Reinstaurarea autoritatii parintesti -- Sentinta excelenta la Judecătoria Sector 6

Avem plăcerea sa punem la dispoziția publicului larg sentința civilă nr. 6259/05.07.2012 emisă de către Judecătoria Sector 6 București. Textul integral poate fi descărcat de aici 

Felicitând magistrații Judecătoriei Sector 6 pentru calitatea actului de justiție privitor la programele de legături personale, ne permitem să extragem câteva pasaje interesante relativ la motivarea respingerii cererii ambilor părinți de a se stabili un program de legături personale cu minora:

”Sub aspectul exercitării autorităţii părinteşti potrivit actualei reglementări instanţa reţine că potrivit dispoziţiilor art. 397 cod.civ. şi art. 503 cod.civ. regula în materie este că autoritatea părintească asupra copilului se exercită de către ambii părinţi, sub acest aspect fiind consacrat principiul egalităţii părinţilor ; în mod excepţional autoritatea părintească poate fi exercitată în condiţiile art. 398 sau 399 cod.civ. dar aceste situaţii de excepţie ( care derogă de la principiul egalităţii şi de  la regula exercitării autorităţii părinteşti de către ambii părinţi) nu pot fi reţinute de instanţă doar pe baza susţinerilor uneia dintre părinţi sau a unui acord între părinţi şi trebuie să fie argumentate şi probate ( art. 398 are ca situaţie premisă „ pentru motive temeinice” iar art. 507 cod.civ. menţionează cazurile în care autoritatea părintească se poate exercita de către un singur părinte ). În cauză nici măcar nu s-a invocat un motiv ce ar determina luarea unei astfel de măsuri ( ca autoritatea părintească să fie exercitată de către un singur părinte - pârâtă în cazul de faţă ), pârâtul argumentând doar opoziţia sa în privinţa cererii reclamantului însă doar din perspectiva limitărilor ce i s-ar aduce dreptului său personal de a-şi stabili domiciliul acolo unde doreşte. Singurul argument prezentat de pârâtă este acela că prin sentinţa anterioară i-a fost încredinţat copilul ; se invocă de asemenea că interesul superior al copilului trebuie să primeze în luarea măsurii dar nu se explică în ce mod s-ar realiza acest interes dacă s-ar admite sau dacă s-ar respinge cererea reclamantului .

Faţă de principiile sus enunţate ( decurgând din dispoziţiile art. 397 cod.civ. şi art. 503 cod.civ) instanţa urmează a reţine că interesului copilului ( de a fi ocrotit de ambii părinţi) impune ca ambii părinţi să-şi asume această responsabilitate şi va admite cererea formulată urmând a dispune ca autoritatea părintească asupra minorului să fie exercitată de ambii părinţi;

Asupra cererii având ca obiect stabilire program de vizitare instanţa reţine că prin poziţia exprimată în faţa instanţei părinţii minorei nu întâmpină dificultăţi grave în exercitarea dreptului de a avea legături personale cu copilul; aceste dificultăţi au vizat până în prezent asumarea unor eforturi mai mari din partea reclamantului-pârât, pus în situaţia de a se deplasa în altă localitate pentru a  lua copilul, aspect ce urmează a fi remediat ca urmare a explicațiilor oferite pârâtei , în sensul că are obligaţia de a asigura prezenţa copilului la domiciliul său, atunci când urmează a fi luată de tată; de asemenea neînţelegerile întâmpinate vizează şi nemulţumirea – neîntemeiată - a pârâtei în sensul că în timpul programului de vizită minora desfăşoară relaţii personale cu bunicii paterni şi cu partenera actuală a tatălui.

Instanţa constată că stabilirea unui program de vizită – prin hotărârea anterioară - nu a ajutat părţile să colaboreze în exercitarea dreptului minorei de a avea relaţii personale cu celălalt părinte, cu rudele pe linie paternă sau cu alte persoane faţă de care a dezvoltat relaţii de ataşament astfel ca pornind de la un program minimal părinţii să reuşească să extindă treptat acel program până când ajung ca dreptul să fie exercitat în mod neîngrădit (astfel cum este recunoscut el prin legislaţie) ; în concret, părinţii s-au limitat în a negocia exercitarea dreptului doar în cadrul programului dispus de hotărârea anterioară.

Instanţa atrage atenţia părinţilor minorei că eventualele neînţelegeri ce se pot ivi în viitor urmează a fi abordate cu responsabilitatea necesară de către ambii părinţi, în scopul urmăririi interesului copilului de a avea relaţii personale cu părintele de care este separat şi având în vedere că dreptul de a avea relaţii personale cu copilul este un drept izvorât din lege ( nu acordat prin hotărâre judecătorească) , pentru a cărui realizare nu este necesară calea acţiunii în justiţie ( art. 401 alin. 2 - stabileşte că instanţa de tutelă va decide asupra modalităţii de exercitare a drepturilor personale doar când părinţii nu se înţeleg asupra acestui aspect ) instanţa apreciază că interesul copilului impune ca exercitarea drepturilor personale să fie apreciate de către părinţi prin raportare la împrejurările concrete în care se află copilul l şi părinţii; aceste împrejurări sunt diferite în momente diferite ale vieţii copilului şi sunt practic imposibil de prevăzut ( nici părinţii şi nici instanţa nu pot aprecia dacă în viitorul apropiat sau îndepărtat poate să apară o împrejurare care să reclame prezenţa ambilor părinţi lângă copil şi să „dimensioneze” un program de vizită care să corespundă unei nevoi necunoscute , inexistente la momentul luării deciziei) . Suspiciunile părinţilor – că în viitor pot să apară neînţelegeri referitoare la desfăşurarea acestor relaţii personale - sau lipsa de colaborare dintre părinţi , uneori chiar „confortul” urmărit de părinţi ( în sensul că părându-le dificil să stabilească ei înşişi un program adaptat de fiecare dată nevoilor copilului, preferă să se conformeze unui program prestabilit dispus de o instituţie a statului chiar dacă „preţul” acestui confort reprezintă în esenţă o intervenţie a statului în viaţa de familie a părţilor fără ca o astfel de intervenţie să fie justificată de necesitatea ocrotirii unui interes ci doar de asigurarea „confortului” părinţilor )  nu pot argumenta soluţia solicitată de ambele părţi , ca legăturile personale dintre copil şi unul dinte părinţi să se desfăşoare conform unui program de vizită prestabilit de către instanţă, chiar dacă acest program ar fi convenit de părinţi. În esenţă, responsabilitatea părintească impune ca ambii părinţi să analizeze interesul copilului lor în fiecare moment al vieţii copilului şi să acţioneze conform acestui interes;

Reţinând că interesul concret al copilului nu poate fi analizat în abstract şi că pentru viitor acest interes este determinat de împrejurările concrete în care copilul îşi desfăşoară viaţa instanţa reţine că cererea părinţilor de desfăşurare a relaţiilor personale tată /minoră conform unui program de vizită prestabilit nu concordă cu interesul copilului urmând a respinge ambele cereri şi a menţine neîngrădit dreptul minorei de a avea relaţii personale cu tatăl ( prin stabilirea unui program practic s-ar aduce limitări acestui drept ce ar urma să se desfăşoare conform programului - aspect ce rezultă din modul în care a fost abordată de către ambii părinţi , până în prezent soluţia anterioară de stabilire program de vizită ) şi va lăsa posibilitatea reală părinţilor de a stabili împreună modalitatea în care se va exercita acest drept astfel ca, numai în situaţia în care în exercitarea dreptului apar neînţelegeri grave între părinţi ( art. 401 alin. 2 cod.civ. ) instanţa să aprecieze asupra oportunităţii intervenţiei instanţei în viaţa privată a părinţilor urmărindu-se astfel asigurarea respectării drepturilor copilului.”