Adunarea Națională din Franta votează o amendă pentru încălcarea autorității părintești

Legea Familie

Articolul poate fi gasit in orignal aici 

Traducător: Carmen Cojocariu

Corector: Dragoș Plămădeală

Această sancțiune civilă se aplică unui părinte care, în ciuda opoziției celuilalt părinte, schimbă instituția de învățământ a copilului sau dacă nu permite exercitarea dreptului de vizită sau de timp petrecut la domiciliul celuilalt părinte.

În cadrul dezbaterii privind Legea Familiei, Adunarea Națională a votat, în cursul zilei de marți, crearea unei sanctiuni civile pentru nerespectarea regulilor de exercitare a autorității părintești comune.

Legea propusă de socialiști și ecologiști prevede ca amenda, în valoare maxima de 10 000 de euro, sa fie proporțională cu gravitatea încălcării regulilor de exercitare a autorității părintești comune cât și cu  îndeplinirea obligațiilor referitoare la copil.
Judecătorul Instanței de familie poate impune sancțiunea în cazul în care unul din părinți încalcă în mod intenționat și constant obligațiile referitoare la copil sau nu respectă o decizie sau acord omolog cu privire la modalitatea de exercitare a autoritatii parintesti.

‘Ingerința legii în problemele domestice’

Pe lângă deputatii UMP, care au denuntat ‘ingerința legii în problemele domestice’ și caracterizat-o ca fiind inutilă, ținând cont de existența curentă a amenzii penale cu privire la neprezentarea copilului, și excesivă ca valoare,  aleșii Alain Tourret (radical de stânga) și Colette Capdevieille (PS), ambii avocați de profesie, au criticat și ei decizia.
Primul avocat a declarat: “ Nu are nici un sens”  iar cea de-a doua a declarat că amenda s-ar plasa  “contra-curentului în evoluția dreptului familial” care urmărește pacificarea părților .

ref.[ngo5026][A]
Colectivul ARPCC

Cei mai tari bărbați din lume

Articolul in orginal poate fi gasit aici

Există printre noi o categorie de oameni aparte, o specie foarte diferită de oamenii obişnuiţi, prin înzestrarea lor cu capacităţi superioare. Dacă îi vezi pe stradă nu ai crede acest lucru despre ei, însă atunci când ajungi să cunoşti măcar un astfel de om chiar o să ai o mare surpriză. Nu o să vă vorbesc despre mame, aşa cum poate v-aţi fi aşteptat, ci despre taţi. Şi nu despre orice fel de taţi, ci despre taţii de copii cu nevoi speciale.

Prin circumstanţe pe care le-am povestit aici, am devenit părinţii Lizucăi, o fetiţă de 6 ani cu nevoi speciale. Fac o paranteză chiar la început şi afirm că prefer această etichetă în detrimentul celei de copil cu handicap sau, şi mai rău, de handicapat, nu numai ca un eufemism, ci ca o protecţie sufletească. În această situaţie am cunoscut în primul rând în soţul meu o altă faţă, pe care nici măcar nu aş fi bănuit-o până atunci.

Un mariaj reprezintă o relaţie extrem de complexă, de dinamică, cu multe provocări, însă atunci când ai un copil cu nevoi speciale devinemontagnes russes pe marginea prăpastiei. Popular aş zice că „ajungi ori la bal, ori la spital", însă, în realitate ajungi cel mai adesea la spital şi foarte rar la bal şi atunci din cine ştie ce obligaţie. Ce vreau eu să spun de fapt este că un cuplu în această situaţie fie se sudează, fie se destramă. Nu există cale de mijloc. Din fericire, cele mai multe dintre cuplurile pe care le cunosc în această situaţie fac parte din prima categorie. Se solidifică precum lava unui vulcan care tocmai a erupt incandescent şi merg mai departe cu determinare. Fiecare devine un caracter mai puternic pentru că este mai călit, mai încercat. Însă nu despre cupluri este vorba aici, ci despre taţi.

Aceşti taţi pot fi recunoscuţi destul de greu, pentru că nu le place să iasă în evidenţă. Merg pe stradă cu capul în pământ sau aplecaţi deasupra telefonului mobil, putând fi confundaţi uşor cu calculatoriştii. Se îmbracă corect, uneori neglijent pentru că numai de persoana lor nu sunt interesaţi. Sunt angajaţi sau antreprenori, însă au în comun faptul că într-un mediu în care sunt părinţi de copii normali, sănătoşi, atunci când ceilalţi discută despre copiii lor, ei evită să o facă.

Societatea noastră este încă tributară vremurilor trecute, când nu era voie să se vorbească despre aşa ceva. Mărturisesc că nici eu, până când nu m-am trezit în această situaţie, nu am avut educaţia, curiozitatea şi nici dorinţa de a interacţiona cu oamenii „speciali". Însă ulterior, după o rezistenţă venită din negare, am început să văd lucrurile altfel. Am avut oportunitatea de a cunoaşte taţi cu puteri supranaturale, capabili să facă orice e nevoie pentru familia lor.

Ceea ce nu ştie încă societatea românească este faptul că taţii de copii cu nevoi speciale sunt profesionişti adevăraţi. Motivaţia lor de a fi eficienţi este mult mai puternică, pentru că timpul pentru ei se scurge altfel. Aşa cum îl percep ei, timpul este divizat în şedinţe de terapie, în ore de recuperare, intervale de administrare a medicaţiei. Un alt lucru care îi deosebeşte de alţi angajaţi este dorinţa de a-şi face bine treaba, pentru că ei au de susţinut un copil care are nevoie de resurse financiare mult mai mari decât un copil fără nevoi speciale.Costurile unui astfel de copil sunt foarte mari, chiar dacă primeşte sau nu indemnizaţie de la stat. Banii nu se duc pe cele mai recente gadgeturi, hăinuţe scumpe sau pe jucării. Nevoile acestor copii sunt cele ale unui bebeluş într-un corp de copil mare. El este încă dependent de scutece de unică folosinţă, de alimentaţie specială, de terapii fără număr, aşa că tatăl lui se simte responsabil să producă bani şi să îşi susţină familia. Poate că această determinare îi face să exceleze la locul de muncă şi aici vorbesc chiar despre toţi domnii pe care îi cunosc şi sunt în această situaţie, fie că sunt graficieni, web designeri, oameni de media, asistenţi sociali, antreprenori sau simpli muncitori.

Dincolo de calificarea lor profesională aceşti oameni stăpânesc o infinitate de alte domenii. Mulţi dintre ei au mai multe job-uri simultan. Sunt cei mai buni şoferi şi pot conduce în condiţii extreme, când copilului îi e rău şi fie trebuie să ajungă acasă, fie să conducă spre spital. Găsesc cele mai scurte trasee, indiferent de cât de aglomerat e traficul. Sunt în aceeaşi zi bucătari, asistenţi medicali, bone de neegalat şi pot da oricui lecţii de parenting experimentate şi nu citite din cărţi. Lecturile lor aproape că se rezumă la noutăţi legate de diagnosticele copiilor lor. Pot să construiască orice din nimic: de la spaliere sau obstacole pentru kinetoterapie, gărduţuri sau cine ştie ce alte lucruri necesare pentru protecţia copilului, până la lucruri mult mai mari. Se pricep la orice e nevoie în casă: spală vasele, fac ordine, bagă rufe la spălat, le întind, repară prize, centrale, jucării sau electrocasnice şi găsesc soluţii pentru orice problemă. Încă nu reuşesc să se teleporteze, însă cred că unii dintre ei se gândesc la asta. E greu să fii în pielea lor, pentru că 24 de ore într-o zi nu ajung niciodată. 

Sunt foarte fini cunoscători ai psihologiei şi nu numai ai celei feminine. Cunosc psihologia medicilor, a asistentelor, a infirmierelor, a kinetoterapeuţilor, a terapeuţilor de toate felurile, a asistenţilor sociali şi a celorlalte bresle cu care interacţionează uneori împotriva voinţei lor. Îşi liniştesc soţiile când acestea disperă, iar ei îşi trăiesc disperarea pe ascuns, departe de ochii tuturor. Sunt oameni sensibili, dar care nu au nevoie de mila celorlalţi. Nu îi onorează şi nu le oferă alinare o astfel de atitudine. Ei vor doar să demonstreze că sunt nişte oameni buni, profesionişti buni.

Mi-ar plăcea ca şi ceilalţi oameni să îi vadă aşa cum îi văd eu: adevăraţi supermeni.

ref.[ngo4642]
Colectivul ARPCC

Condiții de ieșire din țară pentru cetățenii români minori

POLIȚIA DE FRONTIERĂ ROMÂNĂ

Minorii cetateni romani pot calatori in strainatate numai insotiti, cu acordul parintilor ori al reprezentantilor legali, in baza articolului 2 alin. 2 din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulatii a cetatenilor romani in strainatate. Prin reprezentant legal se intelege persoana desemnata, potrivit legii, sa exercite drepturile si sa indeplineasca obligatiile parintesti fata de minor.

Politistii de frontiera permit iesirea din tara unui cetatean roman minor - numai daca este insotit de o persoana fizica majora - in urmatoarele cazuri:

A. este titular al unui document de calatorie individual (pasaport sau carte de identitate) si calatoreste insotit de ambii parinti;

B. este titular al unui document de calatorie individual (pasaport sau carte de identitate) si calatoreste impreuna cu unul dintre parinti, numai daca parintele insotitor prezinta o declaratie a celuilalt parinte, din care rezulta acordul acestuia cu privire la efectuarea calatoriei, statul (statele) de destinatie, precum si cu privire la perioada acesteia ori face dovada decesului celuilalt parinte;

Documente doveditoare ale decesului sunt:

• certificat de deces valabil si cu putere doveditoare pe teritoriul Romaniei, in conditiile legii;
• hotarare judecatoreasca de declarare a mortii, ramasa definitiva, daca nu a existat timpul necesar pentru eliberarea certificatului de deces;
• comunicare oficiala primita prin intermediul misiunilor diplomatice sau al oficiilor consulare ale Romaniei in strainatate, daca nu a existat timpul necesar pentru eliberarea unor certificate de stare civila.

Nu este necesara declaratia parintelui decazut din drepturile parintesti sau declarat disparut, in conditiile legii, daca insotitorul face dovada in acest sens, cu exceptia cazului in care ambii parinti se afla in aceasta situatie, cand este obligatorie declaratia reprezentantului legal al minorului.

C. este titular al unui document de calatorie individual (pasaport sau carte de identitate) si calatoreste impreuna cu unul dintre parinti, daca parintele insotitor face dovada faptului ca minorul i-a fost incredintat prin hotarare judecatoreasca ramasa definitiva si irevocabila;

D. este titular al unui document de calatorie individual (pasaport sau carte de identitate) si calatoreste insotit de o alta persoana fizica majora, numai daca persoana insotitoare prezinta extrasul de cazier judiciar si o declaratie a ambilor parinti sau a parintelui caruia minorul i-a fost incredintat minorul (prin hotarare judecatoreasca ramasa definitiva si irevocabila), a parintelui supravietuitor ori a reprezentantului sau legal, care cuprinde:

• acordul acestora cu privire la efectuarea calatoriei respective;
• statul (statele de destinatie);
• perioada in care urmeaza sa se desfasoare calatoria;
• datele de identitate ale insotitorului respectiv.

Declaratia si certificatul de cazier judiciar, precum si oricare dintre documentele care au contribuit la aprecierea indeplinirii conditiilor exercitarii dreptului la libera circulatie se prezinta Politiei de Frontiera din punctul de trecere a frontierei prin care se efectueaza iesirea din tara.

In situatia in care politistii de frontiera constata ca nu sunt indeplinite conditiile prevazute de Legea 248/2005 pentru ca minorul sa iasa din Romania, vor intrerupe calatoria acestuia.

Daca minorul nu este insotit de cel putin unul dintre parinti si nu sunt indeplinite conditiile mentionate mai sus, se informeaza acestia, punandu-le in vedere sa il preia de indata ce este posibil. In cazul in care nu este posibila informarea parintilor, politistii de frontiera anunta Autoritatea Nationala pentru Protectia Drepturilor Copilului, care initiaza procedura aplicabila minorilor neinsotiti, potrivit legii.

ref.[ngo6932] 
Colectivul ARPCC

Jurisprudența nouă în materia încredințării minorilor

Articolul în original poate fi găsit aici  sau aici

În urma analizei speței din biblioteca jurisprudență, A.R.P.C.C a notat în câteva rânduri ideile principale pentru a atrage atenția atât asupra importanței acestei spețe cât şi asupra punctelor principale ale acesteia.



T R I B U N A L U L 

A admis cererea reconvenţională exercitată de pârâtul - reclamant  E. P. F., împotriva reclamantei-pârâte E.C.S. 
S-a dispus desfacerea căsătoriei părţilor încheiată la data de 21  mai  1994 şi înregistrată sub nr. 12/21 mai 1994, în registrul de stare civilă al Consiliului Local al oraşului  Sebiş, din culpa ambelor părţi, iar reclamanta - pârâtă să revină la numele purtat anterior căsătoriei, acela de „M.”. 
S-a dispus exercitarea autorităţii părinteşti de către ambii părinţi. 
Locuinţa minorei E.M.C., născută la data de 07.08.2008, a fost stabilită la domiciliul pârâtului-reclamant. 
A fost obligată reclamanta –pârâtă, la  plata a unei  pensiei de întreţinere lunare în cotă de 1/4 părţi din venitul net lunar realizat, începând cu data pronunţării hotărârii şi până la majorat. Fără cheltuieli de judecată. 

În prezent, minora este sănătoasă şi bine dezvoltată fizic, merge la şcoală, este înscrisă la Cercul de gimnastică din cadrul Clubului copiilor Sebiş, participă la jocuri de teatru, este sănătoasă şi bine dezvoltată fizic, fapt ce reiese din referatul de anchetă psiho-socială (f.15), declaraţiile martorilor E.M. (f.67,68) şi S. E. (f.69), adeverinţa (f.77) şi diploma (f.78). Ea este ataşată de tată şi bunicii paterni, faţă de mamă prezentând o anumită reţinere, conform declaraţiilor martorilor: E.M. (f.67, 68) şi S.E. (f.69) dar şi declaraţiei minorei (f.73). 


Sub un alt aspect, apelanta susţine că ea şi familia sa, spre deosebire de pârâtul-intimat şi familia acestuia, sunt conştienţi de faptul că, copilul nu poate fi separat de părinţii săi sau unul dintre ei, împotriva voinţei acestora, precum şi de faptul că îngrădirea de către unul dintre părinţi a dreptului celuilalt părinte de a avea legături personale cu minora poate avea repercusiuni majore asupra dezvoltării psihice şi emoţionale a minorei şi în consecinţă nu vor îngrădi dreptul tatălui şi a bunicilor paterni de a avea legături personale cu minora, cum de altfel au şi procedat de la separarea în fapt din luna martie 2013 şi până în primăvara acestui an, când pârâtul a luat minora la el şi i-a cenzurat reclamantei dreptul de a vizita minora sau de a o lua pe aceasta la domiciliul ei (domiciliu care se găseşte la câteva străzi distanţă de domiciliul pârâtului). 

Faptul că pârâtul se opune dezvoltării fireşti a relaţiilor dintre reclamantă şi fiica acesteia a fost probat în primă instanţă prin următoarele elemente: 
- lipsa din întâmpinare a oricărei referiri la acuza adusă de reclamantă privind împiedicarea legăturilor personale cu minora; 
- declaraţiile martorilor B.M., B.A.C.; 
- explicaţia minorei, ascultată de prima instanţă în camera de consiliu, potrivit căreia „mama este rea cu mine şi nu mă iubeşte”, ce nu are o justificare faptică ci denotă un comportament indus. 
În apel, această împrejurare rezultă în plus din: 
- adeverinţa de la grădiniţă (fila 12 dosar apel) din care rezultă că după luna martie 2014 minora a fost retrasă de la grădiniţă de către tatăl acesteia fără un motiv anume; 
- explicaţia minorei, ascultată în camera de consiliu, care arată că nu-i place să vină mama pe la ea, că este rea, că i-a dat cu palma peste fund când avea 5 ani, că nu o iubeşte pe mama pentru ce este rea, ce denotă o influenţă exterioară asupra comportamentului său; 
- declaraţia martorului Butcovan Gheorghe; 
- raportul privind evaluarea psihologică a minorei întocmit de psihologul clinician specialist Pencea Ramona. Potrivit concluziilor evaluării psihologice, s-a constatat existenţa sindromului alienării părinteşti, formă de abuz emoţional ce constă în activităţi de denigrare sistematică a unui părinte de către celălalt părinte, cu intenţia înstrăinării copilului faţă de părintele denigrat. S-a arătat că lipsa accesului la relaţia cu mama poate declanşa grave repercusiuni, până la tulburări afective. 


PENTRU ACEST MOTIVE 
ÎN NUMELE LEGII 
D E C I D E 

Admite apelul declarat de reclamanta E.C.S. împotriva sentinţei civile nr. 396/08.10.2014 pronunţată în dos. nr. 392/238/2014 al  Judecătoriei Gurahonţ pe care o schimbă în parte în sensul admiterii în parte a acţiunii reconvenţionale formulate de pârâtul E.P.F. şi stabilirii la reclamantă a locuinţei minorei E.M. C. 
Obligă pârâtul să plătească reclamantei pe seama minorei o pensie de întreţinere în cuantum de 1/4 din veniturile nete lunare, începând cu data pronunţării prezentei şi până la majoratul copilului. 
 Menţine restul dispoziţiilor sentinţei apelate. 
 Fără cheltuieli de judecată în apel. 
 Definitivă. 


ref.[ngo5039]
Colectivul ARPCC

Autoritatea părintească

Acesta este un rezumat
Articolul in original poate fi gasit aici sau aici

A) Reglementare. Sub imperiul Codului familiei, în contextul reglementărilor consacrate „ocrotirii celor lipsiți de capacitate, a celor cu capacitate restrânsă și a altor persoane” (art. 97-160), a fost reglementată „ocrotirea minorului” (art. 97-141); sub auspiciile Codului civil de la 1864, Titlul VIII (alcătuit din art. 309-324) din Cartea I – Despre persoane, purta denumirea marginală „Despre puterea părintească”.
Din definiția dată autorității părintești de către autorii Codului civil, precum și din textele legale incidente în materie, se desprind următoarele principii ale autorității părintești care au la bază interesul superior al copilului, și anume[4]:

a) autoritatea părintească aparține în mod egal ambilor părinți;

b) autoritatea părintească se exercită numai în interesul superior al copilului, cu respectul datorat persoanei acestuia;

c) copilul are dreptul de a participa la toate deciziile care îl privesc, ținând cont de vârsta și gradul său de maturitate;

d) răspunderea pentru creșterea copiilor lor minori aparține ambilor părinți în mod egal;

e) principiul egalității copilului din afara căsătoriei cu cel din căsătorie și din adopție.


B) Noțiune. Principii generale. Capitolul I „Dispoziții generale” din Titlul al IV-lea, „Autoritatea părintească” a Cărții a II-a, „Despre familie” din Codul civil debutează, probabil, în mod natural cu o încercare de definire a sintagmei de „autoritate părintească”; în acest sens, legiuitorul apreciază universul autorității părintești ca fiind creat din integralitatea drepturilor și obligațiilor ce revin în mod egal ambilor părinți referitoare atât la persoana, cât și la bunurile minorului[3].
În ceea ce ne privește, considerăm că renunțarea de către legiuitor la sintagma „ocrotire părintească” din vechea reglementare și utilizarea terminologiei „autoritate părintească” marchează revenirea la tradiția normativă română din domeniu.


III. Drepturile și îndatoririle părintești

A) Conținutul autorității părintești[15]
În conformitate cu prevederile art. 487 C.civ., părinții au dreptul și îndatorirea de a crește copilul, îngrijind de sănătatea și dezvoltarea lui fizică, psihică și intelectuală, de educația, învățătura și pregătirea profesională a acestuia, potrivit propriilor lor convingeri, însușirilor și nevoilor copilului; ei sunt datori să dea copilului orientarea și sfaturile necesare exercitării corespunzătoare a drepturilor pe care legea le recunoaște acestuia.


B) Educarea copiilor. Măsuri disciplinare. Potrivit art. 489 C.civ., cu marginala „Măsurile disciplinare”, măsurile disciplinare nu pot fi luate de părinți decât cu respectarea demnității copilului. Sunt interzise luarea unor măsuri, precum și aplicarea unor pedepse fizice, de natură a afecta dezvoltarea fizică, psihică sau starea emoțională a copilului.


C) Părinte minor. Drepturi. În conformitate cu dispozițiile art. 490 C.civ., „Părintele minor care a împlinit vârsta de 14 ani are numai drepturile și îndatoririle părintești cu privire la persoana copilului [alin. (1)]. Drepturile și îndatoririle cu privire la bunurile copilului revin tutoreluisau, după caz, altei persoane, în condițiile legii [alin. (2)]”.


D) Religia copilului. În cuprinsul art. 491 C.civ. se stipulează că: „Părinții îndrumă copilul, potrivit propriilor convingeri, în alegerea unei religii, în condițiile legii, ținând seama de opinia, vârsta și de gradul de maturitate ale acestuia, fără a-l putea obliga să adere la o anumită religie sau la un anumit cult religios [alin. (1)]. Copilul care a împlinit vârsta de 14 ani are dreptul să își aleagă liber confesiunea religioasă [alin. (2)]”.


E) Numele copilului. Însuși legiuitorul, în cuprinsul art. 492 C.civ., a precizat faptul că „Părinții aleg prenumele și, când este cazul, numele de familie al copilului, în condițiile legii”.
Dacă în cele de mai sus aduceam în discuție inexistența unei independențe absolute a părinților în ce privește alegerea religiei de către minor, la acest moment se cuvine să învederăm că, din punctul nostru de vedere, în cuprinsul art. 492 C.civ. prinde contur libertatea nestingherită a autorilor autorității părintești în adoptarea unei hotărâri. Decizia pendinte se referă la alegerea prenumelui și, dacă este cazul, a numelui de familie al copilului.


F) Supravegherea copilului. Articolului 493 C.civ. dispune că „Părinții au dreptul și îndatorirea de supraveghere a copilului minor”. În vechea reglementare, acest drept și îndatorire a părinților se deducea pe cale de consecință din dispozițiile art. 1000 alin. (2) C.civ. 1864, care a instituit răspunderea civilă delictuală a părinților pentru faptele prejudiciabile ale copiilor lor minori ce locuiau cu ei.

IV. Exercitarea autorității părintești

A) Modul de exercitare. Legiuitorul instituie în cuprinsul primului alineat al art. 503 C.civ. o conlucrare, o colaborare a părinților privitoare la maniera de exercitare a autorității părintești.
Prin exercitarea împreună și în mod egal a autorității părintești, este imperativ a se înțelegeconturarea unei poziții similare pentru ambii părinți, în sensul în care aceștia beneficiază de aceleași drepturi, respectiv le incumbă aceleași obligații referitoare la instituția exercitării autorității părintești.
În egală măsură, din perspectiva noastră, dispozițiile alin. (1) al art. 503 C.civ. consacră regula generală în ceea ce privește modul de exercitare al autorității părintești în cadrul căsătoriei, respectiv în ipoteza în care nu există dispute parentale referitoare la modalitatea de exercitare a ocrotirii părintești.


B) Exercitarea autorității părintești în situația unui divorț.Potrivit art. 504 C.civ., în situația în care părinții sunt divorțați, autoritatea părintească se exercită potrivit dispozițiilor referitoare la efectele divorțului în raporturile dintre părinți și copii.
Articolul 504 C.civ. reglementează ipoteza exercitării autorității părintești în caz de divorț, făcându-se trimitere la prevederile referitoare la consecințele divorțului în raporturile dintre părinți și copii.



V. În loc de concluzii

Renunțarea de către autorii Codului civil la sintagma „ocrotire părintească” din vechea reglementare și utilizarea terminologiei „autoritate părintească” marchează revenirea la tradiția normativă română din domeniul.
Așa cum am relatat în cuprinsul lucrării, autoritatea părintească reprezintă un conglomerat de drepturi și îndatoriri, atât unele, cât și celelalte având un unic deziderat și ideal comun, anume binele copilului, exprimat într-un limbaj simplu și laic, sau într-unul tehnic, de specialitate, interesul superior al copilului; autoritatea părintească nu este nimic altceva decât consacrarea juridică a unei obligații în primul rând morale, și anume de a conduce copilul la vârsta adultă și la independența sa, asigurându-i protecția și educația, prin respectul persoanei sale.




ref.[ngo5007]
Colectivul ARPCC

Caz Suedez– Părinți și copii

Traducător: Crăcană Laura
Corector: Bratuva Ioana

Articolul original poate fi gasit aici: http://goo.gl/U7MxpP

Cazurile ce au in vedere custodia copiilor, rezidența acestora si dreptul de acces al unui părinte sunt cercetate de către Tribunalul Districtual in cazul în care părinții nu pot cădea la un acord.

Înainte ca aceste cazuri să fie aduse la Curtea Districtuală, părinții ar putea să profite de posibilitatea unei discuții, având ca scopul cooperarea, dirijată de un angajat al comitetului municipal de bunăstare socială. Aceasta este o discuție în care părinții sunt asistați în căderea de acord de către un expert, iar scopul ei este găsirea unei soluții prin atingerea unui consens. Contactează autoritatea municipală dacă vrei să afli mai multe despre aceste discuții de cooperare. Municipalitatea poate oferi, de asemenea, consiliere familială.

Dacă este spre binele copilului, Curtea – atunci când cazul ajunge aici - poate concluziona asupra discuțiilor de cooperare.

Curtea Districtuală poate adjudeca disputa

Cazurile privind custodia, rezidența și dreptul de acces sunt cercetate de către Curtea Districtuală din districtul in care locuiește copilul sau in conjuncție cu un caz de divorț aflat in desfășurare.
Dacă dorești Curtea Districtuală să cerceteze un caz privind custodia copiilor, rezidența copiilor sau dreptul de acces al unui părinte, ar trebui să înaintezi o cerere pentru somație. Citește mai multe despre acest aspect sub rubrica Procedee Legale/Cazuri de Contencios/Cerere pentru somatii.

Cele două părți implicate ar trebui, în mod normal, să plătească propriile cheltuieli de judecată in cazurile privind custodia, rezidența si dreptul de acces.

Ce ar trebui să fac dacă decizia luată de către judecător nu este implementată?

Poți să apelezi la Curtea Districtuală dacă decizia privind custodia, accesul sau transferul copilului trebuie să fie implementată (așa-numita executare).
În cele mai mult cazuri, ar trebui să îți trimiți cererea la Curtea Districtuală din județul în care copilul trăiește. Poți să găsești Curtea Districtuală corectă accesând "Sok domstol" (caută "curte" în motorul de căutare) Curtea Districtuală ia în considerare interesele copilului și cercetează, în prima instanță, dacă transferul poate fi realizat în mod voluntar. Dacă acest lucru nu este posibil, curtea poate decide realizarea prin constrângere.
Curtea Districtuală evită, atât cât este este posibil, impunerea unei măsuri de constrângere. Cele mai comune măsuri de constrângere sunt amenzile implicite. Amenzile implicite sunt reprezentate de banii care trebuie achitați de către părintele care nu vrea să realizeze transferul copilului. Curtea Districtuală poate, de asemenea, să decidă ca poliția să ridice copilul. Ridicarea copilului ar trebui să fie realizată, spre binele acestuia, într-un mod cât mai delicat.

Custodie

O persoană care deține custodia unui copil este responsabilă de situația personală a acelui copil.
Custodele/Tutorele are dreptul și obligația să ia deciziile asupra diferitor probleme ce privesc copilul. În orice caz, custodele trebuie să țină cont de părerile si dorințele copilului și ale celuilalt părinte.

Dacă părinții sunt căsătoriți, ambii dețin custodia copilului. Dacă părinții se căsătoresc după nașterea copilului, custodia devine, în mod normal, comună ca urmare a căsătoriei. Custodia comună continuă, de asemenea, în cele mai multe cazuri de divorț al părinților.

Dacă părinții nu sunt căsătoriți, mama are custodie unică. Părinții care nu sunt căsătoriți pot decide, în orice caz, să fie o custodie comună. O asemenea înțelegere trebuie să fie aprobată de comitetul de bunăstare socială. În conjuncție cu o declarație de confirmare a paternitații, părinții pot apela, de asemenea, la comitetul de bunăstare socială pentru înregistrarea custodiei comune. Dacă atât copilul, cât și părinții sunt de naționalitate suedeză, părinții pot apela la Agenția Suedeză de Taxe și Impozite pentru înregistrare. Părinții pot apela și la Curtea Districtuală cu o cerere pentru custodie comună.

Întrebările privind schimbările de custodie sunt cercetate de către o Curte la acțiunea unuia sau ambilor părinți. Curtea va decide asupra custodiei având în vedere doar interesele copilului. Astfel, custodia poate fi acordată unuia sau ambilor părinți. Curtea nu poate hotărî custodie comună dacă acest lucru nu este dorit de către ambii părinți. Dacă unul din părinți decedează, celălalt părinte obține, în mod normal, custodie unică asupra copilului. Acest lucru se aplică indiferent dacă este vorba de custodie comună sau nu. Dacă ambii părinți decedează, custodia ar trebui acordată unui sau doi custodianți special numiți, o rudă de exemplu

Rezidența copiilor

Când doi părinți care nu locuiesc împreună dețin custodia comună a unui copil, o Curte poate decide cu care dintre părinți ar trebui să locuiască acesta în cazul in care părinții nu pot cădea singuri la un acord. Doar ce este în interesul copilului este decisiv.

Părinții pot cădea, de asemenea, de acord privind alegerea cu care dintre ei ar trebui să locuiască copilul. Un asemenea acord se aplică numai dacă este dat în scris și dacă a fost apobat de către comitetul de bunăstare socială.

Dreptul de acces la copii

Un copil are întotdeauna dreptul de acces al părintelui (vizitare) cu care acesta nu locuiește. Părintele cu care copilul locuiește ar trebui să asigure asemenea informația ca modalitățile de acces, cu excepția cazului in care sunt motive speciale care împiedică acest lucru.

Pensia de întreținere pentru copii

Când copilul trăiește doar cu unul dintre părinți, celălalt părinte ar trebui să plătească o pensie de întreținere. Suma pensiei de întreținere depinde de nevoile copilului și de profilul general al posibilităților financiare ale părinților. Pensia de întreținere poate fi stabilită de comun acord sau de către Curte dacă părinții nu pot cădea la un acord.


ref.[ngo2855]
Colectivul ARPCC

RIL promovat. Condițiile de formă pe care trebuie să le îndeplinească convenția părților cu privire la alegerea unei anumite instanțe, care ar urma să soluționeze acțiunea de divorț în situația în care niciuna din ele nu are locuința în țară

Articolul in original poate fi gasit aici

Articolul poate fi gasit in drivul A.R.P.C.C aici

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

COLEGIUL DE CONDUCERE

 In temeiul   art.  514   din  Codul   de procedura   civila,  va  supunem   atentiei   sesizarea   de recurs  in interesul  legii formulata de Colegiul  de conducere   al inaltei Curti de Casatie ·si  Justitie in vederea  pronuntarii   asupra  urmatoarei   probleme   de  drept  care  a fost  solutionata diferit de instantele  judecatoresti in interpretarea   si aplicarea   dispozitiilor   art.  915  alin.  (2) din Codul ·de procedura  civila

Problema  de  drept  ce a creat  divergenta  de practica  judiciara   vizeaza  intelesul  notiunii de "acord" al partilor,  din cuprinsul  tezei  a II-a a alin.  (2) al art. 915 din   Codul  de procedura civila, respectiv conditiile  de forma pe care  ar trebui  sa le indeplineasca   conventia  partilor  cu privire  la alegerea unei anumite instante, care ar urma sa solutioneze  actiunea de divort, In situatia in care nici reclamantul  si nici paratul  nu au locuinta  pe teritoriul  Romaniei.

Dispozitii  legale incidente:

Art.  915 alin.  (2)   - Daca  nici  reclamantul   si  nici paratul   nu  au  locuinta   in tara, partile pot conveni  sa introduca  cererea  de divort  la orice judecatorie   din Romania.  In lipsa unui asemenea acord,   cererea    de   divort   este   de   competenta  Judecatoriei Sectorului   5  al   municipiului Bucuresti

1. Într-o primă opinie, s-a statuat că pentru a fi incidente, s-a statuat că pentru a fi incidente dispozițiile primei teze a alin. (2) al art. 915 Cpc, este necesar ca acordul părților cu privire la alegerea instanței care urmează a soluționa acțiunea de divorț, să fie exprimat expres, fie în formă scrisă anterior învestirii instanței, fie verbal în fața instanței, în situația în care litigiul este pendinte, în ambele cazuri însă reținându-se că manifestarea de voință a părților în sensul opțiunii pentru o anumită instanță trebuie să rezulte explicit fie din cuprinsul convenției, fie din susținerile formulate oral în fața instanței de judecată.

2. Într-o altă opinie, s-a apreciat că norma procedurală operează și în cazul în care acordul părților nu este exprimat în mod expres, în formă scrisă sau verbală, manifestarea de voință a părților cu privire la alegerea unei anumite instanțe putând fi dedusă din conduita lor procesuală și anume, neinvocarea excepției necompetenței teritoriale de către pârât prin întâmpinare, învestirea aceleiași instanțe de către pârât cu soluționarea cererii reconvenționale, exprimarea acordului de către pârât în cuprinsul procurii acordată apărătorului ales.

ref.[ngo5036]
Colectivul ARPCC

Modificari legislative Legea privind minorii care calatoresc in strainatate

Legea privind minorii care călătoresc în străinătate, promulgată

Publicat Joi, 29 septembrie 2016

Articolul in original poate fi gasit aici

Președintele Klaus Iohannis a promulgat, joi, Legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinatate, care prevede că declarația părinților pentru minorii care călătoresc în străinătate poate fi eliberată pentru mai multe călătorii pentru o perioadă de trei ani, fără menționarea destinațiilor.

Legea prevede și exceptarea de la prezentarea declarației părinților sau tutorelui pentru minorii care au domiciliul sau reședința stabilite în statul de destinație și eliminarea obligativității menționării scopului deplasării și a rutei în cuprinsul declarației notariale ce conține acordul părinților de efectuare a călătoriei de către cetățeanul român în străinătate însoțit de o altă persoană.

Actul normativ stipulează introducerea cărții electronice de identitate ca document de călătorie și eliberarea pașapoartelor de serviciu și pentru personalul autorităților publice care candidează pentru posturi în cadrul unor organizații, instituții sau misiuni internaționale, dacă se solicită expres, sau care ocupă funcții de expert național detașat la instituțiile UE.

De asemenea, legea prevede eliberarea pașapoartelor diplomatice pentru persoanele care dețin funcții asimilate ca rang prim-adjunctului și adjuncților procurorului general al Parchetului de pe lângă ÎCCJ și procurorului general financiar al Curții de Conturi, pentru foștii miniștri de Externe, copii aflați în întreținerea titularului de drept sau a soțului/soției acestuia, cu condiția ca aceștia să-i însoțească în misiune oficială în străinătate.

Actul normativ stipulează și obligarea titularului de a preda pașaportul diplomatic sau de serviciu la încetarea calității oficiale și anularea în evidențele MAE a pașapoartelor care nu au fost predate.

Colectivul A.R.P.C.C

Prezenta lege stabileşte condiţiile în care cetăţenii români îşi pot exercita dreptul la liberă circulaţie în străinătate, precum şi limitele exercitării acestui drept.
Cetăţenii români minori pot călători în străinătate numai însoţiţi, cu acordul părinţilor ori al reprezentanţilor legali, în condiţiile prezentei legi. În sensul prezentei legi, prin reprezentant legal se înţelege persoana desemnată, potrivit legii, să exercite drepturile şi să îndeplinească obligaţiile părinteşti faţă de minor. 



ref.[ngo5034] 
Colectivul ARPCC