Pagini

vineri, 27 februarie 2015

Hromadka și Hromadkova vs. Russia

Petiţia nr. 22909/10

Acest document este localizat aici http://goo.gl/r8E95i

Reclamanții sunt Zdenek Hromadka, un cetățean ceh care s-a născut în 1970, și fiica sa, Anna Valerie Hromadkova,  cu dublă cetățenie, cehă și rusă, născută în 2005,în numele căreia el a depus cererea. Domnul Hromadka locuiește în Praga, iar fiica sa locuiește  în Rusia alături de mama ei , O.H.,  de naționalitate rusă,

DESCRIEREA CAZULUI:
Cazul se referea la un conflict familial cu caracter transfrontalier. Soția domnului Hromadka ,O.H., cu care conviețuise în Praga, a intentat divort in 2007. Ambii părinți au solicitat custodia fiicei lor. În timp ce  procesul era în curs de desfășurare, O. H. a părăsit Republica Cehă împreună cu copilul în luna aprilie a anului 2008 și nu s-a mai întors.
Ea a obținut cetățenia rusă pentru copil în luna mai a anului 2008 și s-a stabilit în Sankt Petersburg. Domnul Hromadka a obținut o decizie provizorie de  la instanța cehă, acordându-i custodia temporară a copilului în iulie 2008 și o hotărâre judecătorească definitivă în iunie 2011, prin care i s-a acordat custodia . Cu toate acestea, ambele hotărâri au rămas neexecutate, cum O.H. a împiedicat contactul său cu copilul, și locul de reședință al ei și al  copilului a ramas necunoscut din mai 2011. Domnul Hromadka a  încercat, însă fără succes, să ducă deciziile de custodie în fața instanțelor rusești: prima cerere a fost respinsă pe motiv că decizia din 2008, fiind doar o măsură provizorie, nu a fost executorie în Rusia.
Cea de a doua cerere a fost respinsă deoarece O. H. nu a participat la audiere . Cererea domnului Hromadka de contestatie a deciziei care i-a acordat cetățenia rusă fiicei sale  a fost, de asemenea, respinsă de către instanțele rusești.

PLÂNGEREA:
Prin invocarea îndeosebi a articolului 8 (dreptul la respectarea vieții private și de familie), domnul Hromadka a pretins că autoritățile ruse nu au reușit să ia măsurile necesare pentru a-l ajuta a la  restabilirea legăturii cu fiica sa. El a susținut în special că dispozițiile de drept din Rusia
privind acordarea cetățeniei copiilorstrăini fără acordul celui de-al doilea părinte a avut ca efect legalizarea actului de răpire  acopilului de către mamă. În ceea ce privește refuzul de către instanțele judecătorești ruse de a recunoaște hotărârea judecătorească definitivă de custodie în favoarea sa, el a susținut că O.H. nu a negat posibilitatea de a participa la  în cauză.

Încălcarea Articolului 8
Curtea a acordat  despăgubiri pentru daune morale în valoare de 12.500 de EURO (  prejudiciu moral)și de 3375 de EURO (costuri și cheltuieli de judecată) domnului Hromadka.


Sentinţa care identifică alienarea parentală la Brăila

Am citit cu interes această sentinţă pe care o considerăm extrem interesanta din punct de vedere jurisprudential, motiv pentru care dorim sa o si publicam in culegerea de jurisprudenta pe tema alienarii parentale disponibila aici

Decizia civilă nr. 287/2015 din 22.01.2015
"Observaţii: În cauza de faţa instanța identifica sindromul alienării parentale, recunoscut constant în practi a Curtii Europene a Drepturilor Omului prin numeroasele sale decizii prin care Curtea a constatat încălcări ale prevederile art. 8 referitor la dreptul la viața privata și la familie deoarece statul nu a protejat părintele privitor la fenomenul alienării parentale (ex.Cauza Mincheva vs. Bulgaria, decizia din data de 02.09.2010, Cauza Zavrel vs. Cehia, decizia din data de 18.04.2007)." 

Textul complet al hotarârii instanţei: http://goo.gl/j2sP9c 

Colectivul ARPCC

luni, 23 februarie 2015

Absenţa taţilor: M-am simţit trădat când tatăl meu a plecat de acasă


După cum arată un raport 130,000 de tați nu au nici o legătură cu copii lor. Tom Sykes îşi aminteşte momentul când tatăl lui a plecat de acasă.


Descoperirea că o optime din taţii divorţaţi din Marea Britanie – aproape 130.000 de bărbaţi – nu au contact cu copiii lor, este una dintre cele mai jalnice statistici care reiese dintr-un nou raport realizat de către Centrul Naţional de Cercetări Sociale. În mod inevitabil mi-a amintit de propria mea experienţă de a creşte fără a avea o legătură regulată cu tatăl meu.

Nu există nici un moment bun ca părinţii tăi să se despartă şi legătura cu tatăl tău să fie redusă la nişte scrisori ocazionale. Dar pentru mine, un băiat de 14 ani, acest moment îngrozitor pentru familie, a fost resimţit ca o implozie.


În decursul unui an am ajuns de la copilul care locuia în internatul şcolar şi care câştiga tot felul de premii şi competiţii sportive, la un fugar fumător şi băutor de vodcă. După doi ani am ajuns la tribunal pentru că am condus băut în mijlocul nopţii motocicleta surorii mele;  şi  în decursul a trei ani am fost exmatriculat de la Eton, după ce am rezistat cu încăpăţânare eforturilor şcolii de a mă ajuta să fac faţă la ceea ce se întâmplă în viaţa mea cu ajutorul consultaţiilor regulate cu psihologul şcolii. Am găsit o modalitate foarte simplă de a evita să mă uit la propria durere – pur şi simplu nu mă duceam  la programări şi, în schimb, mă furişam în vreun bar.

Deşi nu vorbeam la telefon, tatăl meu îmi scria regulat şi adesea îmi trimitea cecuri generoase cu ocazia Crăciunului şi de ziua mea. Dar, după  ce s-a recăsătorit şi s-a mutat în altă parte a lumii, noi doi am devenit, în toate privinţele, străini pentru mulţi ani.

Acest lucru (n.t. îndepărtarea parentală) conform studiului publicat în această săptămână este un model destul de tipic pentru părinţii şi copii care nu se văd. Înstrăinarea crescută se poate datora unei mutări geografice a părintelui nerezident sau, uneori, a intrării părintelui nerezident într-o nouă relaţie.

Nemaiavând un tată în viaţa mea, a fost deosebit de greu de suportat deoarece el a fost, în ceea ce mă priveşte pe mine, cel mai grozav tată din lume.
El a avut o viaţă  interesantă şi a fost o figură cunoscută la sfârşitul anilor 50, începutul anilor 60, în Chelsea. Juca jocuri de noroc în Londra şi călătorea peste tot în lume, angajat într-o gamă de ocupaţii extraordinare, de la fermier în fermele de avocado din Tibet la cursele cu maşini în Australia (o îndemânare pe care era mereu pregătit să o arate cu Peugeotul nostru 604).

A fost extrem de inteligent, vorbea mai multe limbi fluent şi îi cita mereu pe Shakespeare şi Omar Khayyam. M-a luat în excursii cu el. În timp ce eu stăteam până târziu în noapte, el mă învăţa să joc poker, îmi spunea poveşti despre viaţa lui și inventa altele, adesea creând un caracter magic pe nume Fairy Grimbottom.

Ajunge să spun că l-am iubit foarte mult. Şi apoi, dintr-o dată, el a devenit doar o amintire. Trebuia să facem cel mai des, planuri deosebit de complicate pentru ca eu să pot să îl vizitez în sudul Franţei sau ca să ne întâlnim în Londra pentru un prânz. Aceste întâlniri au fost înlocuitori slabi pentru a îndeplini funcțiile complete ale unui tată . Suferința inevitabilă, nu a fost ajutată nici de faptul că minunata mea mamă a avut o cădere nervoasă severă în acelaşi timp, declanşată de stresul despărţirii.

Cum m-am simţit ? Nu bine, după cum vă puteţi imagina. Am experimentat o gamă  largă de emoţii, nici una plăcută, dar sentimentul trădării a fost cel mai puternic. Adică, cum a pututSpre ruşinea mea, îmi amintesc, că ar fi fost mai uşor să fac faţă morţii lui. Pe parcursul anilor , atitudinea mea faţă de tata se înrăutăţea. Îmi pierdusem toată speranţa în omul pe care cândva îl adoram.

Uitasem complet de clipele frumoase, în parte pentru că erau prea dureroase să mi le amintesc. Învinuirea părinţilor, este un joc popular pentru mulţi copii, iar eu am proiectat asupra tatălui meu întreaga vină pentru tot ceea ce a mers rău în viaţa mea, Mi-am petrecut cea mai mare parte din cei douăzeci de ani ai mei,  fiind furios în tăcere pe tatăl meu, fiind plin de resentimente şi autocompătimire, acuzându-l pe tatăl meu în mod regulat de toate problemele mele. Dar, în mod ironic, nu am fost dispus să vorbesc despre acest lucru sau să încerc să-l rezolv la oricare alt  nivel mai profund. Încă fugeam de psihiatri.

Pe când am împlinit douăzeci de ani ne vedeam poate o dată la doi ani. Eram un ghem de ură, dar in rarele noastre întâlniri, eram incapabil să spun cu voce tare toate întrebările nedreptăţii care mişunau în capul meu. Tortura mea mentală devenea şi mai rea deoarece, deşi, îl uram şi nu-l puteam ierta pentru că m-a părăsit , încă îl iubeam. Era încă tatăl meu.

Cu alte cuvinte, eram o epavă.

Adesea mă întâlneam cu alţi tineri care erau străini de tatăl lor. Am descoperit că şi ei erau nişte epave. În acord cu principiul Annei Karenina, totuşi, eram cu toţi nefericiţi în felul nostru.  Nu a fost nici un fel de solidaritate între noi, cu atât mai mult cu cât nici unul dintre  noi nu era în stare să spună clar ce i se întâmpla – era doar îngropat, ignorat, acoperit de expresia atotcuprinzătoare: „Tatăl meu este un ticălos” .

Ar fi putut continua aşa pentru totdeauna, doar că m-am mutat în America, unde, ca parte a retrospectivei psihologice mai ample, de acum zece ani, am decis să reiau contactul cu tatăl meu, şi să-i pun acele întrebări de tipul „cum ai putut”, întrebări care m-au torturat pe mine atâta timp.

I-am spus unui prieten din New York ceea ce plănuiam să fac şi el mi-a răspuns cu următoarea replică memorabilă: „Ai grjă. Eu am încercat să reiau legătura cu tatăl meu şi el a sfârşit prin a-mi fura identitatea.”  Da, oricât de răi crezi că sunt părinţii tăi, se dovedește că există un biet suflet care are parte de mai rău.

Confrutându-l pe tatăl meu cu problemele  pe care le-am ţinut în mine în  toţi aceşti ani şi ascultându-i şi varianta lui a fost foarte important pentru mine. Nu a fost uşor şi au existat cu siguranţă momente când mă întrebam dacă are vreun rost, dar noi ne-am întânlnit de câteva ori pe an în acest timp, ne-am trimis şi primit e-mailuri şi aveam o relaţie aproape normala.

Reluarea relaţiei cu un tată pentru care ai fost un străin vine cu riscuri. Dar, dacă sunt în viaţă părinții voștrii, vă sfătuiesc să o faceți. Va fi cu siguranţă supărător şi dezamăgitor din când în când – un sfârşit  ca la Hollywood este puţin probabil. Dar conceptul unui băiat despre ce înseamnă să fii bărbat este atât de intrinsec influenţat de propriul tată, că există o nevoie primară de a face un fel de pace cu el.

Mă simt acum de parcă am exilat în cele din urmă ideea periculoasă care bântuie  atât de mulţi bărbaţi care au avut taţii absenţi-mai ales că sunt genetic blestemat să-i repet destinul. Nu-mi mai plâng de milă şi în mod vital, ca tată a doi copii de 8 şi 6 ani (şi cu un altul pe drum), sunt capabil să apreciez moştenirea pozitivă pe care mi-a dat-o.

Am încercat să-mi tratez copii ca pe nişte fiinţe  umane inteligente, la fel cum a făcut tatăl meu. Le spun poveşti.  Îi duc în excursii.  Și le spun noi aventuri ale lui Fairy Grimbottom.

---------------------

Referința noastră [ngo2925]


Traducere : Mihu Iulia
Corectura : Boldea Ramona




luni, 16 februarie 2015

Un trandafir, oricum l-ai denumi, tot trandafir este !

Ce spune DSM5 despre PAS și etichetarea acestuia ca un abuz psihologic,

Colectivul ARPCC

 Referința noastră [ngo1450]

 Articol de Linda Kase-Gottlieb, LMFT, LCSW-r

Traducere de: Mărgineanu Emanuela
Corectura de : Bratuva Ioana
  
Link original: https://goo.gl/JHPV8S

DSM 5 (Manualul Statistic si de Diagnostic pentru Boli Mentale) clarifică neîntelegerile cu privire la existența unei dinamici familiale caracterizată prin SAP. Deoarece MSD5 nu folosește cuvântul "sindrom" în descrierea acestei disfunctionalităti în dinamica familiei, care e atât de vătămătoare pentru copii, nici eu nu voi folosi acest termen. În schimb, voi descrie o dinamică a  familiei care a fost observată încă din anii 1950, ante-datându-l pe Richard Gardner, care, în 1985, a numit-o Sindromul Alienării Parentale (sau SAP).
Prin "alienare parentală" înteleg o dinamică interacționala ce poate fi observată la nivel familial, în cadrul căreia unul dintre părinți cooptează un copil într-o coaliție, pentru a-l înjosi și respinge pe celălalt părinte. Această dinamică ce poate fi observată la nivel familial, poate avea mai multe denumiri: "amestecul unui părinte în relația dintre celălalt părinte si copilul lor" , "parenting ostil", "parenting egoist" sau "triunghiul patologic". Până la urmă, oricum l-ai numi, trandafirul tot trandafir e.
Sa clarific originea termenului de "triunghi patologic" si legătura cu dinamica familială a alienării.
În anii 1950, specialiștii în psihiatrie infantilă, care ulterior au fondat diversele școli de terapie de familie, au depistat, inițial, existența unei coaliții trans-generationale, între unul dintre părinți si copil, cu scopul de a înjosi celălalt părinte, coaliție observată la pacienții - copii cu probleme pshiatrice, în timpul vizitelor efectuate de familie. Unul ditre acești specialiști a fost  Murray Bowen, care a numit acestă dinamică a familiei "triunghiul patologic". Dr. Bowen era într-adevăr atât de convins că acest  dinamică a familiei era cauza simptomelor copilului, încât atunci când a spitalizat copilul, a internat întreaga familie! Depistarea acestei dinamici a familiei a devenit o piatră de temelie pentru toti fondatorii diverselor școli de terapie de familie, inclusiv a mentorului meu, Salvador Minuchin, respectat specialist, de renume mondial, în psihiarie infantilă. Ce au aflat acești specialiști în psihiatrie infantilă prin observarea pacientilor lor copii, în timpul vizitelor familiei, era că unul dintre părinți cerea copilului să se alieze cu el sau ea  în disputa sa cu celălalt părinte. Această solicitare îl lega pe copil din două părți, fiindcă copilul nu putea lua o hotărâre prin care să fie cu ambii părinti: ori se alia cu părintele care îl coopta, pentru a-l respinge și înjosi pe celălalt părinte, ori părintele care îl solicita ar fi respins copilul, dacă acesta nu se alia cu el/ea. Motivul pentru care aceasta ducea la psihoză era lipsa oricărei opțiuni pozitive, copilul neputând fi de partea ambilor părinți; deci, era o situație bizara.
Dinamica familială descrisă mai sus, a "triunghiului patologic", e o dinamică specifică alienării parentale. În cartea mea din 2012 dedicată acestui subiect, am oferit ca exemplu cazurile a  51 de copii care au experimentat consecințele nefaste ale alienării, inclusiv câteva cazuri de psihoză, care  apăreau în urma  avansării alienării spre stadii severe - adică relația cu părintele alienat era întreruptă. Dar si în etapele moderate ale alienării, copilul alienat  manifestă totuși tulburări comportamentale, emoționale, si cognitive puternice. În practică, am întâlnit cel puțin încă 150 de copii, despre care nu am scris în carte dar care manifestau, cu toate acestea, simptome grave ca urmare a relației cu un părinte ce fusese înjosit sau îndepărtat.
Recent publicatul DSM 5 (Manual Statistic si de Diagnostic în Boli Mentale) oferă o documentație științifică, admițând existența acestei dinamici familiale -- deși folosește o altă terminologie în descrierea ei. Face într-adevăr câteva referiri la această disfuncționalitate în dinamica familiei, numită alternativ si "înstrăinare". În lexicon găsim cuvântul "înstrăinare" ca sinonim pentru "alienare". Iată, în continuare, terminologia exactă folosită în DSM 5 pentru acestă dinamică a familiei, enumerată la categoria "Probleme de relaționare între părinte si copil" cu codul de diagnostic V.61.20. Un exemplu de acest tip de prolemă de relaționare părinte-copil este discutat în DSM5 în felul următor:
"Problemele cognitive pot include atribuirea unor intenții negative celuilalt, ostilitate, față de sau blamarea celuilalt sau sentimente de înstrăinare nefondate. Problemele afective pot include  sentimente de tristețe, apatie sau furie față de celălalt membru al relației" (p.715).
Tot la categoria "Probleme de relaționare părinte-copil" cu codul de diagnostic V. 61. 29, "Copilul afectat de problemele din relația dintre părinți". DSM 5 analizează această dinamică familială astfel:
"Această categorie ar trebui folosită atunci când, clinic, ne concentrăm asupra efectelor negative ale neînțelegerilor între părinți (e.g. nivel ridicat de conflict, suferință, discreditare) asupra unui copil din familie, inclusiv efecte asupra mentalului sau altor dereglări de natură medicală ale copilului" (p 716).
Important de luat în considerare în identificarea alienării este un citat după Prof. Dr. Christopher Barden, pshiholog si avocat,  absolvent de Drept la Harvard, care afirma: "Nu poate exista controversă cu privire la puterea părinților de a-și influența copiii" (p 420).
Bardner a solicitat specialiștilor implicați în custodia copiilor să conștientizeze "obligația de importanță  crucială de a analiza cu grijă influența părinților, terapeuților sau a altor adulți asupra atitudinilor, părerilor si amintirilor copiilor" (p 420).
Ceea ce subliniază Barden aici este că gândurile copilului alienat si atacurile sale malițioase, nerușinate asupra părintelui țintă/alienat nu pot fi credibile, deoarece copilul doar redă cuvintele de îndoctrinare ale părintelui alienant si ventriloc.
DSM 5 apreciază dinamica alienantă a familiei (sau "triunghiul patologic", denumit astfel, dupa opțiunea mea) ca pe o formă de abuz psihologic asupra copilului. Voi cita din nou din acest manual, cu privire la diagnosticul cu cod 995.51, "Abuz psihologic asupra copilului":
"Abuzul psihologic asupra copilului reprezintă actele intenționate, simbolice sau verbale ale unui părinte sau ale persoanei care are grijă de copil si care provoacă, sau care au un potențial mare de a provoca, dereglări psihice grave copilului ... Exemple de abuz psihologic asupra copilului sunt: ocărârea, subaprecierea, sau umilirea copilului; amenințarea copilului; lezarea/abandonarea --- sau insinuarea că așa-zisul ofensator va leza/abandona ---- persoane sau lucruri de care copilul e atașat" (p. 719).
În cartea mea din 2012, “The Parental Alienation Syndrome: A Family Therapy and Collaborative Systems Approach to Amelioration” / “Sindromul alienării parentale: o terapie a  familiei și o abordare a unor sisteme colaborative în vederea ameliorării”, am dedicat un capitol explicării motivului pentru care alienarea unui copil de unul din părinti constituie abuz emoțional asupra copilului. În această carte, am citat numerosi specialiști respectați, conștienți de teoria alienării, cu privire la motivele pentru care, după părerea lor profesională, angrenarea familiei într-o dinamică a alienării constituie abuz psihologic grav asupra copilului.
Dr. Stanley Clawar, C.C.S., si Brynne Rivlin, M.S.S. în cartea lor din 1991, “Children Held Hostage: Dealing with Programmed and Brainwashed Children” / “Copiii ostateci: cum ne comportăm cu copiii programați și îndoctrinați”, publicată de The American Bar Association, afirmau următoarele: "Efectele pierderii nu doar a integrității familiei, ci și a unuia dintre părinți, atârnă greu pe umerii copiilor, afectându-i în moduri care pot cauza dezastre în multe domenii ale vieții, atât în prezent cât și în viitor. Ca adulți, multe victime ale bătăliei îndârjite pentru custodie, îndepărtate pentru totdeauna de un anumit părinte --- tânjesc, totuși să-și recâștige  părintele pierdut. Pierderea nu poate fi ștearsă. Copilaria nu poate fi recuperată. Pierdut pentru totdeauna este acel trecut, intimitatea, contribuția în insuflarea unor valori, a unei etici, conștiința de sine, cunoașterea originii, dragostea, legătura cu familia lărgită, și multe altele. Nici un copil nu se poate apăra, singur, de o pierdere atât de nedemnă și totală" (p 105).
Dr. Jane Major (2006) afirma următoarele: "Deoarece SAP [alienarea] este cea mai gravă formă de abuz asupra sentimentelor unui copil, vor rămâne răni si se vor pierde ocazii pentru o dezvoltare normală. Copilul riscă să crească si să devină si el un alienant, pentru că părintele alienant a fost principalul său model” (p. 285).
Dr. Glenn Cartwright (2006) discuta dinamica familiei astfel: "Rezultatul teribil al SAP [alienării] este despărțirea completă a copilului sau copiilor de unul dintre părinți. Chiar mai cumplit este faptul că acest lucru este provocat în mod deliberat, făcut cu malițiozitate, și ar putea fi prevenit în totalitate. Această formă îngrozitoare de abuz asupra copilului are efecte durabile asupra tuturor celor implicați"
Dr. Craig Eliott  descrie dinamica alienării astfel: "O formă patologică familială destructivă deoarece atribuie "răul", fără motiv sau fundament, unui părinte care cândva a protejat și hrănit acel copil care acum este împotriva lui sau a ei" (p 228).
Aș vrea să citez încă patru dintre colegii mei de breaslă, cu care am colaborat personal la acest tip de caz si care au estimat dinamica familială a alienării a fi o formă de abuz psihologic grav asupra copilului.
Amy J.L. Baker este doctor în psihologia dezvoltării, cu specializare în dezvoltarea socială si emoțională timpurie. Ea este director de cercetare la Vincent J. Fontana Center for Child Protection / Centrul pentru Protecția Copiilor Vincent J. Fontana din New York. A întreprins un studiu asupra adulților care, copii fiind, au avut experiența SAP, cel puțin două studii, în care a folosit măsuratori standardizate, asupra adulților care au trecut prin această experiență, și câteva studii asupra părinților care au suferit datorită amestecului celuilalt părinte în relația sa cu copilul și o anchetă asupra evaluatorilor custodiei. Este recunoscută si respectată ca evaluator judiciar în depistarea prezenței SAP. În studiul său din 2007, Adult Children of Parental Alienation Syndrome / Adulții - foștii copii cu Sindromul Alienării Parentale, Dr. Baker a rezumat astfel cercetarea întreprinsă asupra adulților --- foști copii victime ale alienării:
65% dintre participanții la studiu sufereau de un nivel scăzut al stimei de sine; 70% aveau episoade de depresie , deoarece credeau ca nu sunt iubiți de părintele vizat și datorită despărțirii prelungite de părinți; 35% abuzau de narcotice pentru a-și ascunde sentimentele de suferință și pierdere; 40% nu aveau încredere în forțele proprii, și nu credeau în posibilitatea existenței unor relații adevărate, deoarece încrederea le fusese zdruncinată de părinți; 50% sufereau dureroasa repetare a alienării fiind alienati de proprii copii (p 180-191).
Dr. Raymond Haylicek este psiholog judiciar și clinic, Diplomat al Consiliului American de Psihologie Profesională și Membru al Academiei Americane de Psihologie Clinică. Este membru fondator al Asociației de Îndrumare a Părinților din New York. Dr. Havlicek a întreprins sute de evaluări de custodia copilului pentru Curtea Supremă și de Familie pe tot cuprinsul statului New York.  A fost consultat de CPS (Child Protective Services/Serviciile de Protectie a Copilului) pentru a face evaluări. În prezent lucrează la dezvoltarea unui program educațional pentru judecătorii din zona de provincie din New York, legat de chestiuni privitoare la custodia copilului si alienarea parentală. El este specialist în reîntregirea familiei, tratarea violenței domestice, confirmarea abuzurilor sexuale, stabilirea și tratamentul alienării parentale.
Pentru interviul din cartea mea, Dr. Havlicek a afirmat următoarele cu privire la dinamica familială a alienării: "Nu e nici o îndoială că SAP constituie o formă de abuz asupra copilului. E un spectacol de groază. Prejudiciul adus copiilor e enorm. Când un copil pierde un părinte, își ucide o parte din sine însuși fiindcă există un raport de identitate între copil și ambii părinți. Rezultatul e că devin auto-destructivi. Observ toate semnalele de avertizare și toate semnele urii de sine: coșmaruri, anxietate, comportament școlar deviant, prezența sindromurilor gastrointestinale, scăderea notelor la scoală, susceptibilitate crescută față de colegi cu  comportament deviant, delincvența juvenilă, folosirea abuzivă a narcoticelor, deprimare" (p 214).
Dr. Barbara Burkhard a fondat  împreună cu dr. Jayne Albertson-Kelly, Serviciile psihologice pentru copii și familii, din P.C., Smithtown, New York, în 1999. Agentia oferă terapie, susținută de cercetare, pentru copii și familii. Agenția a  încheiat un contract cu Suffolk County Department of Social Services (DSS)/ Departamentul pentru Servicii Sociale din Suffolk pentru a face vizite terapeutice copil/părinte și evaluări părinților acuzați de abuz și neglijență. Au și trimiteri de la Curtea Supremă si de Familie din Suffolk pentru evaluări ale custodiei, vizite terapeutice, terapii de reunificare, și evaluări mentale judiciare și evaluări ale riscurilor. Acestea includ probleme legate de divorțul conflictual, cum ar fi cel care implică alienarea parentală. Primesc și trimiteri legate de confirmarea abuzurilor sexuale, și trimiteri pentru a oferi terapie  copiilor care sunt victime ale unei infracțiuni. Înainte de a fonda această agenție, Dr. Burkhard si Dr. Kelly au lucrat pentru o agenție comunitară ce trata copii maltratați și neglijați.
În interviul pentru cartea mea, am întrebat-o pe Dr. Burkhard cum ar evalua efectele alienării asupra copiilor, iar ea a răspuns: "Aceasta constituie o maltratare a copiilor în cel mai profund grad" (p 211).
A continuat explicând că ele observă copiii în anii de după evaluarea inițială astfel încât agenția poate nota urmările. E neliniștită de faptul că, atunci când li se cere să se alieze cu părintele alienant, copiii alienați se simt puternici când sunt rugați să se alăture părintelui alienant ca și aliat. A continuat: "Acești copii nu respectă reguli; sunt scăpați de sub control; sunt obraznici și nu au limite. Acești copii se comportă de parcă ar avea voie să face orice doresc. Se poate, la început, să fi avut un colaps văzând că nu trebuie să asculte și să respecte pe celălalt părinte. În cazurile sub tratament sau după eșecul reunificării în instanță, am văzut lipsă de respect față de reprezentanți ai autorității, inclusiv față de părintele favorizant, școală, și lege. Între cazurile în care eforturile de unificare nu au reușit, există copii care au abandonat școala, au devenit dependenți de droguri, au avut copii în afara căsătoriei dependenți de droguri, și au manifestări antisociale. Acesta nu e un rezultat pozitiv" (p 212).
Pentru a oferi cititorului o imagine mai clară asupra  modului în care acești copii pot fi afectați, Dr. Burkhard i-a comparat cu un alt grup de copii aflați sub tratament constant: "Acest grup de copii cuprinde copii violați, arși, bătuți, abuzați sexual, victime ale infracțiunilor. Dacă apar în ziare, cel mai probabil ajung la noi, pentru că suntem specializați în copii traumatizați. Și totuși, nu se compară cu copiii SAP în ceea ce privește simptomele și așteptările. Copiii cu SAP sunt un dezastru" (p 212).
Dr. Burkhard a continuat să explice modul în care copiii cu SAP suferă de abuz emotional: "Copilăria e o perioadă în care se dezvoltă un simț al responsabilității. Perioada de dezvoltare a constiinței. Copiii care sunt alienați pierd dezvoltarea acestei componente fundamentale. Nu numai că nu sunt trași la răspundere pentru greșeli și delicte, dar pot fi încurajați să mintă sau să exagereze adevărul, și să acționeze în moduri care denotă lipsă de respect față de ceilalți. Faptul că aceste comportamente sunt sprijinite de părintele în care copilul are încredere subminează dezvoltarea morală normală dar și dezvoltarea capacității lor de a întreține relații normale" (p 212).
În timpul interviului pentru cartea mea, Dr. Kelly a afirmat că, copiii care devin victime ale alienării suferă prejudiciile toată viața. Ea s-a exprimat astfel: "Ei nu învață să rezolve probleme la nivel interpresonal deoarece deseori sunt împiedicați să rezolve conflicte realiste, de zi cu zi, cu unul din părinți. Acest lucru nu e benefic pe termen lung. Îi afectează într-un mod foarte negativ" (p212).
Referindu-se la prejudiciile cauzate de alienare adolescenților, care în general nu sunt receptivi la confruntări, Dr. Kelly a afirmt că: "E foarte greu să lecuiesti adolescenții cu SAP. Permisiunea sau consimțământul primit din partea unuia din părinți de a-l trata rău pe celălalt părinte va avea la un moment dat o urmare foarte nesănătoasă asupra capacității lor de a interacționa cu ceilalți" (p 212).
Am scris câteva articole, am depus de multe ori mărturie în calitate de martor expert, am scris un capitol în cartea mea, am fost intervievată de multe ori, la radio si în emisiuni televizate, despre modul în care dinamica alienantă a familiei ---- sau "triunghiul patologic" ----- reprezintă o formă gravă de abuz psihologic asupra copilului.
În continuare, un mic rezumat al motivelor pentru care am adoptat această părere profesională:
Un copil nu se poate considera demn de a fi iubit dacă simte că unul din părinți l-ar fi abandonat și/sau nu îl/o iubește. Urmarea inevitabilă va fi că copilul "va căuta dragoste exact unde nu trebuie."
Conceptul de sine al unui copil este că el/ea e format/ă din 1/2 mamă si 1/2 tată. Dacă un copil își urăște unul din părinți sau gândește negativ despre acela, atunci se va urâ pe sine și va avea o stimă de sine scăzută; aceasta duce inevitabil la un comportament negativ.
Deoarece minciuna, înselăciunea, lipsa de respect și agresivitatea au fost normalizate pentru copil, copiiii alienați vor avea eșecuri frecvente în a se conforma regulilor și valorilor mediului cultural în care trăiesc.
Deoarece judecata, percepția, testul realității, și super-ego-ul (conștiinta) copilului au fost periclitate, există un risc de psihoză.
Neputința de a avea, iubi și a fi iubit de ambii părinți poate duce la psihoză.
Mențținerea urii și furiei nu e sănătoasă în nici o împrejurare, cu atât mai puțin față de unul dintre părinți.
Actul de a se folosi de copil pentru a satisface nevoile emoționale ale părintelui alienant și a face jocul respingător al acelui părinte este abuz în sine. Este inversul a ceea ce constituie o ierarhie de familie sănătoasă.
Copilul acționează mereu sub un nor de angoasă deoarece teama de o scăpare, în vorbe sau /și comportament, îi va trăda adevăratele sentimente de dragoste și dor de părintele alienat. Aceasta inevitabil are consecințe îngrozitoare datorate părintelui alienant.
Copilul e deprimat fiindcă lipsa unui părinte e o pierdere --- o pierdere dintre cele mai grave.
Deseori acesti copiii se simt vinovați fiindcă, la un anumit nivel, simt că s-au comportat rău față de unul din părinți. Și dacă acel părinte nu mai e acolo ca să i se ceară scuze atunci când copilul e pregătit să îsi ceară scuze, sentimentul de vină va dura toată viața.
Golul emoțional cauzat de pierderea unui părinte e de obicei umplut cu mult negativism, care include și nu se limitează doar la: dereglări de alimentație, tăieri, activități infracționale, comportamente antisociale și de bravadă, sfidare, lipsă de respect față de orice autoritate, distorsiuni cognitive, deprimare, angoasă, atacuri de panică, relații deficitare cu colegii, probleme în educatie, abuz de droguri, și o indispoziție generală legată de viață.
Individualitatea copilului este periclitată deoarece părintele alienant nu acceptă faptul că un copil e o persoană separată de el/ea, cu nevoi, sentimente și păreri diferite --- mai ales față de celălalt părinte.
În sfârșit, un copil nu poate fi întreg dacă unul dintre părinți este scos din viața sa!

Referințe:
American Psychiatric Association. (2013). Diagnostic and statistical manual of mental  Disorders (5th ed.). Washington, DC: Author.
Baker, A. (2007). Adult children of parental alienation syndrome. New York, NY:   Norton.
Barden, R. C. (2006) Protecting the fundamental rights of children and families:
Parental alienation syndrome and family law reform. In R. Gardner, R. Sauber, & L. Lorandos. (Eds.), International handbook of parental alienation syndrome (pp. 419-432). Springfield, IL: Thomas
Bowen, M. (1971). The use of family theory in clinical practice. In J. Haley (Ed.),   Changing families: A family therapy reader (pp. 159-192). New York, NY: Grune & Stratton.
Bowen, M. (1978). Family therapy in clinical practice. New York, NY: Jason Aronson.
Cartwright, G. (2006). Beyond parental alienation syndrome: Reconciling the alienated child and the lost parent. In R. Gardner, R. Sauber, & D. Lorandos (Eds.),  International handbook of parental alienation syndrome (pp. 286-291). Springfield, IL: Thomas. 
Clawar, S. S., & Rivlin, B. V. (1991). Children held hostage: Dealing with programmed   and brainwashed children. Chicago, IL: American Bar Association
Everett, C. (2006). Family therapy for parental alienation syndrome: Understanding  the interlocking pathologies. In R. Gardner, R. Sauber, & D. Lorandos (Eds.), International handbook of parental alienation syndrome (pp. 228-241).  Springfield, IL: Thomas.
Gottlieb, L. (2012). The parental alienation syndrome: A family therapy and   collaborative systems approach to amelioration (pp. 209-231). Springfield, IL: Thomas.
Gottlieb, L. (2012). The application of structural family therapy to the treatment of parental alienation syndrome. In Baker, A. & Sauber, R. (Eds.), Working with alienated children and their families. New York, NY: Routledge.
Major, Jayne. (2006). Helping clients deal with parental alienation syndrome. In R. Gardner, R. Sauber, & D. Lorandos (Eds.), International handbook of parental  alienation syndrome ( pp. 276-285). Springfield, IL: Thomas.
Minuchin, S., with Fishman, C. (1981). Family therapy techniques. Cambridge, MA: Harvard University Press.

Wallerstein, J., & Kelly, J. (1980). Surviving the breakup. New York, NY: Basic Books.

sâmbătă, 14 februarie 2015

Sentinta care recunoaste alienarea parentala la Judecatoria Sector 5 Bucuresti

Avem placerea sa punem la dispozitia publiclui o sentinta deosebit de interesanta jurisprudential care recunoaste fenomenul de alienare parentala si impune un program gradual de refacere a legaturilor parintesti dintre parintele alienat si minora de 5 ani. Textul complet al sentintei se poate consulta aici
http://goo.gl/58dLk4

Un citat relevant: "Mai mult, aceasta [minora] manifestă o anumită reticenţă în relaţia sa cu tatăl, refuzând sau acceptând cu greu întâlnirile cu tatăl său mai ales atunci când nu este  prezentă mama sau bunica maternă, atitudine determinată de anumite erori comportamentale comise de mamă, de conduita nepotrivită a acesteia în abordarea situaţiei și de neînțelegerile dintre părinți, așa cum rezultă din raportul de expertiză psihologică judiciară de la filele 130 - 150 din al doilea volum al dosarului şi din întreg probatoriu administrat în cauză [...] Afecțiunea paternă reprezintă un element de echilibru în viața oricărui copil contribuind la crearea un climat pozitiv de dezvoltare. Instanța constată că, având în vedere că se impune modificarea conținutului dreptului tatălui de a păstra legătură cu minora, între părți apar neconcordanțe sub aspectul modalității în care să se desfășoare acest program. La alegerea modalității concrete de exercitare a acestui drept, instanța urmează să țină cont de interesul superior al copilului, respectiv de necesitatea ca părintele în discuție să - l poată vedea pe minor și să țină personal legătura cu el, pentru a constata felul în care i se asigură îngrijirea, creșterea și sănătatea, dezvoltarea fizică și morală și pentru a putea realiza și o apropiere sufletească normală între copil și părintele respectiv, fără însă ca aceasta să interfereze cu activitățile normale ale copilului sau cu relația cu celălalt părinte, precum și fără a afecta sentimentul de stabilitate de care trebuie să beneficieze minorul. Instanța va avea în vedere la stabilirea programului de vizitare atașamentul minorei față de mamă, vârsta acesteia și starea psihică și emoțională a minorei. Astfel, instanța reține că minora prezintă o formă ușoară de alienare parentală, aș a cum rezultă din raportul de expertiză psihologică judiciară, ca urmare a erorilor comportamentale ale mamei, care nu a reuşit nici în prezent să depăşească resentimentele şi frustrările personale generate de comportamentul reclamantllui - pârât din timpul căsătoriei."


Sentinta pe scurt (copiata din ECRIS):

Ora estimata: 09:00
Complet: C3 minori
Tip solutie: Admite in parte cererea
Solutia pe scurt: Admite în parte cererea principală restrânsă. Admite în parte cererea reconvenţională. Modifică în parte programul de vizitare stabilit prin sentinţa civilă nr.8378/27.10.2011 pronunţată de Judecătoria sectorului 5 în dosarul nr.15660/302/2010 şi încuviinţează ca reclamantul să aibă legături personale cu minora B (...) , conform următorului program: - o perioadă de 2 luni de la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe în fiecare sâmbătă din lună, de la ora 10 la ora 13, într-un spaţiu adecvat pus la dispoziţie de Direcţia Generală pentru Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 5, sub supravegherea şi consilierea unui psiholog autorizat desemnat de către directorul DGASPC Sector 5 fie dintre salariaţii instituţiei, fie dintre colaboratorii externi. Minora va fi adusă/luată la/de la locul desfăşurării vizitelor de către mamă sau de bunica maternă. - ulterior acestei perioade, pentru o perioadă de 2 luni : în fiecare zi de joi între orele 17.00 şi 18.00, câte două sâmbete pe lună (prima şi a treia), de la ora 10.00 la ora 18.00 şi câte două duminici pe lună (a doua şi a patra), de la ora 10.00 la ora 19.30, cu posibilitatea de lua minora la domiciliul tatălui şi obligaţia de a readuce minora la domiciliul său la finalul programului de vizitare; - ulterior acestei perioade: primul şi al treilea week-end din fiecare lună, de vineri ora 17.30 până duminică ora 18.00; în ziua de joi din a doua şi a patra săptămână a lunii de la ora 17.00 la ora 19.30; prima zi de Crăciun şi a doua zi de Paşti în anii pari între orele 10.00-18.00, ziua de 24 decembrie şi prima zi de Paşti în anii impari, între orele 10.00-18.00; ziua de 01 ianuarie în anii impari între orele 10.00-18.00, în ziua de 27 septembrie (ziua de naştere a tatălui) între orele 17.00-19.30, în perioada în care minora se află în grija mamei; 3 săptămâni în vacanţa de vară, în perioada 16 august ora 17.00 – 06 septembrie ora 18.00; primele 3 zile din vacanţa de iarnă şi din cea de primăvară începând cu ora 17.00 a primei zile şi până la ora 18.00 a celei de-a treia zile, cu posibilitatea de lua minora la domiciliul mamei şi obligaţia de a readuce minora la domiciliul său la finalul programului de vizitare. De asemenea, tatăl are dreptul de a participa la aniversarea zilei de naştere a minorei (01 iunie) şi a zilelor onomastice (15 august şi 08 septembrie), indiferent de locaţia celebrării acestora, în perioada în care minora se află în grija mamei. Prezenta hotărâre se va comunica DGASPC Sector 5. Respinge cererile părţilor privind cheltuielile de judecată ca neîntemeiate . Cu apel în 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti. Pronunţată în şedinţă publică azi, 23.10.2014. 
Document: Hotarâre  7329/2014  23.10.2014

Colectivul ARPCC, ref. [ngo3022]

Caz de exercitare a autorității părintesti față de un minor cetățean roman și american

(acord de mediere aplicabil in SUA)


Buna ziua,
Va scriu in calitate de mediator intr-un caz de exercitare a autoritatii parintesti fata de un minor cetatean roman si american.
Concret, sotii au fost casatoriti pe teritoriul Romaniei iar dupa divort au devenit parinti ai  minorului care in prezent locuieste impreuna cu mama (si ea cetatean american) in SUA.
In acordul de mediere s-a  inserat un acord parental in conformitate cu care partile au hotarat ca mama sa decida singura cu privire la educatia copilului, alegerea unitatilor de invatamant, a unitatilor sanitare, avand in vedere legislatia aplicabila in SUA , necesitatea ca mama sa poata solicita social security number pentru minor, inscrierea la scoala si distanta fata de tatal minorului.
Fata de continutul acestui acord Judecatoria Sector 3 a solicitat modificarea in sensul exercitarii in comun si luarii in comun deciziilor de catre parinti.
Avand in vedere elementele de extraneitate cat si experienta dvs., ne puteti sugera o modalitate de complinire a cerintelor instantei cu nevoia reala a partilor?
Va multumesc anticipat.
Cu consideratie,
Mediator CC

********************************** 

Bună ziua.
Fără să fim specialişti într-o astfel de cauză transfrontalieră, credem că putem oferi o opinie: Conform legii  L272/2004 un părinte nu poate renunţa la exerciţiul autorităţii părinteşti. Prin urmare dpdv strict legal acordul parintior privind autoritatea parentală exercitată în mod uni nu este posibil  a fi încuviinţat de către instanţă. Distanţă mare nu este un motiv temeinic de retragere a autorităţii parentale pentru părintele care rămâne în ţară. Părintele din România poate însă să se înţeleagă cu celălalt părinte asupra modalităţii concrete de exercitare. Astfel, prin cuprinsul acordului de mediere părinţii pot agrea cu privire la locuinţa copilului la adresa X din SUA (ideal o adresă exactă). De asemenea acest părinte poate să agreeze prin acordul de mediere ca părintele rezident (mama în acest caz) să se ocupe de înscrierea la şcoală, înscrierea la autorităţile medicale din SUA, deciziile medicale, schimbarea reşedinţei copilului la o altă adresă de pe teritoriul SUA, etc.  trebuie ca cei doi părinţi să se gândească cât mai atent ce tipuri de decizii se pot lua de către părintele rezident fără acordul (dar cu înştiinţarea părintelui nerezident) şi acesta să fie explicit menţionate în acordul de mediere. Având acordul de mediere incuvintat de către instanţă părintele rezident va putea, de facto, să se ocupe singur şi privitor la aceste aspecte menţionate în acordul de mediere fără a fi nevoie de acordu scrisl al părintelui nerezident. Respectiva sentinţă se va putea pune în aplicare şi în SUA o dată ce este tradusă şi legalizată conform legii (apostila de la Haga). Pentru mai multe detalii puteţi consulta şi aceast apostare pe blog: http://blog.arpcc.ro/2014/09/am-pregatit-un-plan-parental-care.html  De asemenea, vă precizăm că am transmis cazul dvs şi către câţiva dintre avocaţii voluntari ARPCC care s-ar putea să comenteze suplimentar
Cu deosebită considerație,
Colectivul ARPCC

marți, 10 februarie 2015

Să nu te îndoiești niciodată




"Să nu te îndoiești niciodată
că un mic grup de cetățeni
atenți și devotați poate
schimba lumea.
Într-adevăr, este singurul
lucru care a fost
făcut vreodată."

– Margaret Mead (1901 – 1978)

luni, 9 februarie 2015

Implicarea părintelui nerezident în creşterea copiilor şi probabilitatea pentru femeile divorțate cu copiii de a se recăsători

Catherine B. McNamee, Paul Amato şi Valarie King 

Deşi recăsătorirea este o tranziție relativ comună, știm puține despre cum comportamentul taţilor nerezidenți influenţează posibilitatea ca mamele rezidente divorțate să se recăsătorească. Folosind datele culese între anii 1979-2010 cu ocazia Studiului National Longitudinal privitor la tinerii născuți în anul 1979, am examinat probabilitatea de recăsătorire pentru mamele divorțate cu copii (n = 882) și corelarea acestei variabile cu variabila care descrie nivelul legăturilor personale dintre tatăl nerezident și copii , respectiv cu variabila care descrie plata pensiei alimentare către copil. Rezultatele sugerează că recăsătorirea mamei se corelează pozitiv cu contactul dintre tatăl nerezident şi copil dar nu pare a fi corelată în vreun fel  de variabila care descrie plata pensiei de întreţinere a minorului.

Articolul complet în Engleză se poate consulta aici: http://goo.gl/pLSwyp

Colectivul ARPCC

marți, 3 februarie 2015

Legea Belgiana a Custodiei comune aniverseaza 9 ani !

Bună ziua,

Avem plăcerea să vă punem la dispoziţie prevederile legale din Belgia care au transformat profund modul de soluţionare a proceselor cu minori introducând prezumţia legală de custodie comună fizică (domiciliu alternant). La 9 ani de la introducerea în legislaţie, aceste prevederi au redus puternic conflictele inter-parentale şi au făcut părinţii să nu mai transforme copiii într-o miză (sau, mai rău, într_o armă). Mai puţin de 30% din familii ajung în aranjamente de tip locuinţă alternantă (şi asta pentru că, majoritatea părinţilor se înţeleg aşa consideraand că aranjamentul serveşte cel mai bine bunăstării copiilor). În acelaşi timp restul familiilor se înţeleg altfel (reşedinţa prepondernt la unul dintre ei) dar aceste înţelegeri sunt liber asumate şi pornesc de la o bază de egalitate între părinţi. În fapt, legea simplă şi clară, a redus conflictul inter-parental şi a redus durata procedurilor judiciare în beneficiul nemijlocit al copiilor implicaţi.

"§ 2. Când părinţii nu locuiesc împreună și tribunalul este sesizat cu privire la litigiul lor, acordul ce priveştegăzduirea copilului este aprobat de către instanţa de judecată cu excepţia cazului în care contravine în mod clar intereselor copilului.
În lipsa unui acord, în cazul de custodie comună,instanţa de judecată examinează opţiune primară, la cererea cel puţin a unui părinte, posibilitatea de a fixa domiciliul copilului în modegal la părinţii săi.
Cu toate acestea, în cazul în care instanţa constată că formula de găzduire egalitară (n.t. locuinţă alternantă) nu este formula cea mai potrivită, se poate decide stabilirea unei găzduiri non-egalitare.
Tribunalul decide, în orice caz, printr-o hotărâre special motivată, ţinând seama de circumstanţele concrete ale cauzei şi de interesul copiilorși al părinţilor. "

Ref [ngo1013]
Documentul tradus se poate descărca de aici 
Colectivul ARPCC

duminică, 1 februarie 2015

Program de vizitare Bunici - sentinta interesanta din pct de vedere jurisprudential

Ne face plăcere să publică o sentință interesantă jurisprudențial a judecătoriei Buftea. Buncii materni (mama decedată) au primi un program de legături personale de un weekend din două, cu înnoptarea minorului la ei + 5 săptămâni de vacanță (1 în vacanța de iarnă, una în vacanța de primăvară și trei în vacanța de vară).
Colectivul ARPCC


Dosar nr.11479/94/2010
         
                  
                             JUDECATORIA BUFTEA –JUDETUL ILFOV      
Sentinţa civilă nr.1096/2011
Şedinţa publică din 4.03.2011
Instanţa constituită din:
Preşedinte :  C.A                                                         Grefier      :  D. F.

          Pe rol pronunţarea cauzei civile de faţă.

          Dezbaterile în fond au avut loc în şedinţa publică din data de 24.02.2011, fiind consemnate în încheierea din acea dată, parte integrantă din prezenta sentinţă, când instanţa a amânat pronunţarea la data de 4.03.2011, pentru a da posibilitatea părţilor să depună concluzii scrise, când în aceeaşi compunere a hotărât următoarele :
                                               
                                                  INSTANTA

Deliberând asupra cauzei civile de faţă  constată următoarele:
          Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr.11479/94/2010, la data de 23.11.2010,  reclamanţii M. I. şi M. E, au chemat în judecată pe pârâtul M. P., pentru ca, prin sentinţa  ce se va pronunţa să se dispună: încuviinţarea  dreptului de a avea legături personale cu minorul,  după următorul program: în prima  şi a treia săptămână ale fiecărei luni , de sâmbătă orele 11.00 până duminică , orele 19.00; în vacanţele şcolare de primăvară şi iarnă, o săptămână , la domiciliul lor; în vacanţa de vară , timp de trei săptămâni , la domiciliul lor.
          În motivarea acţiunii, legal timbrată cu suma de 8 lei, reclamanţii au arătat că, din căsătoria fiicei lor  M. M.-A.  (cunoscută şi sub pseudonimul  artistic  de M. M. ) cu pârâtul,  a rezultat  minorul .
          Imediat după naşterea copilului, reclamanţii s-au implicat în creşterea acestuia, astfel că, între bunici  şi nepot s-a  creat o puternică relaţie  de afecţiune reciprocă.
          La data de 14.07.2010, a survenit  decesul fiicei reclamanţilor, copilul rămânând în grija tatălui .
          De la data morţii fiicei reclamanţilor, pârâtul refuză să le permită acestora  să îşi vadă nepotul, într-o manieră care să asigure continuarea  unei legături fireşti între bunici şi minor.
          Deşi au manifestat întotdeauna  o afecţiune şi grijă faţă de minor, iar acesta s-a ataşat  de reclamanţi , după moartea fiicei lor, aceştia  nu l-au mai putut vizita, neputând afla nimic  despre el .
          Au mai arătat reclamanţii că , doresc să sprijine minorul , moral şi material , pentru ca acesta  să nu simtă lipsa mamei, să-şi cunoască rudele pe linie maternă ( unchi, mătuşi , veri).
          Mai mult, reclamanţii au o locuinţă destul  de spaţioasă pentru a putea găzdui copilul, fiind totodată cunoscuţi  ca fiind oameni  cu o moralitate neîndoielnică .
          În dovedirea acţiunii, reclamanţii au depus la dosarul cauzei, în copie: certificatul de naştere al minorului ; un extras din registrul  de căsătorie pentru uz oficial; certificatul de deces al fiicei lor .
          Pârâtul, a depus o întâmpinare , solicitând  respingerea acţiunii  ca neîntemeiată.
          În motivarea cererii , s-a arătat că, la scurt timp  după decesul  fiicei  reclamanţilor , aceştia au început  o campanie de denigrare  a sa, fiind chiar acuzat că şi-a ucis soţia .
          Reclamanţii, nu s-au implicat în nici un fel în creşterea copilului, pârâtul şi defuncta  sa soţie  fiind ajutaţi de părinţii pârâtului.
          Până în prezent , bunicii materni  nu au manifestat nici un interes  faţă de soarta copilului, reclamantul afirmând  chiar într-o emisiune  televizată că “nu sunt interesaţi de  copil “.
          În momentul de faţă, reclamanţii urmăresc  interese pecuniare, copilul fiind cel care îşi moşteneşte mama.
          Felul în care  reclamanţii  au înţeles a aborda relaţia  cu pârâtul, după decesul  fiicei lor, reprezintă un  impediment major  în dezvoltarea  unei relaţii  normale  între ei şi minor.
          Dezvoltarea  unei relaţii între bunicii materni şi copil , ar avea  efecte nocive în ceea ce priveşte  dezvoltarea normală a copilului, atât din punct de vedere moral  cât şi fizic .
          La dosarul cauzei , au fost depuse : o înregistrare video în format electronic; un set de planşe foto ( articole  publicate  de diverse ziare şi reviste).
          Pentru ambele părţi, au fost încuviinţate probele cu acte şi martori.
          Instanţa din oficiu a dispus  efectuarea unei anchete sociale la domiciliul reclamanţilor. Din referatul întocmit  de organele  competente , rezultă că, reclamanţii  deţin o locuinţă  aptă pentru a putea găzdui în bune condiţii un copil  de vârstă fragedă .
          Mai rezultă faptul că, reclamanţii  nu suferă de boli şi au o reputaţie  neştirbită în societate.
          La termenul stabilit în vederea administrării probelor , pârâtul nu s-a prezentat , fiind audiat numai  martorul propus de reclamanţi.
          Din depoziţia acestuia, rezultă că, întradevăr  reclamanţii sunt oameni cu o moralitate nepătată, având condiţii materiale  optime pentru a putea caza  şi îngriji  temporar un copil  de vârstă fragedă. Mai rezultă  faptul că, cei doi reclamanţi  au abilităţile necesare pentru a putea educa şi creşte propriul lor nepot.
          Analizând cererile şi materialul probator administrat în cauză, instanţa reţine că, la scurt timp  după decesul  fiicei  reclamanţilor, între aceştia  şi ginerele  lor s-au ivit grave neînţelegeri  pe  fondul  unei traume psihice  profunde, provocată de tragicul eveniment.
          Relaţiile dintre părţi , fiind tensionate, pârâtul nu a mai permis reclamanţilor să aibă legături personale cu nepotul lor, fapt ce le-a cauzat grave prejudicii  de ordin moral fiind siliţi practic  să promoveze  prezenta acţiune.
          Faţă de cele reţinute şi în baza art. 14, 15  din Legea 272/2004, va fi admisă acţiunea reclamanţilor , aşa cum a fost formulată.
          Procedând în acest mod, instanţa are în vedere mai multe considerente:
          În primul rând, există un text de lege care, prevede în mod expres  dreptul bunicilor  de a avea legături personale cu nepotul lor, în speţă, neexistând nici un indiciu  care să poată conduce la concluzia că, dezvoltarea  fizică, psihică, intelectuală şi morală a copilului sunt  in vreun fel primejduite.
          Aşa cum rezultă din probele administrate în cauză( ancheta socială, declaraţia martorului), reclamanţii sunt oameni  cu o probitate morală neştirbită, care au crescut  şi educat  doi copii, având totodată  suficiente posibilităţi  materiale, pentru a putea oferi  nepotului confortul necesar pentru a putea trăi decent  la domiciliul acestora  scurte perioade  de timp.
          În al doilea rând, reclamanţii au suferit o grea pierdere prin decesul fiicei lor, iar legăturile pe care urmează a le avea cu nepotul, vor avea un efect benefic  asupra moralului  acestora, permiţându-le  să revină  treptat la o viaţă normală.
          Atitudinea reclamanţilor  faţă de pârât, imediat după decesul fiicei lor,  se explică prin imensa durere  simţită la momentul respectiv, comportamentul acestora fiind  mult atipic. Treptat însă, cei doi şi-au revenit, dorind ca, în momentul de faţă să ducă o viaţă  aproximativ normală, legătura cu nepotul lor având un efect benefic.
          Nu în ultimul rând , se are în vedere şi interesul superior  al copilului care, pentru a se putea  dezvolta normal ( din toate punctele de vedere ) trebuie  să-şi cunoască  rudele pe linie maternă, pârâtul neputându-se opune, decât cu riscul  de a cauza  greve prejudicii  fiului său.
          Înconjurat de dragostea tuturor  membrilor familiei ( bunici materni şi paterni) copilul  va putea creşte armonios,  fără a simţi prea mult , lipsa mamei.
          Pârâtul trebuie să aibă în vedere şi faptul că, o atmosferă  de ură dintre el şi  reclamanţi , nu ar face decât  să prejudicieze  copilul, dezvoltarea sa  fiind pusă în pericol, lucru care însă poate  fi înlăturat, printr-o atitudine  conciliantă, din partea  ambelor părţi .
          Văzând  şi disp.art.274 cod pr.civ.

                            PENTRU ACESTE MOTIVE
                                         IN NUMELE LEGII
                                                HOTARASTE   


          Admite acţiunea introdusă de reclamanţii M. I. și M. E., în contradictoriu cu pârâtul M. P.
          Stabileşte pentru reclamanţi un program de vizitare al minorului,  astfel: în prima şi a treia săptămână ale fiecărei luni, de sâmbătă orele 11:00 până duminică orele 19:00; în vacanţele de iarnă şi de primăvară, reclamanţii vor lua copilul la domiciliul lor o săptămână; în vacanţele de vară ale copilului , reclamanţii îl vor lua pe acesta  la domiciliul lor  trei săptămâni.
          Obligă pârâtul la 8 lei cheltuieli de judecată către reclamanţi.   
          Cu drept de apel în termen de 15 zile de la comunicare.
          Pronunţată în şedinţă publică astăzi 4.03.2011.

        Preşedinte,                                             Grefier,
        C. A                                                        D. F.


        Red.CA/DF/5 ex./21.03.2011