Pagini

luni, 14 noiembrie 2011

Planul parental este în contradicție cu principiile medierii?


Noul Cod civil introduce pentru prima dată în România noțiunea de autoritate parentală comună cunoscută și sub denumirea de custodie comună. Ca urmare, este foarte firesc ca instanțele și mediatorii să detalieze elementele care compun această nouă instituție a dreptului civil românesc. Modul in care se exercită responsabilitățile și drepturile părinților asupra minorilor după divorț se regăsesc cel mai bine într-un document numit plan parental. Exemple utile de planuri parentale se pot regăsi aici, inclusiv un model de plan parental minimal sub forma unui chestionar, plan parental minimal pe care asociația noastră (ARPCC) îl propune ca standard minimal în reglementarea modului de funcționare a autorității părintești comune.

Obiecție: Există un principiu al medierii care afirmă că părțile își generează propriile soluții. Existența unui plan parental pare că le limitează opțiunile și le descurajează creativitatea în identificarea propriilor soluții.

Răspuns:

Suntem de acord că acest plan parental nu poate sa ofere apriori soluţii pentru orice familie şi orice situaţie. Ce observam însa este că:

Ø  Planul parental minimal nu este o invenţie a noastră ci a fost preluat (>80% din idei) din literatura de specialitate din SUA care utilizează noţiunea de plan parental "minimal" dar permite şi planuri particularizate.

Ø  În acest moment foarte puţine familii apelează la mediere. Noi încercam sa schimbam acest lucru în societatea românească. Deşi nu avem nici un interes material (nu suntem mediatori) facem acest lucru din pura convingere că este spre binele copiilor implicaţi în divorţ. Considerăm că planul parental minimal, sub forma de chestionar, ajută părţile să înceapă medierea. Apoi de la caz la caz şi funcţie de experienţa mediatorului, se va putea scrie un plan parental particularizat sau se poate utiliza planul parental minimal.

Ø  În acest moment, în majoritatea cazurilor, instanţele nu pretind părţilor un plan parental iar dispozitivele sentinţelor sunt extrem de vagi şi interpretabile, generând foarte multe conflicte. Din statistica realizata de noi, aproximativ 5% din familiile care divorţează în civil, ajung la plângeri penale pentru nerespectarea programelor de legături personale. ONG-ul nostru încearcă să determine instanţele să impună medierea sau, dacă nu se reuşeşte, să utilizeze planul minimal (mult mai complet decât ce scriu ele acum în dispozitivul sentinţei) pentru a clarifica mai bine modul de implementare a autorităţii parentale comune.

Ø  Chiar şi puținii părinţi ce apelează la mediere nu ştiu neapărat (sau nu pot prevedea) toate lucrurile asupra cărora ar trebui sa cada de acord. Şi astfel, de multe ori medierea, deși pare că e un succes, se încheie cu un plan incomplet ce pe viitor va genera probleme de interpretare.  De aceea considerăm că planul parental minimal pe care îl propunem îi poate ajuta pe acești părinți să structureze lucrurile asupra cărora vor să decidă.


Ø  Planul parental minimal încearcă să modeleze un echilibru între drepturile şi responsabilităţile părinţilor de  aceea considerăm că poate fi util mediatorului (mai ales unuia mai puţin experimentat) în a convinge părinţii sa țină o balanţă între ceea ce pretind unul de la altul.

Ø  Planul parental minimal oferă o structură care poate fi o bază pentru un mediator mai puţin experimentat în a compune un plan personalizat. Dar acest plan nu e obligatoriu. Mediatorii cu mai multă experienţă pot compune planuri mult mai elaborate şi mai potrivite familiei respective, pornind însă de la această structură minimală.

Prin urmare, planul parental minimal vine să completeze medierea clasică. Peste tot în lume există abordări "low cost" care se pot realiza în 1-2 şedinţe de mediere şi abordări "high cost" care necesita o investiţie de timp mult mai mare din partea mediatorului, cu rezultate probabil mai apropiate de ideal. În fapt, planul minimal este menit să înlocuiască dispozitivul sec al sentinţelor care s-au dat până în prezent (10 rânduri maxim, foarte criptice) şi nu planurile parentale individualizate pe care mediatorii cu experienţă le negociază cu clienţii lor.

De asemenea,  în cazul în care părinţii nu apelează la mediere, din diferite motive, acest plan parental, structurat sub forma unui chestionar, poate fi util şi judecătorului care poate astfel:
1. Să fie foarte precis în privința deciziei pe care o ia.
2. Să explice părinţilor toate aşteptările pe care le are de la ei (planul conține multe recoamndări de conduită, general valabile).

În final, propunem obligativitatea medierii şi un plan de mediere (care poate fi planul parental minimal sau un plan parental particularizat). Folosirea planului parental minimal de către mediatori, depinde de fiecare dintre ei. Tot mai mulți mediatori, judecători şi avocaţi susțin ideea de mediere obligatorie a planului parental pusă în practică de principiile oferite de planul parental minimal. Acest lucru duce la schimbarea stării de fapt din prezent, în care părinţii nu se mediază și în care nivelul de conflict foarte mare este alimentat de sentinţe judecătoreşti neclare care generează frustrări și tensiuni între părinţi, cu efecte traumatizante pentru copii.

Ca abordare, în măsura în care părțile ajung la mediator, acesta poate discuta liber cu părinţii pentru a înțelege situația specifică a familiei, după care poate utiliza formularul pentru a structura ceea ce au spus ei. Suplimentar poate adăuga text în anexe speciale care să completeze ariile pe care planul minimal nu le-a atins. Sau poate utiliza doar structura oferită de planul minimal şi să scrie de la zero un document într-o formă descriptivă, document care să constituie planul parental particularizat al acelei familii. Chiar și cu un plan parental particularizat e bine ca mediatorul să se asigure că sunt atinse toate punctele pe care le propune planul parental minimal.

Cu speranța că am reușit să clarificăm aceste aspecte vă invităm să descărcați planul parental minimal propus de noi AICI iar în măsura în care sunteți mediator sau judecător, să-l experimentați la următoarea dvs. ședință. Suntem convinși că planl parental minimal poate fi îmbunătățit în continuare și de aceea așteptăm cu interes orice sugestie de îmbunătățire la adresa [email protected].


Colectivul ARPCC

4 comentarii:

  1. Planul parental este reglementat în vreun fel de noul Cod civil sau de o altă lege.
    Claudiu

    RăspundețiȘtergere
  2. Un judecator poate stabili un plan parental fara acordul părintilor?

    RăspundețiȘtergere
  3. Planul parental nu trebuie sa fie reglementat in nici un fel. Reprezinta o "radiografie" a vietii copilului, prin prisma obligatiilor pe care parintii, de comun acord, si le asuma. Asa cum este specificat, este un model, o idee de abordare a discutiei privind impartirea responsabilitatilor parintilor. Continutul acestui plan parental poate fi modificat si aplicat particularizat.
    In cuprinsul lui sunt atinse majoritatea punctelor sensibile.
    Ceea ce nu poate face acest Plan parental este imposibilitatea de a debarasa parintii de orgolii si dorinte de razbunare bine ascunse sub masca oferita de etalarea dragostei imense pentru copilul sau copii lor.
    Judecatorul impune un altfel de plan parental parintilor iar planul este acelasi in mai toatesituatiile: obligatie de plata a pensiei de intretinere si vizite din doua in doua saptamani si acorda ceva mai mult timp in vacante.

    RăspundețiȘtergere
  4. Buna ziua,
    Va mulțumim pentru feedback-ul dvs. Cu toată considerația pentru opinia dvs. noi credem (și ne bazam pe experienta altor state mai înainte ca de exemplu SUA) că organele abilitate ale statului ar trebui să oblige părinții să întocmească un plan parental. Ei pot sa o facă singuri sau ajutați de mediatori. Și unii și alții ar trebui să pornească având ca model planul parental minimal propus de către ARPCC. Dacă părinții se înțeleg totul e ok și pot divorța atât pe cale notarială cât și judecătorească. Daca nu se înțeleg judecătorul va verifica dacă cei doi părinți s-au mediat, va depuncta pe cel care a refuzat sau boicotat medierea și eventual va aplica o amendă civilă mai mare decât costul mediu a 3-5 sesiuni de mediere. Confirm principiilor medierii Justiția nu poate forța părinții să se medieze dar poate să oblige părinții să redacteze un plan parental care să respecte cel puțin structura planului parental minimal și poate penaliza pe aceia care nu redactează planul parental și nici nu dovedesc că au abordat cu bună-credință medierea. Cu stimă
    Colectivul ARPCC

    RăspundețiȘtergere

Va multumim pentru comentariul dvs. Acesta va fi moderat in cel mai scurt timp posibil.
Politica sitului nu permite schimbul de adrese de e-mail, limbajul licentios sau atacul la persoana.

Colectivul ARPCC