Prima versiune a acestui articol a apărut în revista The Nebraska Lawyer în ianuarie 2013. O copie a acestui articol poate fi descărcată aici
Aceasta este partea a 2-a.
Articol de Dr. Linda Nielsen, Jan 2013
Traducător: Liviu Costin Badiu
3. Majoritatea infanţilor şi bebeluşilor devin mai iritabili sau prezintă alte semne de neadaptare atunci când petrec nopţi alături de taţii lor. Dat fiind acest fapt, ar trebui ca infanţii şi bebeluşii să petreacă foarte puţine nopţi sau niciuna alături de taţi.
Există numai şapte studii ce au evaluat infanţii şi preşcolarii care au dormit peste noapte şi cei care nu au dormit peste noapte la unul din părinţi. Nici un studiu nu a găsit vreo diferenţă semnificativă în ceea ce priveşte iritabilitatea sau alte măsuri de neadaptare asociate cu dormitul peste noapte în sine. Având în vedere confuzia şi dezbaterile pe această problemă, se merită furnizarea mai multor detalii despre aceste studii.
Patru studii au fost realizate acum 15-21 ani. Primul studiu a evaluat 25 de copii cu vârsta între 1 şi 5 ani ce trăiau o jumătate din timp cu un părinte, o jumătate cu celălalt părinte. După un an acei copii al căror comportament şi a căror dezvoltare se înrăutăţise erau aceia care aveau părinţi violenţi, alcoolici, neatenţi sau inapţi. Cercetătorii au mai remarcat anumite lucruri :
“Cea mai surprinzătoare descoperire a fost că, copii sub vârsta de 3 ani erau capabili să se ocupe de multele tranziţii pe parcursul aranjamentelor custodiei comune.” (5)
Cel de-al doilea studiu cuprindea 25 copii sub vârsta de 2 ani şi 120 copii cu vârsta cuprinsă între 2 şi 5 ani în momentul în care părinţii erau separaţi. Patru ani mai târziu, acei copii care petrecuseră 30% din timp cu taţii lor se descurcau mai bine pe plan emoţional, psihologic şi comportamental. În plus, 40% din copiii care nu îşi petrecuseră timpul peste noapte cu taţii lor înainte de a împlini 3 ani nu mai aveau nici un contact cu ei – o pierdere care avea loc doar pentru 1.5% din cei care îşi dormeau regulat peste noapte cu tatăl. (6)
Cel de-al treilea studiu compara infanţii cu vârste între 12 şi 20 luni: aceia care petreceau oricât de puţin timp peste noapte cu taţii lor, aceia care nu-şi petreceau deloc timpul peste noapte, şi aceia care locuiau cu părinţi căsătoriţi. Infanţii au fost grupaţi ca având un ataşament sigur, ocolitor, ambivalent sau dezorganizat faţă de mamă. Un an mai târziu, 85% din aceştia au fost evaluaţi din nou. Indiferent de tipul familiei, infanţii ataşaţi mai puţin sigur aveau mame care nu îşi dădeau tot interesul pentru nevoile lor. Şi nu existau nici un fel de diferenţe semnificative în clasificările pe baza ataşamentului între acei infanţi care îşi petreceau timpul peste noapte şi aceia care nu făceau acest lucru. (7)
Cel de-al patrulea studiu cuprindea 18 copii cu vârste între 3 şi 5 ani. După o perioadă de 2 ani, acei copii care locuiseră cu taţii lor 10 zile pe lună erau mai stabili din punct de vedere emoţional şi nu erau cu nimic diferiţi din punct de vedere social sau comportamental faţă de copii din familiile intacte. În plus, numărul celor care locuiau atât de mult cu taţii lor a crescut de la 25% la 38% pe parcursul celor 2 ani. (8)
Două studii au fost efectuate recent. În mod interesant, acel studiu care nu a fost revizuit de alţi specialişti şi nici publicat într-un jurnal academic înainte de a fi lansat de Guvernul Australian. Acesta a stârnit o atenţie considerabilă printre psihologi, avocaţi şi legiuitori fiind citat ca dovadă faptul că petrecerea timpului peste noapte alături de un singur părinte ar putea fi dăunătore pentru copii mici. (9)
Limitările acestui raport au fost enumerate de către un număr de cercetători renumiţi. (10) *
Notă de subsol:
* De exemplu, numărul eşantioanelor în câteva grupuri erau foarte mici şi marea majoritate a părinţilor acestor copii nu au fost niciodată căsătoriţi unul cu celălalt.
Lăsând deoparte aceste limitări, pentru copii aparţinând grupului de vârstă 2-5 ani, existau foarte puţine diferenţe între cei care nu îşi petreceau nopţile la unul din părinţi şi cei care îşi petreceau nopţile. Rezultatele medii erau cam aceleaşi în ceea ce priveşte iritabilitatea, sănătatea la nivel global, monitorizarea mamei copiilor, reacţii negative faţă de străini, grijile faţă de dezvoltare, probleme de comportament, stabilitatea emotivă şi persistenţa.
Copii cu vârsta între 4 şi 5 ani care îşi petreceau nopţile la unul din părinţi mai mult de 9 nopţi pe lună aveau un grad de deficit de atenţie mai sporit, conform spuselor mamelor lor. Dar acest lucru poate fi la fel de bine legat de sexul copilului decât de dormitul peste noapte. Adică, băieţii erau mai predispuşi decât fetele să rămână frecvent peste noapte iar băieţii, în general, sunt mai predispuşi decât fetele să aibe deficit de atenţie. (11)
Studiul cel mai corect din punct de vedere metodologic este realizat în cadrul Universităţii Yale şi face parte dintr-un proiect aflat în derulare. Acest studiu a evaluat 132 copii cu vârste cuprinse între 2 şi 6 ani ai căror părinţi divorţaţi sau niciodată căsătoriţi s-au despărţit. Dintre aceştia, 31% au petrecut o noapte pe săptămână cu taţii lor, 44% mai mult decât o noapte şi 25% nici o noapte. Pentru copii cu vârste cuprinse între 2 şi 4 ani, cei care dormeau peste noapte la unul din părinţi nu erau cu nimic diferiţi faţă de cei care nu dormeau peste noapte în ceea ce priveşte insomniile, anxietatea, agresivitatea sau introvertirea ( teama faţă de contactul social ar fi un alt termen la care m-am gândit ). În ansamblu, diferenţele erau mici. Pentru copii cu vârste cuprinse între 4 şi 6 ani, însă, cei care dormeau peste noapte şi cu tatăl aveau mai puţine probleme faţă de ceilalţi – în special fetele. Precum au concluzionat cercetătorii :
“ Dormitul peste noapte cu tatăl nu a determinat beneficii sau distres copiilor şi în mod cert s-a dovedit benefic pentru cei cu vârste cuprinse între 4 şi 6 ani “ (p. 135). (12)
Studiul final a evaluat 24 copii cu vârste între 1 şi 6 ani care au dormit peste noapte la o medie de 8 seri pe lună. Aproape 55% au fost clasificaţi ca având un ataşament nesigur faţă de mama lor, ceea ce e un procentaj mai mare faţă de media de 33% din populaţia generală. Vârsta la care dormitul peste noapte [cu tatăl] a început şi conflictul dintre părinţi nu se corelau cu aceste clasificări, dar atenţia sau lipsa de atenţie din partea mamelor erau. (13)
Luate împreună, aceste şapte studii nu sprijină afirmaţia cum că dormitul peste noapte al copilului cu părintele nerezident are vreun impact negativ asupra infanţilor sau preşcolarilor.
4. Majoritatea copiilor vor să trăiască cu un singur părinte şi să aibă un singur cămin. Timpul parental petrecut în reşedinţe alternante nu îşi merită bătaia de cap, potrivit multor copii. Marea majoritate a copiilor care au trăit cu mamele lor după divorţul părinţilor le-a displăcut să petreacă atât de puţin timp cu taţii lor. (14)
În contrast, marea majoritate a copiilor care au trăit într-un aranjament de tip reşedinţă alternantă au spus că inconvenienţa trăitului în două cămine s-a meritat –în primul rând pentru că erau capabili de a menţine relaţii puternice cu ambii părinţi. (15)
5. Atunci când există un conflict verbal puternic între cei doi părinţi, copii o duc mai bine când timpul petrecut cu tatăl lor este limitat. Pentru că petrecerea unui timp îndelungat cu tatăl lor creşte conflictele între părinţi, copii aflaţi în custodie comună fizică sunt de cele mai multe ori prinşi în mijlocul conflictelor.
Cu excepţia unui tipar regulat de violenţă fizică, marea majoritate a studiilor nu susţin aceste credinţe. (16-18)
În familiile căsătorite şi în familiile divorţate, conflictul dintre părinţi se corelează în general cu rezultate mai proaste pentru copii. Totuşi, în ceea ce priveşte custodia şi conflictul, trei descoperiri ies în evidenţă.
În primul rând, conflictul rămâne în general ridicat în familiile situate într-un aranjament de tip custodie unică decât în cele ce sunt într-un aranjament de tip custodia comună conflictul fiind amplificat în special dacă timpul de îngrijire parentală nu este împărţit în mod relativ egal.
În al doilea rând, majoritatea copiilor nu sunt expuşi la un număr mai mare de conflicte în familiile aflate într-un aranjament de tip custodie comună decât în familiile aflate într-un aranjament de tip custodie unică
În al treilea rând, majorităţii copiilor aflaţi într-un aranjament de tip custodie comună fizică ori a acelora care îşi văd tatăl în mod frecvent le este mai bine din punct de vedere al indicatorilor de bunăstare chiar şi atunci când părinţii lor sunt într-un permanent conflict
Cu alte cuvinte, menţinerea unor relaţii puternice cu ambii părinţi ajută la diminuarea impactului negativ a conflictelor dintre părinţi.
6. Numărul conflictelor ar trebui să fie un factor primar când vine vorba de alocarea timpului parental.
Dacă nu există o istorie de abuzuri fizice sau violenţă fizică, pentru motivele prezentate mai sus, conflictul verbal intens nu ar trebui folosit ca motiv pentru a limita timpul parental.
Nu numai că mare parte din acest conflict se poate reduce prin modul în case sunt structurate programele de creştere şi educare a copiilor, dar conflictul scade în general până la sfârşitul primului an după divorț, sau separare. În special pe durata negocierilor custodiei, conflictul nu este un prezicător de încredere al viitoarelor conflicte. Mai mult, conflictul verbal este asociat cu mai puţine rezultate negative pentru copii decât situația în care copilul petrece prea puţin timp alături de taţi. (19), (20)
7. Ambii părinţi trebuie să fie de comun acord să împartă reşedinţa parentală, în caz contrar aceste familii se vor dezbina. Aranjamentele de tip custodie comună fizică eşuează dacă sunt rezultatul medierii, procesului în instanţă sau a unei tranzacţii avocaţionale. Aceste aranjamente au şansă de reuşită doar un grup mic, auto-selectat de părinți care sunt foarte cooperanți şi în cadrul căruia nu există conflict sau conflictul este minim.
Din studiile care au examinat modul în care au ajuns părinţii în a subscrie un plan parental care să implice reşedinţă alternantă, reiese că între 20% şi 85% din părinţi nu au fost, iniţial, dispuşi să împartă reşedinţa părinţilor.
Pentru multe familii în care copii locuiau alternativ cu ambii părinţi fără probleme de acomodare, planul parental era un compromis la care părinţii au ajuns cu ajutorul mediatorilor ori prin , procese soluționate în instanță sau tranzacţii avocaţionale. (21)
8. Majoritatea familiilor cu rezidenţă comună eşuează.
Copii ajung să trăiască cu un singur părinte oricum.
Studiile au arătat că între 2 şi 4 ani după divorţ, între 65% și 90% dintre aceste familii încă împărţeau rezidenţa comună. (22)
9. Calitatea relaţiilor copiilor cu taţii lor nu este legată de cât de mult timp petrec împreună după divorţ.
Timpul necesar a fi petrecut alături de tată, în special timpul care nu este limitat doar la weekend-uri sau la alte fragmente mici de timp, este strâns asociat cu calitatea şi rezistenţa relaţiei tată-copil. Acest tip de timp parental petrecut alături de tată este extrem de corelat cu rezultate pozitive pentru copii cu părinţi divorţaţi. (23), (24)
10. Există studii ştiinţifice care arată că copiilor le-ar fi mai bine dacă ar locui cu un singur părinte
Luând în considerare vastele rezultate ale cercetărilor ştiinţifice ce resping aceste 10 mituri, este bine de amintit că oamenii întotdeauna vor găsi un studiu care va sprijini fiecare mit în parte. Unele studii pot fi bazate pe informaţii vechi. Alte studii sunt incorecte din punct de vedere al metodologiei utilzate.
Câteodată diferenţele care nu sunt semnificative din punct de vedere statistic sunt catalogate ca fiind “un trend”, sau “diferență semnificativă” sau că “ar sugera”. Este important de știut că toate studiile au anumite limitări, incluzând acelea citate în acest review.
Totuşi folosind motoarele de căutare din librăriile universităţilor se pot găsi acele articolele revizuite recent în jurnale academice de prestigiu iar aşa maximizăm şansele de a găsi un consens general printre cei mai respectaţi cercetători. Prin împărtăşirea acestor cercetări cu legislatorii, psihologii, judecătorii şi avocaţii, ne putem asigura că părinţii divorţaţi şi copii lor vor fi ajutaţi mai bine.
Note de final
* Articolul de mai sus se bazează pe un număr de 64 de articole publicate în reviste de specialitate. Datorită constrângerilor legate de spaţiu doar o treime din aceste referinţe au fost enumerate în acest articol.
ref.[ngo1010][2]
Colectivul ARPCC
