Cum gândesc părinții divorțați?

Când ajung la vârsta întemeierii unei familii, bărbații și femeile se cauta, se doresc si se plac unii pe altii. Când rodul iubirii lor s-a materializat prin apariția copiilor sau când au început să se cunoască mai bine încep să vadă diferențele dintre ei și mai ales defectele pe care le are celălalt. Uită astfel că principala lor caracteristică nu este de a fi bărbați sau femei ci de a fi oameni. Despărțirile sunt tocmai rezultatul acestui fapt elementar, uitarea. Uităm că suntem oameni și că putem greși, uităm că după apariția copiilor aceștia sunt cei care au nevoie de atenția și iubirea ambilor părinți, uităm să iertăm, uităm să uităm ce ne-a rănit.

Dar iată câteva din gândurile ce străbat mințile bărbaților și femeilor ce ajung în pragul despărțirii sau după ce ruptura dintre ei s-a produs.

Ea: Ingrozitor eu nu as putea imparti copilul cu cineva care as vrea sa dispara pe veci din ochii mei. Ce, el a facut copilul, el s-a chinuit sa-l nasca? Pentru un spermatozoid sa primeasca bunatate de copil? Sper ca in veci sa nu se intample la fel in Romania.

El: Pe banii mei a stat; este o mama denaturata, etc.

Egoismul nu face cinste nici uneia dintre părți. La inceput, cand totul era roz și frumos, copilul era conceptia dragostei supreme. Cand relația dintre părinți a luat sfârșit trebuie să se întâmple la fel și cu relația copilului cu unul din părinți. 

Este chiar singurul mod în care putem sa-i aratam copilului cat de mult tinem la el: il distanțăm de celălalt  părinte?

Ce este mai mare: dragostea față de copil sau față de propriul ego? Ce vină are copilul in conflictul dintre părinți? Trebuie el sa plăteasca pentru greșelile părinților? 

Copilul are nevoie toată viața si de mamă si de tata. Va învăța și va primi sprijin de la fiecare dintre ei. Ar fi bine ca părinții, chiar dacă nu se mai inteleg intre ei, să nu implice un suflet nevinovat in lupta lor sterilă. E adevărat, lucrul acesta mai depinde și de alți factori: cat de mult se iubeste parintele pe el insusi sau copilul, cât de întreg la minte este uneori și câtă educație are.

Comentariu scris de Florin

Nu conteaza motivul divortului ! Uite de ce:

1. Oricare ar fi fost problemele dintre soti, niste oameni responsabili nu ar transforma intr-un orfan un copil.

2. E intotdeauna vina amandoura, niciuna din parti nu are dreptul sa faca orice cu justificarea ca "a divortat de mine".

3. Cu orice ar fi gresit unul din soti fata de celalalt, a gresit fata de el nu fata de copil. De ce sa pedepsesti copilul pentru eventuala greseala a unui parinte? El sufera oricum cel mai mult.

4. Divortul nu intervine decat atunci cand devine o solutie, nu o problema. In cazul meu, dupa ce plecase de doi ani din tara si in rarele intalniri se purta tot nevrotic, mai ales fata de copil, ce ati fi vrut sa fac? Mi-am imaginat ca dupa divort, libera de constrangeri, se va calma si separat vom fi amandoi parinti mai buni, dar m-am inselat: prezenta mea nu era o iritare cum am dedus eu din comportamentul ei, ci un calmant, fara de care iata cum a luat-o razna complet.

Asa ca sa nu legam divortul si problemele cuplului de torturarea copiilor, sunt doua nenorociri separate care nu se justifica una pe alta.

Pentru Antohia si Dana: mersi pentru demonstratia ca exista, iata, femei "isterice". Si mersi celorlalti care au inteles mai bine.

Sa avem copii fericiti.

Dacă sunt corecte sau nu cele  afirmate de mai sus vă invităm să vă spuneți opinia.