Dreptul de supraveghere

Dreptul de supraveghere reprezintă dreptul părintelui căruia nu i-a fost încredințată custodia minorului (în cazul custodiei unice de a veghea la creșterea și educare minorului. Acest drept este consființit de legea 272/2004 cu privire la protecția drepturilor copilului și de către Codul Familiei.

A fortiori, dreptul de supraveghere care îi privește pe toți părinții, deci și cei care au fost "decăzuți" din "autoritatea parentală". Acest drept rezidual consultativ, dar fundamental, permite acestora să urmărească școlarizarea copiilor, activitățile culturale, sportive, spirituale, deplasările inclusiv cele în străinătate, părintele dându-și avizul privind orientările vieții copilului său.

În practică este foarte dificil ca acest drept să poată fi exercitat cu adevărat, căci trebuie să fii destul de informat și capabil de acest exercițiu.

Fără a fi considerat ca o intruziune, Ministerul Educației naționale din numeroase țări și diferite epoci dă directive pentru ca acest drept să poată fi aplicat ca înregistrare a adreselor ambilor părinți, comunicarea de buletine și alte informații cum ar fi programul, ședințele dintre părinți și profesori, posibilitatea de a-i cunoaște pe profesori și de a participa la viața instituțiilor școlare (asociații ale părinților elevilor, festivități...).

Nu există astfel de programe în România. Din contră există multe unități școlare și medicale care de multe ori refuză părintelui căruia nu i-a fost încredințat minorul, accesul în incinta unității sau furnizarea de informații relativ la minor.

Sursa: Wikipedia