați de comunitatea științifică de profesioniști din domeniul sănătății mintale.

Vezi fragmentele de mai jos din trei articole cronologice din enciclopedii. Cele trei enciclopedii citate mai jos sunt publicate de John Wiley & Sons.

Enciclopedia Forensic Science (Înstrăinarea parentală, de către Joseph Kenan și William Bernet, 2009). în contextul de divorț, alienarea patologică a unui părinte și un copil rezultat în respingerea părintelui de către copil a fost descrisă pentru prima oară de către Wallerstein și Kelly. Gardner a introdus mai târziu termenul de sindromul alienării părintesti, pentru a descrie o tulburare ce are loc în contextul separării și divorțului. Deși Gardner a contribuit în mod pozitiv la descrierea trăsăturilor înstrăinării parentale, munca sa a fost criticată din cauza cuvântului “sindrom”.

Enciclopedia de Educație Specială (sindromul alienării părintești, de Daniel J. Rybicki, 2014). Sindromul alienării părintești (SAP) este un proces etichet propus de Gardner pentru a descrie modul în care copiii în situații de divorț pot deveni ostili și îndepărtati de la unul din părinți. Alienare parentală creează o relație singulară, încurcată între un copil și un părinte. Copilul complet înstrăinat nu dorește să aibă nici un fel de contact cu un părinte și își exprimă doar sentimente negative pentru părintele la care nu stă și doar sentimentele pozitive pentru părintele la care locuiește. Există grade diferite în care această problemă se poate manifesta. Ratele de incidență rămân în mare parte necunoscute, deși evaluatorii custodiei și avocații famiilor pot găsi cazuri de acest fenomen repetat în loturile de caz.

Enciclopedia de Psihologie Clinică (Înstrăinarea parentală, de William Bernet, 2015). „Alienarea parentală este o condiție psihică în care un copil- de obicei unul ai cărui părinți sunt angajați într-un divorț sau separare- se aliază cu un singur părinte (de obicei cu părintele preferat) și respinge o relație cu celălalt părinte (părintele înstrăinat), fără o justificare legitimă. ... Copilul are o stare mentală anormală (de exemplu, o credință falsă că părintele respins este rău, periculos sau nevrednic de iubire), care conduce la un comportament anormal (de exemplu evitarea puternică a părintelui înstrăinat sau respins, chiar dacă s-a bucurat anterior de o relație iubitoare).”

Ref. [ngo3208]