Lansarea Grupului Internaţional de Studiu Privitor la Alienarea Parentală

Traducere: Liviu Badiu, O copie a acestui articol poate fi descărcată aici: http://goo.gl/A12PfC

Acest articol este copiat dintr-un articol lansat pentru prima dată în 29 Mai, 2013 de către “Organizaţia Naţională a Părinţilor” (SUA). PAS nu este încă recunoscut ca “sindrom”, ci doar ca ca “tulburare”.

Conceptul de unitate a familiei a făcut un mare pas cu ocazia întâlnirii anuale a Asociaţiei Psihiatrice Americane din San Francisco, ce s-a ţinut în perioada 18-22 mai 2013, datorită includerii în limbajul de specialitate legat sănătate mintală a problematicii “Alienării Parentale”.

  

Pentru prima dată, profesioniştii în sănătatea mentală din SUA recunosc concepte care ajută la diagnosticarea copiilor ce experimentează Alienarea Parentală, întărind presiunea asupra părinţilor care se străduiesc să-şi înstrăineze copii pe parcursul divorţului.

“Acesta este un avans considerabil pentru sănătatea psihologică a copiilor şi familiilor,” a spus domnul profesor William Bernet. Doctorul Bernet este liderul Grupului de Studiu privitor la Alienarea Parentală, grupul de lucru internaţional ce a prezentat propunerea de includere a alienării parentale în DSM-5.  

Domnul Bernet, profesor cu titlu onorific la Universitatea de Medicină Vanderbilt, a spus, “Incluzând limbajul care este aplicabil în mod specific alienării parentale permite comunităţilor medicale (de sănătate mintală?) şi legale să abordeze această problemă importantă mai puternic şi mai clar. Aceste revizii la DSM-5 vor reduce nedreptăţile pe care alienarea parentală le cauzează familiilor.”

Alienarea parental este o condiţie mentală în care un copil – de obicei unul a cărui părinţi sunt implicaţi într-un conflict legat de separare sau divorţ – se aliază puternic cu unul din părinţi şi refuză, fără a avea un motiv solid, să aibă o relaţie cu celălalt părinte.

Acest proces are loc atunci când un părinte sau un tutore legal  încurajează sentimentul de respingere al copilului faţă de celălalt părinte. Alienarea parentală este alimentată de către crezul fals cum că părintele respins este rău, periculos, sau nu este demn de afecţiune. Când fenomenul este recunoscut cum se cuvine, această condiţie se poate preveni şi se poate trata.

DSM-5 include în prezent noile diagnostice de “abuz psihologic asupra copilului” şi “copil afectat de stresul relaţiei dintre părinţi.” Şi mai mult, “problema de relaţionare părinte-copil” se referă la conceptul alienării parentale, deşi cuvintele reale “alienare parentală” nu se află în DSM-5. În funcţie de circumstanţe, fiecare din aceste trei diagnostice pot fi folosite în cazuri de alienare parentală.

Abuzul psihologic asupra copilului este definit ca “acţiuni verbale sau simbolice intenţionate ale unuia dintre părinţi sau tutori care rezultă, sau au potenţial în a rezulta, în daune psihologice semnificative asupra copilului.” În multe instanţe, comportamentul părintelui ce comite acţiuni de înstrăinare constituie un caz de abuz psihologic asupra copilului.

Sintagma Copil afectat de stresul relaţiei dintre părinţi ar trebui folosit atunci când “atenţia clinicianului se canalizează asupra efectelor negative ale conflictului parental (de ex. conflicte puternice, suferinţă, sau denigrare) asupra copilului din familie, incluzând efecte asupra sănătăţii mentale a copilului sau alte tulburări psihice.” Asta este o descriere foarte bună la cum se prezintă alienarea parentală.

Problema de relaţionare părinte-copil este acum tratată în textul DSM-5. Discuţia explică faptul că dificultăţile cognitive din relaţia părinte-copil “pot include atribuţii negative ale intenţiilor uneia dintre părţi, ostilitate către celălalt membru sau tendinţa de a-l scoate ţap ispăşitor, precum şi sentimente deranjante de înstrăinare” Asta este o descriere foarte bună a punctului de vedere al copilului despre părintele înstrăinat.

Grupul de Studiu al Alienării Parentale constă dintr-un grup cu statut important format din profesionişti în sănătate mentală şi profesionişti în drept şi alţi indivizi cu experienţă în identificarea şi tratarea alienării parentale.

Grupul de Studiu al Alienării Parentale a propus iniţial în 2008 ca alienarea parental să fie inclusă în DSM-5. Actul lor întreg a fost publicat ca Alienare Parentală, DSM-5, şi ICD-11 ( Charles C Thomas Publishers, 2010).

Grupul de Studiu al Alienării Parentale cuprinde 130 persoane din 30 ţări.

Lista specialiştilor se poate regăsi aici: http://goo.gl/ORiWJt