PAS2 - Diferenţe de gen în alinierea/ alienarea parentală

DIFERENŢE DE GEN ÎN ALINIEREA/ ALIENAREA PARENTALĂ

Joanna Bunker Rohrbaugh, Ph.D.,
Departamentul de psihiatrie al Facultăţii de Medicină din Harvard

Cercetările din anii’70 şi ‘80 au arătat că părintele care realiza mai frecvent îndoctrinarea era mama. De exemplu, Wallerstein şi Kelly (1980) au descoperit că, numărul mamelor care realizau alienarea îl depăşea pe cel al taţilor, cu un raport de 2:1. Clawar şi Rivlin (1991) au descoperit că, în funcţie de tehnica utilizată, 4-85% din mame, comparativ cu 2-25% din taţi erau implicate în programarea/ ştergerea creierului copiilor lor.4 Clawar şi Rivlin au explicat diferenţele de gen prin intermediul următorilor 13 factori:

Drept câştigat prin  naştere – Multe mame considerau  că, naşterea a creat o legătură specială între ele şi copil. Ele spuneau lucruri precum, „Eu sunt cea care am purtat sarcina – nu el” sau „Atunci când el va naşte, va putea avea copilul”.

Perspectiva de proprietar – Majoritatea femeilor a spus că, copiii erau ai lor, şi vorbeau în  termeni  posesivi despre „noi”, „casa noastră”, „viaţa noastră”, „copiii mei” sau „familia mea”. De asemenea au făcut afirmaţii clare precum, „Copiii nu sunt ai lui, şi nu îi va avea” sau „Copiii sunt ai mei şi o să am grijă ca lucrurile să rămână aşa”

Familia şi femeile sunt sinonime  - Această perspectivă culturală a fost reflectată de replici ale femeilor, de genul „Voi face tot ceea ce voi putea de acum înainte pentru a mă asigura că noi, restul vom rămâne împreună”

Identitatea feminină şi calitatea de părinte – Identitatea socială şi psihologică a femeilor este mult mai dependentă de copii decât cea a bărbaţilor. Mamele divorţate spun „Aceasta (părinte cu normă întreagă) a fost întotdeauna treaba mea şi am de gând să o fac în continuare” sau „De când copiii nu mai sunt tot timpul cu mine, pur şi simplu nu mă mai simt la fel”

Nevoi de suport financiar – Din cauza scăderii dramatice a veniturilor femeilor după divorţ,  multe mame consideră că trebuie să petreacă mai mult timp cu copiii pentru a nu pierde suportul financiar pentru ele şi copii.

Lipsa altor resurse – Având un status social mai scăzut şi acces mai limitat la resursele legale şi profesionale, comparativ cu bărbaţii, femeile au apelat la folosirea abilităţilor lor verbale în lupta postmaritală.

Continuitate şi istorie familială – Femeile adesea considerau că, dat fiind faptul că ele au îndeplinit majoritatea sarcinilor legate de creşterea copiilor în timpul căsătoriei, tot ele ar trebui să fie cele care continuă acest rol în timpul şi după divorţ. Ele spunea lucruri de genul „Ceea ce a fost suficient de bun înainte este destul de bun şi acum.”

Opinii negative privind capacitatea bărbaţilor de a fi părinţi – Multe femei considerau că, bărbaţii nu sunt sensibili la nevoile emoţionale, sociale şi fizice ale copiilor şi că ele au o abilitate înnăscută de a fi părinte. Aceste femei considerau că, bărbaţii nu se pot schimba sau progresa şi afirmau lucruri de tipul „Chiar dacă îşi schimbă programul acum, ştiu că după ce va obţine o custodie mai mare va reveni la acelaşi program de viaţă socială / muncă pe care l-a avut anterior”

Aşteptări din partea persoanelor de aceeaşi vârstă – Femeile sunt supuse unei presiuni sociale exercitate de familie şi prieteni pentru a păstra rolul de părinte cu normă întreagă. Ele spuneau „Mama mea s-ar supăra foarte tare dacă aş pierde copiii” sau „Iubita mea a spus că, ea nu a auzit niciodată de modul  acesta de a împărţi custodia copiilor pe care judecătorul l-a stabilit.”

Teama de o altă pierdere –Mamele care au fost părăsite pentru alte femei au  realizat cea mai puternică spălare a creierului. Mai mult decât bărbaţii, femeile considerau că au pierdut foarte mult în perioada divorţului – poziţia socială, oportunitatea de a călători, casa, sentimentul de familie şi identitatea -  şi spuneau „Pur şi simplu nu mai cedez nimic” sau „El a obţinut tot, nu-i va avea şi pe ei.”

Dorinţa de a se muta într-o altă zonă geografică – Mare parte din mame au fost nevoite să se mute din cauza banilor, a unei noi relaţii, a carierei sau a vinderii casei conjugale. Alte mame au ales „să-şi facă o nouă viaţă şi să plece de aici”. Taţii erau mai puţin apţi să se mute şi mai puţin abili decât mamele în folosirea „programării şi ştergerii creierului ca instrument de ajutare a copiilor să devină parte a mutării în ansamblu.”

Dorinţa de a crea noua familie – Fiind mult mai conectate cu imaginea familiei decât bărbaţii, femeile au putut de asemenea să susţină cu mai multă convingere ideea că noua familie (mama, noul partener şi copiii mamei) este mai importantă şi mai bună pentru copii decât vechea familie, cea de dinainte de divorţ.

Oportunitatea -  Dat fiind faptul că, de obicei mamele petreceau mai mult timp cu copii după divorţ decât taţii, ele aveau la dispoziţie mai mult timp pentru a le şterge creierul copiilor. De asemenea, spălatul creierului era mai eficient dacă copiii petreceau mai puţin timp cu tatăl. De fapt, Clawar şi Rivlin au observat că programarea/spălarea creierului apărea cu o frecvenţă mai mică  în situaţiile în care timpul petrecut cu copiii era împărţit în mod egal între părinţi (1991, p.155 - 161) .

În ultimii cinci ani, rapoartele de cercetare au arătat că nu mai există diferenţe de gen marcante în ceea ce priveşte alienarea parentală a copiilor (de exemplu, Gardner, 2004; Johnston şi Kelly, 2004b; Kelly şi Johnston, 2001). Acest aspect este în concordanţă cu descoperirile recente conform cărora acuzaţiile de abuz aduse  pe de o parte de  mame şi pe de altă parte de taţi sunt fundamentate în proporţie de 51% din cazuri, ceea ce sugerează că, mamele nu sunt mai predispuse la a face afirmaţii nefondate de abuz ca parte a campaniei de calomniere a tatălui (Johnston, Lee, Olesen şi Walters, 2005). Diminuarea actuală a diferenţelor de gen în ceea ce priveşte alienarea parentală se datorează probabil, modificării factorilor sociali generali, aşa cum este ea prezentată în analiza de  gen realizată de Clawar şi Rivlin, la care se adaugă şi creşterea cazurilor de custodie comună.