Ce va spune lumea?

Pavel, de patru ani, o însoțea pe mama sa la supermarket, având cu el un pistol cu apă. Mama lui s-a întors să-l vadă tocmai în momentul în care stropea peste față o doamnă.
- Pavele! Nu ți-e rușine? Ce faci acolo? Ascunde repede pistolul.
Băiatul a lăsat în jos pistolul, ca și cum ar fi intenționat să-l pună în teacă lui, s-a încruntat și și-a ascuțit privirea.
Câteva minute mai târziu, a văzut aceeași doamnă și a stropit-o din nou pe față. Nevoită mamă, i-a luat pistolul și a cerut scuze doamnei. Pavel a început să țipe și să bată din picioare, iar lumea a început să se uite la ei. Erau în mijlocul drumului. Mama i-a înapoiat numaidecât pistolul băiatului.
- E-n ordine. Hai să mergem.

Și în acest exemplu, copilul și-a învins mama. Degeaba i-a luat pistolul, dacă i l-a dat când a început să bată din picioare, și nu este exclus ca, până a ajuns acasă, să mai fi udat pe cineva!
Aici, mama a spus un „nu”, luând pistolul băiatului, dar a cedat dându-i-l înapoi. Aceasta a fost greșeala ei. Nu trebuia să i-l ia de maniera în care a făcut nici să i-l dea înapoi pentru că a plâns.

Probabil a reacționat așa pentru că i-a fost rușine de lume. Probabil era o femeie sus pusă și luând seamă la statura sa, a dat importanță părerii lumii și n-a vrut să se rușineze de oameni în mijlocul drumului. De aceea i-a spus: „Ia-l și hai să mergem acasă”.

Acesta este un fenomen general, pe care l-am pus în evidență și cu alt prilej: ia în seamă cineva părerea lumii, să nu-și piardă reputația, ia în seama ce vor spune ceilalți, dar nu ia deloc în seamă educația copiilor, care este cea mai importantă lucrare pe care o are de făcut omul. Și ce îndură bieții copii! Și ce trag după aceea părinții de pe urmă copiilor!

În exemplul de mai sus, mama trebuia să păstreze pistolul cu apă și să nu-l dea copilului, numai că a trebuit să o ia mai ușurel. Desigur, lumea privea și reputația ei avea de suferit, totuși, educația copilului era lucrul cel mai important.

Foarte mulți părinți nu reușesc să păstreze o atitudine corectă față de copii, nici chiar în sânul familiei sau în cartier, nu numai în spațiu străin, pentru că au în vedere părerea lumii. Este posibil ca un părinte să nu spună „nu” copilului de teamă să nu plângă, să nu țipe, să nu arunce cu pietre în ferestre, și să nu se audă din curte și să afle tot cartierul!

Într-o familie, bunica și bunicul, care îngrijeau nepoții lor rămași orfani, n-au vrut să ia orice femeie ca să-i ajute la treabă, pentru că acea femeie străină care ar fi intrat în casa lor, ar fi văzut nepoții lor cum se ceartă între ei. Aceasta ar fi spus și altora și și-ar fi pierdut bunul nume pe care-l avea familia. Așadar, copii au fost în mare dificultate până când s-a găsit persoană pe care bunicii au considerat-o potrivită ca să-i îngrijească pe copii.

Toți ne confruntăm cu asemenea probleme, mai mult sau mai puțin, nu numai părinții în relația lor cu copiii. Peste tot există mentalitatea: nu cumva să afle lumea. Uneori se ascunde tot ce este murdar. Nu vorbim în mod special de familie, ci de cămine. Responsabilii încearcă cu orice preț să le ascundă, nu cumva să se audă și să se facă scandal și să-și piardă reputația. Astfel murdăria și decăderea rămân și se petrece răul și nu binele, se distrug copiii.

Nu, în nici un caz așa! Desigur, toate le au în vedere responsabilii din familie, mama și tata. Nu este nevoie să iasă în drum și să-i strige pe vecini, să vină să vadă ce fac copiii lor. Dar, dacă este nevoie să aleagă cineva între una și cealaltă, adică între părerea lumii sau corectă educație a copiilor, nu trebuie deloc să ia în considerare părerea lumii. Nu trebuie să ia în seamă propriul orgoliu, numele, reputația, vrednicia și așa mai departe. Trebuie să aibă în vedere corectă educație a copiilor, oricât ar costa acesta reputația sau faima familiei.

Arhim. Simeon Kraiopoulos, Părinți și Copii, volumul II, Editura Bizantină, 2005