Convinge judecatorul. Stilul documentelor juridice. Problema tonului*

Av. Adrian Toni Neacşu

preluare de pe avocatura.com

-------------------------------------------------------------------------------------------------

*Fragment dintr-o lucrare în curs de apariţie sub semnătură autorului la editura Wolters Kluwer.

Importanţa tonului în documentele juridice este în general trecută cu vederea. Avocaţii scriu potrivit stării de spirit pe care o au la momentul redactării şi se gândesc mai degrabă la ei decât la publicul cererii. Se lasă conduşi de contextul personal şi prea puţin de cel exterior.

Tonalitatea potrivită se găseşte vizualizând permanent scopul documentului. Acesta este acela de a convinge cerebral şi eventual emoţional, dar mult mai puţin, judecătorul. Odată stabilită această tonalitate, ea trebuie păstrată permanent constantă. Nu poţi în cuprinsul aceleiaşi cereri să ai pasaje în care te adresezi judecătorului iar altele în care scrii pentru clientul tău, pentru tine sau pentru a da satisfacţie cine ştie cărei răfuieli ştiinţifice. Dacă ai stabilit care e tonul cel mai potrivit pentru a transmite un mesaj asertiv judecătorului, menţine direcţia neschimbată până la sfârşit.

În documentele juridice adresate instanţei în general este o bună idee să adopţi un ton măsurat şi raţional. Mesajul subliminal pe care ar trebui să-l transmiţi ar fi ceva de felul "am o problemă juridică interesantă, vă rog să o rezolvaţi". Judecătorul este cel care are deja sau va găsi soluţia. Chiar dacă judecătorul are încă rezerve cu privire la susţinerile tale, ele vor putea fi îndepărtate printr-un dialog pe care îl declanşezi în cadrul procesului. Rolul tău este să-l însoţeşti pe acest drum, să-i oferi ajutor pentru desţelenirea juridică a situaţiei, să anticipezi obiecţiunile, să răspunzi acestora şi să-i satisfaci toate aşteptările.

Nu scrie ca şi când ai şti exact care este soluţia juridică şi aceea ar fi cu siguranţă doar una, cea susţinută de tine. Afişarea ostentativă a unei siguranţe prea mare pe poziţia ta juridică te conduce uşor în zona aroganţei, pe care judecătorii în general n-o înghit. Desigur, nu poţi fi nici exagerat dubitativ sau de-a dreptul confuz, ca şi când nu ai avea nici o părere sau soluţie juridică şi să laşi totul la aprecierea judecătorului. Neincrancenat da, dar nu umil. Ai o soluţie juridică pe care i-o propui judecătorului şi eşti gata să lucrezi împreună cu instanţa pentru a o definitiva sau îmbunătăţi, după caz. După lectura oricărei cereri judecătorul trebuie să rămână cu ceva cert şi nicidecum să se încarce cu întrebările tale.

Un ton prea strident va face cititorul să se simtă agresat. Acest lucru nu numai că nu-ţi va aduce avantaje dar va şi distrage atenţia de la calitatea reală a argumentelor tale. Judecătorul nu are de ce să se încarce cu emoţia negativă transmisă de un text prea violent şi cel mai probabil îl va respinge mental cu totul. Nici un ton prea emoţional nu este de acceptat. Judecătorul trebuie să rezolve situaţia din faţa sa prin apelul rece la textele de lege, iar abordarea subiectivă şi umană nu-i oferă nici un fel de ajutor în acest sens. Avocatul trebuie să asiste judecătorul în identificarea interpretării legale adecvate situaţiei, iar acest lucru nu se poate face decât profesional, tehnic şi aplecat.

Mai ales în cererile privind căile de atac nu te răţoii la judecătorii din prima instanţă. Indiferent ce eroare flagrantă critici, nu uita că judecătorii sunt colegi între ei şi un sentiment de solidaritate este firesc. Judecătorii acceptă ca fiind fireşti greşelile de judecată, întreaga filozofie a căilor de atac şi a organizării ierarhice a instanţelor întemeindu-se pe asta. Critică argumentele, niciodată persoanele.

Tonul unei cereri este cel care poate determina decizia judecătorilor de a continua sau nu studiul ei aprofundat. În cazul în care tonul este greşit, majoritatea judecătorilor se vor întrerupe sau o vor expedia rapid. Ori nu poţi convinge un judecător căruia nu-i câştigi şi nu-i menţii vie atenţia.