Înainte de toate vă propun să analizăm cele două sintagme: „interesul superior al copilului” și „autoritatea părintească” sau „custodia comună”.
A. Interesul superior al copilului.
Până în prezent nu avem o definire a interesului superior al copilului care să fie consacrată într-un text de lege însă suntem pe cale să avem o astfel de reglementare. Pentru prima dată în România se stabilesc câteva repere care să ne ajute să definim interesul superior al copilului în Proiectul de modificare și completare a Legii 272/2004 privind protectia copilului.
Inițiatorii, și în urma dialogului cu societatea civilă, propun următoarele:
La articolul 2, după alineatul (4), se introduce un nou alineat (5), cu următorul cuprins:
“(5) În determinarea interesului superior al copilului, se au în vedere, cel puţin următoarele:
- nevoile de dezvoltare – fizice, psihologice, de educaţie şi sănătate, de securitate, stabilitate şi apartenenţă la o familie;
- opinia copilului, în funcţie de vârsta şi gradul de maturitate;
- istoricul copilului, în mod special traumele suferite de copil în trecut sau care pot interveni în viitor;
- capacitatea părinţilor sau persoanelor care urmează să se ocupe de creşterea şi îngrijirea copilului de a răspunde nevoilor concrete ale acestuia.”
Prin urmare, acestea sunt cele mai importante aspecte pe care trebuie să le avem în vedere în luarea deciziilor privitoare la copil, fie că deciziile se iau de părinți împreună în cadrul procedurii notariale, fie că se iau de către instantă în cadrul procedurii judiciare. Tot astfel, și în mediere, în luarea deciziilor cu privire la părinți, mediatorul are obligația de a informa părțile și de a le sprijini în luarea deciziilor ținând cont de interesul superior al copiilor lor.
Cu alte cuvinte, în luarea deciziilor privind copiii trebuie sa avem in vedere permanent nevoile copilului, trebuie sa tinem cont si de opinia lui (in functie de varsta si maturitate) dar si de capacitatea parintilor de a răspunde nevoilor copiilor lor.
B. Autoritatea părintească
În ceea ce privește „autoritatea părintescă”, Noul Cod civil (in continuare NCC) prevede al art. 483, următoarele:
„(1) Autoritatea parinteasca este ansamblul de drepturi si indatoriri care privesc atat persoana, cat si bunurile copilului si apartin in mod egal ambilor parinti.
(2) Parintii exercita autoritatea parinteasca numai in interesul superior al copilului, cu respectul datorat persoanei acestuia, si il asociaza pe copil la toate deciziile care il privesc, tinand cont de varsta si de gradul sau de maturitate.
(3) Ambii parinti raspund pentru cresterea copiilor lor minori.”
Prin urmare, autoritatea părintească presupune existența unui cumul de drepturi și obligații pentru părinți, în creșterea și educarea copilului precum și cu privire la bunurile acestuia. Astfel, potrivit art. 483 din NCC, ambii părinți au atât drepturi cât și obligații cu privire la copiii lor.
De fapt, acest ansamblu de drepturi și obligații presupune că părinții trebuie să ia decizii împreună cu privire la creșterea și educarea copiilor precum și la bunurile acestuia. In toate deciziile lor, părinții trebuie să aibă permanent în vedere interesul superior al copilului.
Cu alte cuvinte, autoritatea părintească se exercită în comun de ambii părinți. Deși este o denumire improprie, pentru exercitarea autorității părintești, deseori se utilizează sintagma de custodie comună.
Exercitarea autorității părintești în comun, potrivit articolului mai sus mentionat, reprezintă regula, cu privire la copii. De asemenea, regula este aceeași inclusiv în cazul separării părinților.
Astfel, în caz de divorț, privitor la Efectele divortului cu privire la raporturile dintre parinti si copiii lor minori, art. 397 NCC prevede:
Dupa divort, autoritatea parinteasca revine in comun ambilor parinti, afara de cazul in care instanta decide altfel.
Prin urmare, regula este ca autoritatea părintească să se exercite în comun, dacă instanța nu decide altfel. Pentru ca instanța să decidă altfel ar trebui, potrivit art. 398 NCC, să existe motive temeinice ca autoritatea părintească să revină numai unuia dintre părinți și acest lucru să se facă în interesul superior al copilului.
Art. 398.(1) Daca exista motive intemeiate, avand in vedere interesul superior al copilului, instanta hotaraste ca autoritatea parinteasca sa fie exercitata numai de catre unul dintre parinti.”
Ca atare, autoritatea părintească exercitată numai de unul din părinți (custodia unică) este excepția de la regulă și o stabilește doar instanța, potrivit NCC.
Modul în care instanța va lua deciziile finale, în cazul desfacerii căsătoriei, îl stabilește legiuitorul în art 396
Raporturile dintre parintii divortati si copiii lor minori.
(1) Instanta de tutela hotaraste, odata cu pronuntarea divortului, asupra raporturilor dintre parintii divortati si copiii lor minori, tinand seama de interesul superior al copiilor, de concluziile raportului de ancheta psihosociala, precum si, daca este cazul, de invoiala parintilor, pe care ii asculta.
Astfel, autoritatea părintească se exercită în comun (deciziile privind copiii le iau părinții în comun), răspunderea privind creșterea și educarea copiilor revenind ambilor părinți și numai prin excepție de la regulă, autoritatea părintească va fi exercitată numai de un părinte.
Privitor la situațiile de excepție, deja s-au conturat opinii diferite ale specialiștilor.
Potrivit unei opinii, acordul părinților este un motiv temeinic pentru instanță astfel încât aceasta să acorde numai unuia din părinți dreptul de exercitare a autorității părintești.
Potrivit unei alte opinii, situațiile de excepție sunt date de capacitatea (lipsa de capacitate) a părinților de exercitare a autorității părintești în interesul superior al copiilor.
Potrivit celei din urmă opinii, interesul superior al copilului este ca ambii părinți să se ocupe de creșterea și educarea minorului, părinții purtând răspunderea în egală măsură, motivele temeinice fiind strâns legate de capacitatea ambilor părinți de a răspunde nevoilor concrete ale copiilor. Prin urmare, nu se pune problema exercitării autorității părintești (acordării „custodiei unice”) numai de către un părinte atâta vreme cât instanța apreciază că ambii părinți au capacitatea de a se ocupa de creșterea și educarea minorilor, au capacitatea de a lua decizii în interesul superior al copilului, chiar daca exista un acord al părinților prin care unul dintre ei renunta, in mod expres, la aceasta.
Continuarea, pe Mediere și mediatori.
Pe cand aceelasi articol si pe avocatnet? Sunt multi parinti interesati de aceasta tema cum de altfel ar fi si multi care au de invatat....cum ar fi, de exemplu cei care intreba despre, citez: "partajarea copilului in caz de divort".
RăspundețiȘtergereFelicitari! Interesanta interpretare a articolelor din NCC privind custodia comuna.
RăspundețiȘtergeremie unul mi se pare o mare prostie custodia comuna. cum poate un asa zis parinte care nu sta ceas de ceas , minut de minut langa al sau copil sa stie ce este bine pentru acesta?
RăspundețiȘtergerenoi romanii avem o vorba: tata este cine te creste nu cine te-a facut!. as vrea sa vad eu cum ar reactiona un barbat care s-a casatorit cu o femeie si care aceasta are un copil dintr-o alta casatorie, cand in casa ii apare asa zisul tata?
sa nu uitam ca este mai traumatizant sa vezi doi barbati langa mama si sa nu stii caruia sa ii spui tata.
veniti cu picioarele pe pamant si nu mai fabulati caci singurii care au de pierdut sunt acesti copii care nu au nici o vina ca mama lui a stat cu un dobitoc care a crezut ca odata cu actul de la primarie si-a luat o sluga langa el. eu sunt barbat si sunt intr-o astfel de situatie si imi consider baiatul cel mare (care este din prima casatorie a sotiei) ca este baiatul meu. vreau ca el sa ma intreaca si sa ajunga mai sus ca mine.
Stimate domn, cine va da dreptul sa va substituiti tatalui natural al copilului? Faptul ca sunteti sotul mamei lui nu inseamna ca sunteti si tatal lui. Pentru aceasta trebuie cel putin sa-l adoptati. Pana atunci ii puteti fi prieten, sfatuitor sau cel mult tata vitreg dar mai mult decat atat nu puteti fi.
ȘtergereTraumatizant pentru copil este ca il obligati sa recunoasca doi tati cand el are de fapt doar unul singur cu adevarat. Tatal si mama lui sunt unici si acest lucru il stiti si dvs. foarte bine.
Daca va pasa cu adevarat de acest copil ajutati-l sa mentina legatura cu cel care ii este tata si nu-i luati bucuria de a avea parte de el.
Si mai retineti un lucru, un sot rau nu este neaparat si un parinte rau.
Cu respect.
Pai ideea de custodie comuna asta doreste sa faca: sa permita parintelui nerezident (in cazul dvs - tatal biologic) sa fie aproape de copilul sau astfel incat sa poata lua impreuna cu mama decizii in consecinta.
RăspundețiȘtergereFaptul ca sotul/sotia parintelui rezident (dvs. in acest caz) doreste sa se implice nu poate fi decat pozitiv persoana in cazua trebuie sa lase spatiu si parintelui nerezident si in nici un caz sa incerce sa "confiste" acest rol.
Indiferent ce probleme au existat intre cei doi fosti soti divortul nu ar trebui sa afecteze negativ relatiile copilului cu ambii sai parinti naturali. Aceasta este atitudinea corecta si matura, dovedita de altfel de experienta a 30 de ani de custodie comuna in alte tari (SUA, vestul Europei, etc.).
cu stima,
cred ca nu ati inteles d-l Codin. sa nu vorbim de marile tampenii din SUA sau din vestul Europei. acolo sunt mult prea libertini pentru a procrea. fac copii care dupa ce parasesc casa parinteasca nu mai dau pe la parinti cu anii. unii nu mai dau toata viata caci ce au avut de invatat de la parinti? daca este asa cum sustineti ar trebuii ca familia sa nu fie formata numai din parinti si copii ci din cumulul de barbati sau femei care au dat nastere copiilor. aveti o gandire de turma caci astfel familiile care pot fi bine fundamentate se vor destrama. un parinte adevarat nu are nevoie de o a doua persoana pentru a-si creste copilul. cel care doreste copii ii tine langa el chiar cu pretul vietii.
Ștergereno more comments
ȘtergereAcest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.
RăspundețiȘtergere