Timp pentru copiii nostri

Articol de : Diana Stanculeanu, Salvati Copiii
Preluat de la adresa web http://www.revistatango.ro/body-soul/psihologie/timp-pentru-copiii-nostri-in-secolul-vitezei-2874-p1.html

Unul dintre cele mai importante lucruri pe care le putem darui copiilor nostri este timpul nostru. Indiferent de varsta, copiii au nevoie de timpul si de atentia parintilor, pentru a creste sanatos si a se dezvolta complet si armonios. A petrece timp cu copilul inseamna mai mult decat a fi prezent fizic, a supraveghea copilul sau a-i oferi hrana, imbracaminte si adapost.

Uneori se intampla ca adultii sa fie in preajma copiilor lor ore, zile sau saptamani, dar sa nu petreaca nici cinci minute de timp de calitate cu copiii lor. Cheia pentru a avea o buna relatie cu copiii nostri este sa petrecem perioade de timp scurte dar frecvente cu acestia, facand activitati alese de copii sau pe placul acestora.

Sunt frecvente situatiile in care un copil doreste sa ii arate parintelui ce a desenat, jocul pe care l-a finalizat sau sa ii povesteasca o experienta de la gradinita, din parc sau sau de la locul de joaca. Aceste momente reprezinta de fapt ocaziile perfecte pentru parinti sa ii acorde atentie de calitate copilului, care este pregatit, dornic si nerabdator sa interactioneze. Este foarte important ca parintii sa fie disponibili in aceste situatii, sa intrerupa ceea ce fac, astfel incat copilul, fie si doar pentru doua minute, sa primeasca intreaga atentie a parintelui sau.

Studiile arata ca perioadele scurte (cateva minute) dar frecvente in care acordam atentie deplina copilului (ne intoarcem catre copil, il privim in ochi, ii zambim, ne coboram la nivelul lui, mai ales daca vorbim despre un prichindel prescolar sau scolar mic) au un foarte mare potential de intarire a relatiei de afectiune cu copilul. In astfel de situatii copilul invata ca parintele este accesibil, abordabil, afectuos si interesat de copil.

A fi parinte implicat si “prezent”, nu doar fizic, consuma timp. A asculta cu rabdare povestea inventata de fetita de 5 ani, a afla in detaliu cum s-au stricat jucariile la gradinita, a raspunde la zeci de intrebari care incep cu “de ce?”, a ajuta scolarul de 11 ani sa rezolve problema de matematica si a consola adolescenta de 15 ani dupa prima ei suferinta in iubire, consuma timp si energie, poate fi obositor, dar prin toate aceste experiente de zi cu zi copilul invata ca este important, protejat si iubit.

Tot studiile pun in evidenta si faptul ca aceste “intalniri” scurte, dar dese, sunt mult mai utile decat perioadele lungi (ore, zile), dar rare, in care petrecem timp cu copiii.

Ca adulti aflati intr-o permanenta goana in care incercam sa performam profesional, sa ne asiguram financiar familia, sa avem o viata sociala si de cuplu, ne spunem uneori ca un cadou scump sau o vacanta anuala atent planificata ii vor lasa intacta copilului nostru convingerea ca el este cel mai important din viata nostra si ca in numele bunastarii lui alegem voluntar sa intram in acest vartej.

In realitate insa, copiii nu inteleg justificarile rationale ale lipsei parintilor si nici nu pot fi consolati cu cadouri care sa suplineasca aceasta absenta. In timp insa, se pot obisnui cu ele si ajungem sa avem in casele noastre adolescenti care doar cer obiecte branduite si se arata dezamagiti sau nemultumiti de perspectiva petrecerii unei dupa-amieze cu mama sau cu tata. Dar oare nu noi, adultii i-am invatat astfel – cu lipsa noastra si cu cadouri scumpe ca surogat de timp si atentie?

Copilul are nevoie zilnic de timp si de atentie din partea noastra: o jumatate de ora din timpul si atentia noastra nedivizata ii vor arata copilului ca ne pasa. Daca ii vom spune in permanenta: “Mami nu are timp acum, dar iti promit ca ma revansez mai tarziu” sau “Asteapta cinci minute pana termin de spalat vasele” sau “Tati se joaca cu tine dupa ce se termina stirile” sau “Du-te la mama sa te ajute  cu puzzle-ul, ea are mai multa rabdare”, copilul va invata fie ca nu mai are rost sa solicite atentia parintelui, fie o va solicita in maniera negativa – crize de furie, plans, retragere in sine si stari depresive etc.

Pe masura ce cresc, copiii au mai putina nevoie de atentia parintilor, comparativ cu primii ani din viata, insa vor fi invatat deja ca atunci cand este nevoie, mama si tata sunt disponibili si lasa orice altceva pentru cateva minute cu copilul lor.

Cu toate acestea, nu neglijati sa dedicati adolescentului din viata dumneavoastra cinci minute in fiecare zi, timp in care:

· sa-l ascultati pana termina ce are de spus fara sa interveniti, chiar daca pare greu de facut

· sa va pastrati mintea flexibila si simtul umorului viu

· sa va doriti cu adevarat sa-i intelegeti universul, oricat de straniu vi s-ar parea

· sa nu uitati nicio secunda ca, in fata dumneavoastra, dincolo de hainele ciudate, oja stridenta si parul plin de gel, se afla fiinta pe care o iubiti atat de mult.

Diana Stanculeanu

Psiholog, Organizatia Salvati Copiii www.salvaticopiii.ro

[cb480]