Divorțul pe înțelesul tuturor

Divorțul reprezintă actul de desfacere a căsătoriei în mod legal. În România, aceasta se poate realiza printr-un proces, urmând una din două căi: divorțul din motive temeinice sau divorțul prin acordul ambilor soți. În măsura în care există copii ca urmare a căsătoriei se pune problema acordării Custodiei asupra minorilor. În acest caz se formează o familie de tip monoparental în care minorii locuiesc cu unul dintre părinți.

Divorțul, prin procedura obișnuită, se poate realiza dacă există motive temeinice care au vătămat grav raporturile dintre soți și căsătoria nu mai poate continua. Reglementarea divorțului are la bază mai mult ideea divorțului ca remediu, decât a divorțului ca sancțiune, așa cum acesta era văzut în trecut. Divorțul se pronunță în prezent și fără precizarea motivelor dacă părțile aleg această cale, din vina ambilor soți sau numai a unuia dintre ei.

În privința divorțului prin acordul ambilor soți, voința acestora trebuie luată în considerare (atunci când și condițiile legale sunt îndeplinite pentru realizarea divorțului prin acord, anume: nu există copii minori din căsătorie și cei doi soți s-au căsătorit de cel puțin un an), așa cum s-a ținut cont de această voință și la realizarea căsătoriei.

Prezență fizică a celor doi soți în procesul de divorț în România este necesară, cerută de articolul nr. 614 din Codul de procedură civilă: "În fața instanțelor de fond, părțile se vor înfățișa în persoană, afară numai dacă unul dintre soți execută o pedeapsă privativă de libertate, este împiedicat de o boală gravă, este pus sub interdicție sau are reședința în străinătate; în aceste cazuri, părțile se vor putea înfățișa prin mandatar."

Divorțul se judecă la Judecătoria în raza căreia se află ultimul domiciliu comun al părților, dacă cel puțin unul dintre soți mai locuiește acolo. Dacă cei doi soți au domiciliile în raza altei sau altor judecătorii, cauza se judecă la cea unde își are domiciliul pârâtul. Dacă domiciliul pârâtului nu este cunoscut, cauza se judecă la judecătoria de care aparține domiciliul reclamantului. Dosarul care se depune la judecătorie trebuie să conțină obligatoriu: cererea de divorț, certificatul de căsătorie în original, dovada plății taxei de timbru (39 lei) și timbru judiciar. În funcție de fiecare caz, dosarul se completează și cu alte acte.

Dacă sunt minori rezultați în urma căsătoriei instanța stabilește obligatoriu modalitatea custodiei, unică sau comună și obligațiile de întreținere. Conform noului Cod Civil ce va intra în vigoare în România de la 1 octombrie, instanța stabilește custodia comună, domiciliul minorului și obligațiile fiecărei părți pentru întreținerea minorului. Condiția obligatorie existența unui consens minim între părți. Contribuția la întreținerea minorului se poate face și în bunuri.

Instanța nu stabilește din oficiu un program de relații personale (vizită sau găzduire) între minor și părintele care nu a obținut găzduirea permanentă a acestuia dacă în timpul procesului de divorț sau ulterior nu există o cerere în acest sens.

1 Divorțul în România

1.1 Motivele de divorț [1]

Divorțul poate avea loc:

• prin acordul soților, la cererea ambilor soți sau a unuia dintre soți acceptată de celălalt soț;
• atunci când, din cauza unor motive temeinice, raporturile dintre soți sunt grav vătămate și continuarea căsătoriei nu mai este posibilă; instanța stabilește culpa unuia dintre soți în destrămarea căsătoriei sau culpa ambilor soți - culpa lor comună, chiar dacă numai unul dintre ei a făcut cerere de divorț.
• la cererea unuia dintre soți, după o separare în fapt care a durat cel puțin 2 ani; divorțul se pronunță din culpa exclusivă a soțului reclamant (cu caracter de noutate), cu excepția situației în care pârâtul se declară de acord cu divorțul, când acesta se pronunță fără a se face mențiune despre culpa soților.
• la cererea aceluia dintre soți a cărui stare de sănătate face imposibilă continuarea căsătoriei, caz în care desfacerea căsătoriei se pronunță fără a se face mențiune despre culpa soților.

1.2 Proceduri de divorț:

1.2.1 Divorțul pe cale administrativă [2]

Pe cale administrativă poate fi soluționat divorțul prin acord, indiferent de durata căsătoriei, dacă sunt întrunite următoarele condiții:

• soții își exprimă liber și neviciat consimțământul, în fața ofițerului de stare civilă de la locul căsătoriei sau al ultimei locuințe comune a soților,
• nici unul dintre ei nu este pus sub interdicție
• nu au copii minori născuți din căsătorie, din afara căsătoriei sau adoptați

Cererea de divorț se depune de către soți împreună, iar după un termen de reflecție de 30 de zile de la înregistrarea cererii, soții se prezintă personal, și, dacă ambii stăruie să divorțeze, ofițerul de stare civilă, după ce verifică valabilitatea consimțământului, eliberează certificatul de divorț fără vreo mențiune cu privire la culpa soților.

1.2.2 Divorțul pe cale notarială [3]

Prin procedura notarială pot fi soluționate:

• divorțul prin acord al soților care nu au copii minori,
• divorțul soților care au copii minori născuți din căsătorie, din afara căsătoriei sau adoptați (cu caracter de noutate în noul Cod civil), dacă soții convin asupra tuturor aspectelor referitoare la:
• numele de familie pe care să îl poarte după divorț,
• exercitarea autorității părintești de către ambii părinți,
• stabilirea locuinței copiilor după divorț,
• modalitatea de păstrare a legăturilor personale dintre părintele separat și fiecare dintre copii,
• stabilirea contribuției părinților la cheltuielile de creștere, educare, învățătură și pregătire profesională a copiilor.

Competent este notarul de la locul căsătoriei sau al ultimei locuințe comune a soților. Și în acest caz niciunul dintre soți nu trebuie să fie pus sub interdicție, iar consimțământul trebuie să fie liber și neviciat. Cererea de divorț se depune de către soți împreună, dar poate fi depusă și prin mandatar cu procură autentică. După un termen de reflecție de 30 de zile, soții se prezintă personal, și, dacă stăruie să divorțeze, ofițerul de stare civilă, după ce verifică valabilitatea consimțământului, eliberează certificatul de divorț fără vreo mențiune cu privire la culpa soților.

1.2.3 Divorțul pe cale judiciară

Pe cale judiciară pot fi soluționate cererile de divorț pentru oricare dintre motivele arătate, dacă soții se adresează direct instanței de judecată sau dacă divorțul administrativ sau notarial a fost respins. Competentă este instanța de tutelă, în condițiile arătate de Codul de procedură civilă;

1.3 Efectele divorțului în raporturile dintre soți:

1.3.1 Data desfacerii căsătoriei:

• Căsătoria este desfăcută din ziua când hotărârea prin care s-a pronunțat divorțul a rămas definitivă.
• Prin excepție, dacă acțiunea de divorț este continuată de moștenitorii soțului reclamant, căsătoria se socotește desfăcută la data decesului.
• În cazul divorțului administrativ sau notarial, căsătoria este desfăcută pe data eliberării certificatului de divorț.

1.3.2 Numele de familie după căsătorie

• La desfacerea căsătoriei prin divorț, soții pot conveni să păstreze numele purtat în timpul căsătoriei.
• Pentru motive temeinice, justificate de interesul unuia dintre soți sau de interesul superior al copilului, instanța poate să încuviințeze ca soții să păstreze numele purtat în timpul căsătoriei, chiar în lipsa unei înțelegeri între ei.
• Dacă nu a intervenit o înțelegere sau dacă instanța nu a dat încuviințarea, fiecare dintre foștii soți poartă numele dinaintea căsătoriei.

1.3.3 Efecte cu privire la regimul matrimonial

• În cazul divorțului, regimul matrimonial încetează între soți la data introducerii cererii de divorț.
• Oricare dintre soți sau amândoi, împreună, în cazul divorțului prin acordul lor, pot cere instanței de divorț să constate că regimul matrimonial a încetat de la data separației în fapt.
• Actele de înstrăinare sau de grevare, precum și actele din care se nasc obligații în sarcina comunității, încheiate de unul dintre soți după data introducerii cererii de divorț sunt anulabile, dacă au fost făcute în frauda celuilalt soț.

1.3.4 Despăgubiri, prestații compensatorii, obligații de întreținere între foștii soți

• despăgubiri: soțul nevinovat, care suferă un prejudiciu prin desfacerea căsătoriei, poate cere soțului vinovat să îl despăgubească. Instanța de tutelă soluționează cererea prin hotărârea de divorț. Despăgubirile pot fi cerute distinct de dreptul la prestația compensatorie.
• obligația de întreținere între soți încetează prin desfacerea căsătoriei. Soțul divorțat are dreptul la întreținere, dacă se află în nevoie din pricina unei incapacități de muncă survenite înainte de căsătorie ori în timpul căsătoriei, dar și atunci când incapacitatea se ivește în decurs de un an de la desfacerea căsătoriei, însă numai dacă incapacitatea este cauzată de o împrejurare în legătură cu căsătoria.
• prestația compensatorie: în cazul în care căsătoria a durat cel puțin 20 de ani, iar divorțul se pronunță din culpa exclusivă a soțului pârât, soțul reclamant poate beneficia de o prestație care să compenseze, atât cât este posibil, un dezechilibru semnificativ pe care divorțul l-ar determina în condițiile de viață ale celui care o solicită. Soțul care solicită prestația compensatorie nu poate cere de la fostul său soț și pensie de întreținere. Prestația compensatorie nu se poate solicita decât odată cu desfacerea căsătoriei. Prestația compensatorie poate fi stabilită în bani, sub forma unei sume globale sau a unei rente viagere, ori în natură, sub forma uzufructului asupra unor bunuri mobile sau imobile care aparțin debitorului.

1.4 Efectele divorțului asupra relațiilor dintre părinți și copii

Pentru detalii, vezi: Exercitarea autorității părintești după divorț.

Autoritatea părintească nu este afectată de divorț decât în cazuri speciale, în majoritatea cazurilor operând prezumția de autoritate părintească comună. Totuși părinții sunt obligați să decidă cu privire la locuința minorului după divorț. În caz că nu se înțeleg instanța va decide cu privire la care dintre cei doi părinți se va stabili reședința minorului. Deciziile importante cu privire la copil (de exemplu alegerea unității de învățământ, intervențiile chirurgicale, mutarea locuinței minorului) se vor lua de comun acord pentru părinții care au autoritate părintească comună sau doar de către părintele custodian (în cazurile excepționale în care instanța decide ca doar unul dintre părinți să aibă autoritate părintească.

2 Divorțul în Uniunea Europeană

• În cele mai multe țări, divorțul este pronunțat de un de o judecătorie, iar hotărârea pronunțată dizolvă căsătoria. Atunci când cuplul are copii, divorțul presupune, pe lângă separarea soților, o nouă organizare a relațiilor fiecăruia cu copiii comuni.
• Divorțul antrenează, de asemenea, partajul bunurilor deținute în comun de soți și, dacă este cazul, plata unei contribuții sau a unei pensii alimentare de către un soț către celălalt sau pentru întreținerea copiilor.
• În Uniunea Europeană, normele permit stabilirea instantei în fața căreia trebuie înaintată cererea de divorț în momentul separării cuplului. Aceste norme sunt utile în special pentru cuplurile formate din persoane de naționalități diferite sau atunci când membrii unui cuplu au locuit în diferite state membre pe parcursul căsătoriei.
• De asemenea, normele permit ca un divorț pronunțat într-o tară din Uniunea Europeană să fie mai ușor recunoscut într-un alt stat membru și să producă efecte în acesta.

3 Efectele divorțului asupra copiilor:

• Buchanan, Maccoby și Dornbusch (1996) [4] au clasificat factorii care afectează adaptarea postdivorț a copiilor în trei categorii: pierderea unui părinte, conflict interparental și scăderea calității îngrijirii din partea părintelui custodian (în care calitatea îngrijirii din partea părintelui custodian se deteriorează, tipic în primii 2 ani după divorț).
• S-a dovedit că divorțurile duc la o calitate mai slabă a relațiilor părinte-copil (de exemplu, Amato & Booth, 1996) iar conflictele maritale (Amato, 1993), un nivel mai scăzut al felului în care copilul percepe grija părintească și expunerea la conflictele dintre părinți au fost asociate cu dezvoltarea ostilității ca trăsătură de caracter (de exemplu, Luecken, 2000a; Matthews, Woodall, Kenyon, si Jacob, 1996). [5]
• Există multe lucrări care prezintă o legătură între ostilitate ca și caracteristică psihosocială și riscul sporit de a declanșa boli cardiovasculare și șanse mai mici de recuperare în urma incidentelor cardiace (de exemplu, Barefoot, Larsen, von der Lieth, și Schroll, 1995; Williams, 1997)[5].
• Creșterea reactivității prin simpatie la stres a fost asociată cu ostilitatea și probabil poate reprezenta mecanismul biologic prin care ostilitatea determină creșterea riscului de boli coronariene (de exemplu, Davis, Matthews, & McGrath, 2000; Engebretson, & Matthews, 1992;. Kamarck et al, 1997)[5].
• În general, divorțul părinților este stresant pentru mulți copii (de exemplu, Wolchik, Sandler, Braver, & Fogas, 1985), și se adună din ce în ce mai multe dovezi că experiențele stresante din copilăria timpurie, mai ales legate de cei care i-au îngrijit pe respectivii copii, pot avea efecte de durată asupra sănătății (de exemplu, DeBellis et al., 1999), asupra reactivității fiziologice la stres și asupra vulnerabilității la boli legate de stres (de exemplu, Gunnar, 1998;. Heim et al, 2000;. Luecken, 2000b)[5].
• Luecken and Fabricius au constatat că adulții tineri proveniți din familii divorțate care au avut sentimente foarte negative despre divorțul parinților lor au manifestat o ostilitate mai mare și au inregistrate în fișele medicale mai multe boli decat cei care au avut sentimente mai pozitive cu privire la divorț[5].
• Goede și Spruijt (1996) a constatat o stare de sănătate mai precară la femeile adulte tinere provenite din familii divorțate în raport cu familiile intacte, dar nu s-a întâmplat la fel în ce privește bărbații[5].

4 Avantajele/dezavantajele divorțului din punctul de vedere al copiilor

• Este invocată adesea asocierea dintre structura familiei și starea de bine a copilului concluzia fiind aceea că minorii care cresc alături de doi părinți căsătoriți tind să se descurce mai bine decât alții (pentru recenzii vezi Amato, 2005; McLanahan și Sandefur, 1994; Sigle-Rushton și McLanahan, 2004). Dezvoltarea copilului fără ambii părinți este asociată cu o mulțime de efecte nedorite. Copiii, proveniți din familii monoparentale sau reconstituite, prezintă rate mai mari de sărăcie și niveluri mai scăzute de școlarizare și profesionalizare, decât cei care cresc alături de ambii părinți biologici sau adoptivi (Astone și McLanahan, 1991; Biblarz și Raftery, 1993, 1999; DeLeire și Kalil, 2002; Kiernan, 1992; McLanahan și Sandefur, 1994; Wojtkiewicz, 1993). În cazul lor, s-a constatat o utilizare mai frecventă a substanțelor interzise și apariția comportamentelor de risc, cum ar fi fumatul, consumul băuturilor alcoolice și a drogurilor (Carlson, 2006; DeLeire și Kalil, 2002; Hoffmann și Johnson, 1998).
• Suplimentar, acești copii probabil că își vor începe viața sexuală la o vârstă mai fragedă (Davis și Friel, 2001; Thorton și Camburn, 1989), vor fi tineri și necăsătoriți atunci când își vor forma propria familie (Cherlin, Kiernan și Chase-Lansdale, 1995; Kiernan, 1992; Kiernan și Hobcraft, 1997; McLanahan și Sandefur, 1994; Thornton, 1991; Wu, 1996) și vor experimenta dizolvarea relațiilor lor romantice (Amato și DeBoer, 2001; Kiernan și Cherlin, 1999; McLanahan și Bumpass, 1988; Wolfinger, 1999)[6]

• Există însă și studii noi care arată că nu apar diferențe semnificative între rezultatele copiilor care provin din familii monoparentale și rezultatele acelor copii care trăiesc în familii în care părinții nu au divorțat dar în care există un conflict puternic între părinți [7].

5 Incidența divorțurilor în România

• Numărul căsătoriilor în România a scăzut de la 149.000 în anul 2008 la 115.800 în anul 2010[8].
• Vârsta medie la care se căsătoresc românii este de 30,9 ani la bărbați și 27,5 ani la femei[8].
• Numărul divorțurilor a scăzut și el, de la 35.700 în anul 2008 la 32.600 în anul 2010[8].
• Aproape 70% din numărul total de divorțuri s-au înregistrat în mediul urban[8].
• Durata medie a unei căsătorii desfăcute prin divorț este de 13 ani[8].
• Vârsta medie la divorț este de 40 de ani la bărbați și 36 de ani la femei[8].
• Cuplurile cu minori au reprezintă, în medie 46% din totalul cuplurilor care divorțează