Exemplu clasic în care separarea nu a fost asumată la nivel psihologic de către părinți

 Întrebare:

Am un copil dintr-o relaţie anterioară,sunt căsătorită,copilul meu este foarte ataşat de soţul meu, pe el îl considera tata, deşi am ţinut neapărat sa păstreze relaţia cu tatăl lui biologic. relaţia mea cu tatăl lui nu a fost niciodată buna […] ne-am luptat intr-un proces de custodie am câştigat acest proces respingându-i-se lui orice acţiune […] am vrut să mergem în concediu în Austria şi m-am trezit ca nu pot pleca pt. ca nu deţin custodia exclusiva iar el nu doreşte sa ne dea semnătura. am apelat l fostul avocat sa pornesc acţiune în instanţa pt. a obţine acest drept. va rog mult , spuneţi-mi ce e de făcut!! e revoltător sa mă tot lupt prin procese!! […] Copilul nu mai doreşte sa meargă pt.ca tatăl lui de fiecare data când e cu fiul meu, tine neapărat sa mă denigreze pe mine şi soţul meu, sa-i spună copilului ca ii mâncam banii (acea pensie care nu e ft. mare şi pe care eu am pus-o intr-un cont din ziua în care m-am căsătorit !!!!!) Nu se poate obţine o custodie comuna cu un astfel de om. mulţumesc anticipat!

Răspuns :

Credem că aici sunt mai multe aspecte care ar trebui să încercaţi să le priviţi şi din alt unghi. Cazul dvs. este un caz clasic în care părinţii nu au reuşit să încheie la nivel psihologic divorţul şi ajung să îşi proiecteze frustrările asupra copilului şi în relaţia cu copilul. Fiecare dintre părinţi ajunge să vadă în orice acţiune a celuilalt părinte o şicană, chiar dacă aceasta nu există ca intenţie. iar de aici lucrurile escaladează. Puteţi ieşi din acest joc psihologic distrugător pentru toţi trei dacă aţi încerca închiderea la nivel psihologic a relaţiei dvs. şi reaşezarea/renegocierea reală a rolurilor părinteşti post-divorţ. În acest sens vă recomandăm să apelaţi la un mediator şi/sau psiholog (ideal la un mediator care are studii psihologice, în aria dvs., în Oradea, v-am putea recomanda excelentele servicii ale d-nei Camelia Borlean care are cazuri reuşite de mediere parentală în situaţii cu mult mai grave decât cele pe care le povestiţi dvs. Datele de contact ale psihologului şi mediatorului Borlean le puteţi găsi aici).

În acest sens ar fi util ca împreună cu mediatorul/psihologul să lucraţi la un plan parental (exemple puteţi găsi aici)  care să clarifice cine, cu ce cheltuieli este responsabil şi, de asemenea, cine are ultimul cuvânt în cazul anumitor tipuri de decizii. Poate că în schimbul acceptului dvs. ca tatăl să aibă ultimul cuvânt cu privire la şcoală, el va fi de acord ca dvs. să aveţi ultimul cuvânt cu privire la tratamentele medicale, etc.

Sunt mai multe paliere unde vedem posibilitatea de a rezolva creativ problemele daca veţi fi dispusă să acceptaţi o rezolvare care să pornească de la un statut real de egalitate între părinţi şi colaborare reală pe ariile ce ţin de interesul superior al minorului (cel real, nu cel pe care îl consideraţi dvs. sau tatăl a fi interesul său):

1. Situaţia banilor plătiţi de către tatăl biologic nerezident către dvs.. Este lăudabil că aţi preferat să acumulaţi aceşti bani pentru copil dar, poate, că pur şi simplu, aţi putea conveni cu tatăl nerezident ca în loc să trimită bani, să cumpere bunuri şi servicii copilului (iar dvs. să sprijiniţi acest lucru arătând copilului că, de pildă lucrurile legate de şcoală şi activităţile extraşcolare vor fi plătite exclusiv de către tată). Nu doar îl va responsabiliza pe tată să efectueze aceste cheltuieli (odată ce aţi agreat amândoi ca parte a planului parental că doar dânsul se ocupă de acestea) dar va reda copilului sensul autorităţii pe care tatăl trebuie să o aibă cu anumite decizii – decizii care să nu fie suprascrise de către dvs.
2.  Legăturile tată-copil par a fi deja într-o situație de risc. Am văzut zeci, poate sute de cazuri similare, şi de cele mai multe ori, principalul rol în ruperea legăturilor tată-minor îl au chiar mamele şi noii lor parteneri. Aceasta explică probabil disperarea acţiunilor pe care tatăl le face şi pe care dvs. le percepeţi ca fiind acte de agresivitate. O soluţie reală ar fi să ignoraţi decizia instanţei care, aproape sigur, a acordat un program de legături personale extrem de redus tatălui, insuficient pentru ca acesta să fie implicat la modul real în toate aspectele ce ţin de creşterea şi educarea minorului, Propuneţi-i chiar dvs. prin intermediul mediatorului un plan care să implice un timp mai de calitate pe care tatăl şi copilul să poată să îl petreacă. Cu siguranţă acest gest al dvs. de a oferi benevol un dar atât de mare pentru orice părinte (ca acela de a avea la dispoziție mai mul timp cu copilul) va fi apreciat de către tatăl natural şi îi va arăta că într-adevăr e o şansă de a găsi un compromis (nu în instanţă) cu dvs.
3. Denigrările reciproce ale părinţilor în faţa copilului - credem că denigrările de care vorbeaţi sunt reciproce chiar dacă probabil dvs. le exprimaţi mai subtil. Considerăm că pot fi oprite dacă veţi avea curajul de a accepta o mediere reală pornită de la o bază de egalitate şi nu de la ideea că eu, mama, am câştigat iar tu, tatăl, ai pierdut în faţa instanţei. Medierea va încheia la nivel psihologic divorţul şi vă va permite să renegociaţi cu bună credinţă un contract (acel plan parenal de care vorbeam) în care fiecare să vă asumaţi benevol responsabilităţile, inclusiv aceea de a nu distruge/denigra imaginea celuilalt părinte. Într-un plan parental sunteţi parteneri (spre deosebire de sentinţa instanţei unde aţi fost oponenţi). Partenerii odată ce înţeleg că au interese comune (acela de a creşte un copil frumos, bine educat, echilibrat emoţional) nu se mai denigrează iar aceasta va spori confortul emoţional al copilului dvs.
4. Evitarea confuziilor de roluri --  Considerăm că ar fi extrem de util pentru copil pe termen lung ca atât dvs. cât şi partenerul dvs. să nu permiteţi copilului să îl considere pe noul dvs. partener ca fiind "tată". Ar trebui să vă îngrijiţi ca al dvs. copil să petreacă cu tatăl natural cel puţin la fel de mult timp ca şi cu noul dvs. partener. Încercaţi să clarificaţi confuzia din mintea copilului şi, coroborat cu medierea de care vă spuneam, credem că sunt şanse reale ca lucrurile să se reaşeze pe un făgaş normal, cu efecte beneficie pentru copil care va avea şi mamă şi tată pentru următorii 15 ani dar şi un prieten (în actualul dvs. soţ) pe care să se poată baza.
5. Imposibilitatea de a avea o înţelegere pe care ambii să o respectați în anii ce vin -- Planul parental fiind o înţelegere la care ambele părţi au subscris, are mai multe  şanse ca ea să fie respectată decât o sentinţă obţinută pe calea conflictului, prin instanţă şi pe care, cel ce "pierde" simte că trebuie să o boicoteze.
6. Paradigma confruntaţională în care operaţi atât dvs. cât şi tatăl biologic -- Dacă vă analizaţi chiar textul întrebării veţi vedea că în acest moment sunteţi angrenaţi şi unul şi altul într-o logică win – lose. Orice etapă care se încheie (de exemplu, procesul de reîncredințare minor la care aţi făcut referire) nu oprește conflictul ci îl re-motivează pe cel ce a pierdut, să investească și mai multă energie în conflict, de a porni un nou front de luptă. Astfel conflictul se exacerbează. Prin contrast procesul de mediere caută să vă ajute să găsiţi un aranjament în care fiecare dintre dvs. să simtă că câştigă – doar aranjamentele de tip win-win permit aplanarea reală a conflictelor.
7. Acordul pentru ieșirea din țară în scop turistic -- Faţă de problemele pe care le-am descoperit în întrebarea adresată (punctele 1-6 enunţate mai sus) credem că acordul pentru ieşirea din ţară e o chestiune minoră. Suntem 100% convinşi că dacă dvs. aţi face un efort real de a media conflictul (notă: fiind câştigătoarea etapei anterioare datoria vă revine) şi de a vă reaşeza relaţia ca părinţi pe baze de egalitate, aspectul legat de acceptul privitor la ieşirea copilulului din țară va fi reglat fără absolut nici o problemă, nefiind un aspect care e în dauna vreunuia dintre părinți. Tatăl se opune acum pentru că aceasta pare să fie una dintre puţinele arme pe care le are pentru "a-şi lua revanşa". Dacă veți putea să îi dați sentimentul că nu a pierdut (aici doar medierea și/sau consilierea psihologică vă poate ajuta) suntem siguri că nu va mai căuta o revanşă de acest tip.

Sperăm din toată inima ca sfaturile noastre să le consideraşi utile şi, de asemenea, sperăm să aveţi curajul de a încerca altă cale decât cea a conflictului şi să apelaţi la un mediator experimentat care, suntem absolut siguri, poate să vă ajute să reduceţi nivelul de conflict din familie, să vă încheiaţi la nivel psihologic divorţul şi să reporniţi ca parteneri, în procesul de a creşte cât mai frumos copilul pe care cu siguranţă şi unul şi altul îl iubiţi.

Cu stimă, 
Codin Băltăgan
ARPCC