vineri, 26 iunie 2015

Organizaţia Naţională a Părinţilor

Foto: Diana Petroiu


Articolul complet poate fi accesat de aici
Copia acestui articol o gasiti aici

24 ianuarie, 2014 de Robert Franklin

Taţii divorţaţi şi fiicele lor – o analiză a studiilor recente,compilat de renumita Dr. Linda Nielsen este o lectură obligatorie. Niciunui judecător specializat în dreptul familiei nu ar trebui să i se permită să fie judecător, niciunui avocat în dreptul familiei nu ar trebui să i se permită să practice dreptul familiei şi niciunui funcţionar ales nu ar trebui să i se permită să voteze privind legislaţia familiei fără să o citească şi să fie capabil să demonstreze o cunoaştere aprofundată a conţinutului său.

Este intitulată Taţii divorţaţi şi fiicele lor – o analiză a studiilor recente şi precum indică şi titlul, acesta tratează în mare relaţia dintre taţi şi fiicele lor.
Dar luaţi aminte; analiza lui Nielsen acoperă toate punctele importante ale ştiinţelor sociale de vreme ce se referă la taţii şi copiii lor şi la rolul pe care îl joacă sistemul divorţului în vătămarea relaţiilor dintre tată şi copil. În a doua parte a studiului, Nielsen aprofundează modalitatea cea mai potrivită de a remedia ceea ce afectează relaţiile de familie şi voi vorbi despre acest subiect într-un articol viitor.

Pe scurt, studiile recente arată că pe durata căsătoriei, dar mai ales în timpul şi după divorţ, sistemul judiciar şi atitudinea defăimătoare a mamelor faţă de taţi duce la o ruptură drastică în relaţia tată-fiică. Acea ruptură îi distruge emoţional pe taţi şi pe fiice, persistând şi la vârsta adultă, ducând adesea la eşecul stabilirii unor relaţii romantice stabile şi pline de încredere cu bărbaţii din viaţa lor. Dacă citiţi primele opt pagini din rezumatul lui Nielsen despre literatura de specialitate, o imagine clară reiese a unui sistem care ar putea fi denumit foarte bine „o furtună perfectă” de disfuncţie socială. Un fel de geniu diabolic este în lucru şi alienează copiii de taţii lor, rezultând în fiice care cresc neîncrezătoare în bărbaţi şi în taţi; au şi ele la rândul lor copii, dar divorţeză şi repetă ciclul. Între timp, fetele care cresc fără tată (sau cu taţi care nu sunt suficient de implicaţi în vieţile lor) dau dovadă de toate de comportamentele anti-sociale, pe care am ajuns să le cunoaştem ca mergând mână în mână cu lipsa tatălui.

Astfel, în Statele Unite, 80 % din copiii din cupluri divorţate petrec numai 10 % - 15 % din timpul lor cu taţii, fapt care a fost demonstrat de studiile recente din Nebraska despre care am făcut un raport. Aproape 25% nu petrec deloc timp cu taţii.
Fetele care cresc fără tată sau chiar şi cu un tată marginalizat prezintă un risc crescut faţă de alte fete de aceeaşi vârstă cu părinţi căsătoriţi să facă sex şi să rămână însărcinate în adolescenţă. Notele lor sunt mai mici; e mai mare probabilitatea de a abandona liceul şi de a nu merge la facultate. E mai crescută probabilitatea de a fi implicate în infracţiuni şi alte comportamente anti-sociale. Ele au probleme psihologice şi emoţionale mai mari şi sunt mai predispuse spre probleme grave de greutate în exces sau în minus. Ca adulţi, li se pare mai greu să aibă relaţii intime de durată cu bărbaţii din viaţa lor.

Copiii nu-şi doresc să crească fără tată. O cifră monstruoasă de 85% din copiii rezultaţi din divorţ spun că îşi doreau mai mult timp cu taţii lor şi că nu vroiau să locuiască tot timpul cu mamele lor. Dar nu petrec timp cu tatăl, parţial pentru că sistemul judiciar de divorţ şi custodie a copilului decretează că nu pot fac acest ucru, dar şi pentru că părinţii lor au decis astfel din timpul căsniciei.

Marea majoritate a părinţilor stabilesc relaţii în care tatăl este cap de familie iar mama este părinte. În ciuda faptului că taţii petrec mult mai mult timp cu copiii lor decât acum câteva zeci de ani şi diferenţa concretă privind creşterea şi educarea copiilor în medie este relativ scăzută, roul mamei ca şi părinte îi permite să construiască legături mai apropiate cu copiii, mai ales cu fiicele. Prin urmare, atunci când mama optează pentru divorţ (70% din acţiunile de divorţ sunt înaintate de mame), ea poate foarte uşor să dea vina pe tată pentru ruptură. Acest lucru duce adesea la rezultatul nesurprinzător conform căreia fiicele tind să îşi
învinovăţească taţii pentru destrămarea familiei. Acesta la rândul lui duce la o distanţare şi mai mare a fetei de tată.
O dată ce planul privind creşterea şi educarea copiilor este pus la punct, acea alienare dintre fiică şi tată îşi urmează cursul. Adesea, aceasta, ajutată şi de atitudinea mamei, ajunge să creadă că tatălui nu îi pasă de ea; acest lucru o apropie de mamă, fapt pe care mama este mai mult decât dornică să-l accepte. Relaţia dintre mamă şi fiică se inversează adesea, copilul făcând pe părinte pentru părinte iar părintele pe copil pentru copil. Nielsen numeşte acest fapt “transformarea fiicei în părinte”. Aceasta tinde să rezulte în depresie şi anxietate pentru fiică, o stare care se poate prelungi mult în maturitate. Acea codependenţă înseamnă că legătura tată-fiică este aproape niciodată vindecată.

Copiii rezultaţi din divorţ sunt mult mai predispuşi să aibă grijă la bătrâneţe de mame atât emoţional cât şi financiar, spre deosebire de taţii lor.Desigur, această marginalizare a taţilor în vieţile copiilor lor şi vătămarea adiacentă a psihicului copilului este pe puţin ajutată de instanţele de dreptul familiei. Copiii nu observă de obicei roul pe care sistemul judiciar îl are în alienarea lor de taţi. Tind să dea vina pe el pentru absenţa sa şi pentru sentimentul lor puternic de pierdere.Dar desigur, precum Nielsen subliniază, instanţele de dreptul familiei joacă un rol vital în marginalizarea taţilor şi vătămarea de durată a copiilor. În mod surprinzător, 60% din avocaţii în dreptul familiei admit că sistemul de custodie a copiilor este în defavoarea taţilor care vor custodie comună. Şi mai surprinzător, când au fost intervievaţi aproape 5000 de judecători şi avocaţi, două- treimi din judecători şi jumătate din avocaţi au spus că taţii nu sunt trataţi corect în cazurile de custodie a copiilor. (Acest lucru ridică întrebarea evidentă de ce acei judecători nu încep – ei bine – să îi trateze corect pe taţi.)
Când judecătorii din patru state din sud au fost intervievaţi, 60% au spus că taţii cu copii sub şase ani nu îşi petrec deloc timpul cu ei şi că mamele sunt prin natura lucrurilor, părinţi mai buni. (“Doctrina anilor fragezi“ a fost abrogată legal cu câteva decade în urmă, dar de fapt persistă la modul concret.) Jumătate din judecătorii în dreptul familiei care participă la o conferinţă judiciară au declarat că se opun custodiei comune. Experţii în custodie pe care ei se bazează ca să îi sfătuiască privind chestiuni de custodie sunt şi ei de acord. Doar 30% din ei au spus că taţii cu copii sub doi ani ar trebui să îşi ia copiii la ei cel mult o singură noapte pe săptămână. Şi doar 4% din experţii în custodie au declarat că preferă o creştere şi educare egală a copiilor post-divorţ.

Cu acest tip de preferinţă evidentă anti-taţi de partea decidenţilor în dreptul familiei, nu este surprinzător că taţii îşi văd puţin copiii, o dată ce mama înaintează cerere de divorţ. Dar de ce ar conta acest lucru de vreme ce 90% din cazurile de custodie sunt rezolvate, nu prin intervenţia unui judecător ci prin acordul părintelui? După cum am spus de multe ori şi faptele ştiinţifice clarifică acest lucru, taţii consimt la înţelegeri radicale anti-taţi, nu pentru că sunt pe placul lor ci pentru că ştiu că acestea sunt cea mai bună variantă posibilă. Mamele ştiu şi ele acelaşi lucru, aşa că ele sunt cele care înaintează cererea de divorţ şi acestea nu sunt dispuse să ajungă la o mediere a conflictului şi să fie de acord cu nimic mai puţin decât 75% - 85% din timpul de educare şi creştere a copilului.

Tot vorbind de mame, ce simt ele despre împărţirea timpului de educare şi creştere a copilului cu bărbatul de care divorţează, tatăl copiilor lor? Nu sunt entuziasmate.Conform cu cinci studii diferite citate de Nielsen,
majoritatea mamelor nu sunt doritoare să consimtă să-l lase pe tată să obţină mai mult de 25 % din timpul petrecut cu copiii şi de obicei nici măcar atât. Şi după cum s-a dovedit, studiile arată că nivelul de 25 % este important. Mai exact, beneficiile custodiei comune nu tind să crească pur şi simplu pentru copiii care îşi văd tatăl mai puţin timp decât acest procent. Când sociologii vorbesc despre valoarea custodiei comune pentru copii, ei vorbesc despre timpul taţilor petrecut cu copiii la nivelul de 25%-50%, de exemplu tipul de timp care nu este aproape niciodată acordat chiar şi în cazurile care sunt denumite drept “custodie comună”.
Nu numai mamele sunt încrâncenate împotriva taţilor ca aceştia să obţină timp minim de petrecut cu copiii şi instanţele de judecată şi legile îngenunchează în mod curent în faţa dorinţelor lor. Nielsen citează Dreptul familiei din 2008 în cele cincizeci de state pentru faptul că “în aproape toate statele, mama trebuie să fie de acord ca tatăl să petreacă mai mult de 15% sau 20% din timp cu copiii. De obicei, drepturile taţilor stau la mâna mamelor.“

Acest lucru nu e rău doar pentru taţi şi copii, e rău pentru toţi. În state în care legea a fost amendată ca să le fie mai uşor taţilor să aibă parte de timp de calitate petrecut cu copiii, rata divorţului a scăzut. Este logic de ce. Atunci când mamele ştiu că vor primi copiii în creştere, acestea înaintează cererea de divorţ în 70% din cazuri; atunci când ştiu că vor trebui să împartă un timp considerabil cu tatăl, nu mai sunt atât de doritoare să se despartă. Iar mai puţine divorţuri duc de obicei la o societate mai stabilă şi cu mai puţine conflicte.
Nielsen atinge şi subiectul alienării parentale de care sunt vinovate mai mult mamele decât taţii, fapt de care copiii sunt conştienţi. 80% din studenţii cu părinţi divorţaţi spun că ştiu că tatăl vrea să petreacă mai mult timp cu ei dar nu poate pentru că mama se opune.
Nielsen citează studii privind acuzaţii false de violenţă domestică făcute de mame la adresa taţilor pentru a evita custodia comună şi altele în care mamele chiar şi-au convins fiicele că au fost molestate sexual de taţii lor, din nou scenarii inventate pentru a evita implicarea paternă în viaţa copilului.
Protejarea maternă, în care mama decide cât de mult tatăl poate educa un copil are loc atât în timpul căsniciei cât şi după divorţ, iar Nielsen citează cinci studii diferite privind acest fenomen. Protejarea maternă este poate explicată de faptul că jumătate din mame se consideră superioare bărbaţilor privind abilităţile de părinte şi că o mamă singură sau orice bărbat aleatoriu poate să fie un tată la fel de bun pentru copil ca tatăl adevărat. Aceste noţiuni au fost desigur de mult demistificate.

Pe scurt, nu există îndoieli privind motivul pentru care există o astfel de criză a lipsei de implicare a taţilor în această ţară şi are prea puţin de-a face cu “tatăl haimana” sau cu bărbatul insensibil care face copii gândindu-se prea puţin să se implice în viaţa lor. Mult prea multe mame sunt hotărâte să îi elimine pe taţi din viaţa copiilor lor iar sistemul de drept familial este mult prea încântat să le facă pe plac. Acest lucru se întâmplă cu toate că acestor copii li se face rău de către acele mame anti-taţi şi acel sistem de judecată şi legi anti-taţi.
Li se face rău de către mame care simulează în toate felurile că sunt părinţi model şi de către judecători care de-abia îşi trag suflarea cât să ne spună că acţionează „în interesul copiilor.”

Yuri Joakimidis


Traducător: Andreea Iolu
Corector: Milian Bogan

Colectivul ARPCC

joi, 25 iunie 2015

Legea Olandeză din 1998 privind prezumtia despre custodia comuna legala



Sursă foto: http://ec.europa.eu/



Copia acestui document o găsiţi aici: https://goo.gl/c2hRwd

Într-o căsătorie,părinţii exercită autoritatea în mod egal.
La dizolvarea căsătoriei altfel decât prin deces sau, după separare legală dată de un ordin judecătoresc, părinţii care au custodie comună, vor continua executarea acestei autorităţi în comun.
Prezumţia slabă a custodiei comune sau a planului parental în comun inclusa în 2009 în cartea  legii civile olandeze,este inclusa şi în clauza 4 din articolul 247 din Cartea Codului civil Olandez şi spune:

BW1. Articolul 247

1.Autoritatea parentală include sarcina şi dreptul părintelui de a avea grijă de copilul minor şi de al educa.

2.Sub îngrijirea şi educaţie sunt, de asemenea, înţelese ca preocupare şi responsabilitate pentru bunăstarea fizică şi spirituală şi pentru siguranţa copilului şi pentru a promova dezvoltarea personalităţii sale. În îngrijirea şi educarea copilului, părinţii nu executa nici o violenţă psihică sau fizică sau orice alt tratament umilitor.

3.Autoritatea parentală include obligaţia părintelui de a încuraja dezvoltarea relaţiei copilului său cu celălalt părinte.

4.Părinţilor care îşi exercită autoritatea împreună asupra copilului, după dizolvarea mariajului, ce nu are legătură cu decesul sau după separarea legală dată de un ordin judecătoresc, sau după ruperea parteneriatului înregistrat ,ce nu are legătură cu decesul, sau după terminarea coabitării, dacă se construieşte o notă cum se face referire în articolul 252,primul paragraf, nu li se mai dă voie la dreptul egal de a avea grijă şi educa copilul.


5.Pentru a implementa paragraful 4, părinţii pot lua în considerare într-un acord sau un plan practic parental, obstacolele care pot apărea în urma destrămării mariajului, ce nu are legătură cu moartea sau după o separare legală dată de un ordin judecătoresc, o dizolvare a parteneriatului înregistrat, ce nu are legătură cu moartea, sau terminarea coabitării, dacă o notă ce se referă la Articolul 252, primul paragraf e introdusă , dar numai dacă există bariere relevante.

Traducător: Cotorceanu Andreea
Corector: Milian Bogdan


Colectivul ARPCC

marți, 23 iunie 2015

Despre Convenţia de la Istanbul


Violenţa împotriva femeilor, în toate manifestările lor  şi violenţa domestică, sunt nişte acte de violenţă foarte traumatizante. Violenţă care are scopul de a domina şi controla.
Majoritatea victimelor a urmăririi, hărţuirii sexuale, violenţei sexuale şi violului, căsătorii forţate, abuzate fizic, sexual şi psihologic de către partenerii intimi  şi sterilizării forţate sunt femei. Adăugând mutilarea genitală a femeilor şi avortul forţat ca forme de violenţă la care doar femeile pot fi supuse, arată nivelul şocant  al diversităţii în comportamentul crud şi degradant pe care femeile îl experimentează. Dacă luăm în considerare faptul că violenţa are loc din partea bărbaţilor, e doar un pas mic spre a înţelege că violenţa împotriva femeilor este una structurală- violenţă care îi face pe bărbaţi să îşi susţină puterea şi controlul. Acest lucru e şi mai evident dacă ne uităm la încercările neuniforme ale poliției, instanțelor și serviciilor sociale de a ajuta femeile victime.
Consiliul Convenţiei Europene de prevenire şi de combatere a violenţei împotriva femeilor şi a violenţei domestice este bazat pe criteriul cum că violenţa împotriva femeilor este o formă de violenţă a genului, ce este comisă împotriva femeilor, deoarece acestea sunt femei. Este obligaţia statului să se adreseze în toate formele sale şi să ia măsuri pentru a preveni violenţa împotriva femeilor, de a proteja victimele şi de judecă făptaşii. Eşecul de a face asta revine în responsabilitatea statului. Convenţia nu lasă loc de îndoială: nu poate fi egalitate între femei şi bărbaţi dacă femeile îndură violenţă bazată pe gen, pe o scară largă şi agenţiile şi instituţiile de stat întorc capul de la acest lucru.

 Pentru că nu numai femeile îndură violenţa domestică, părţile de la convenţie sunt încurajate să aplice cadru de protecţie bărbaţilor,copiilor şi vârstnicilor care sunt expuşi la violenţă în familie sau în unitatea internă.Cu toate astea, nu ar trebui să se treacă cu vederea faptul că majoritatea victimelor violenţei domestice sunt femei şi că acea violenţă împotriva lor este o parte mai largă a discriminării şi inegalităţii.

Ref [ngo2913]

Traducător: Cotorceanu Andreea 

Corector: Milian Bogdan

Colectivul ARPCC

luni, 22 iunie 2015

UK: SPRIJINUL POPULAȚIEI PENTRU CUSTODIA COMUNĂ

Textul integral îl găsiți aici:  https://goo.gl/YFcohJ

Sondajele realizate la nivel naţional în Canada au arătat în mod constant sprijinul populaţiei pentru  lansarea drepturilor părinteşti egale după divorţ. Procentele privitoare la sprijinul oferit de populaţie se află între 68% şi 75%.  Studiile realizate de cercetători sociali arata sprijin similar, mai ales în rândul copiilor. Fabricius a demonstrat că copii , atât în custodie exclusivă cât şi comună susţin custodia egală de ambii părinţi . Dar, bineînţeles, guvernanţii canadieni, ştiu mai bine decât oamenii care le plătesc salariile. Facturile din cauza cărora parlamentul ar trebui să stabilească o prezumţie a custodiei comune a eşuat considerabil în a face să crească sau să scadă votul din partea tuturor membrilor.
S-a dovedit că este posibil ca britanicii să fie şi mai entuziasmaţi decât canadienii în ceea ce priveşte drepturile parentale egale. Aici este un studiul realizat cu 18 luni în urmă, dar care este un indicator important al atitudinii britanicilor asupra creşterii şi educării copiilor. Firma de cercetare de piaţă YouGov a realizat acest sondaj având ca subiecţi 1,800 adulţi şi au descoperit un imens suport pentru egalitatea drepturilor asupra copiilor pentru ambii părinţi în urma separării sau a divorţului.


Ref [ngo3106]

Traducător: Pădurariu Ancuta-Florentina

Corector: Milian Bogdan

Colectivul ARPCC

Decizii de reinstaurare autoritate parentala la Judecătoria Sector 6..

 Reinstaurează autoritatea părintească comună (custodie comună legală) asupra unei minore de 3 ani după ce anterior, pe vechiul cod al familiei se decisese încredințarea (custodie unică) către mama copilului. Sentința este interesantă jursprudențial prin faptul că stabileşte explicit locuința copilului la o adresă identificabilă şi prin faptul că modifică măsura dispusă prin sentinţa civilă din procesul anterior de custodie unică privind desfăşurarea relaţiei personale minoră/tată conform unui program de vizită prestabilit, dispunând desfăşurarea neîngrădită a relaţiilor personale dintre tată și minor. De asemenea interesantă jurisprudențial este si abordarea Curții de Apel București care oferă o soluție de identificare ne-echivocă a weekendurilor în care părintele nerezident va interacționa cu copilul (o formulare mult mai fericită decât faimosul "primul şi al treilea wekeend din lună") și anume "în toate sfârşiturile de săptămână în care duminica este o zi impară".

Minutele deciziilor pot fi consultate pe portalul instanțelor aici:



Colectivul ARPCC

marți, 16 iunie 2015

Romania condamnata pentru durata lunga a procedurilor de returnare a minorului in cazul unei rapiri internationale de minori

Încalcare dreptului tatălui prevăzut de Articolul 8

Copia acestui document o găsiți aici: https://goo.gl/8dz6RZ

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a hotărât că durata excesivă a procedurilor aflate pe rolul instanţelor din România cu privire la înapoierea unui copil în Argentina, a încălcat dreptul tatălui, în temeiul Articolului 8 al CEDO.

În cauză Ferrari versus Romania [2015] CEDO 429, reclamantul, Adrian Ferrari, cetăţean argentinian care trăieşte în Buenos Aires, are un copil împreună cu o cetăţeană de origine româno-argentiniană, născut în august 2005. Reşedinţa permanentă a familiei era în Argentina, însă familia călătorea periodic datorită tatălui care lucra ca pilot militar.

După ce au stat împreună câteva luni în Cipru, în anul 2006, Dl. Ferrari împreună cu soţia sa s-au înţeles ca aceasta să ducă pentru câteva luni în România copilul înainte de a se întoarce la Buenos Aires. Cu toate acestea, soţia reclamantului l-a anunţat în Noiembrie 2007 că nu se întoarce în Argentina cu copilul.

Ulterior, aceasta a cerut divorţul şi custodia copilului în faţa instanţei din România. Instanţa din România a pronunţat divorţul  în Aprilie 2008, însă a hotărât să nu se decidă asupra problemei custodiei, motivând că, dl. Ferrari a introdus o cerere de înapoiere a copilului în temeiul Convenţiei de la Haga, iar procedurile erau încă în curs. Procesul a durat din Martie 2008 până în Mai 2009, când instanţa din România a luat decizia finală în acest caz.

Iniţial, mama a fost somată să aducă înapoi copilul în Argentina. Cu toate acestea, instanţa a hotărât ulterior că sosirea copilului în România nu a fost ilegală, întrucât ambii părinţi au fost de acord cu această călătorie. De asemenea, a constatat că copilul se integrase deja în noul mediu. Este  considerat că nu ar fi în interesul copilului să se retragă în Argentina, deoarece reclamantul călătorea frecvent din cauza slujbei de pilot militar şi prin urmare, nu putea avea grijă de copil cum se cuvine.

În Septembrie 2011, instanţa din România a acordat custodia mamei copilului şi un drept de acces dlui Ferrari.

Dl. Ferrari a avut posibilitatea de a-şi vedea copilul în România, de trei ori de la sfârşitul anului 2009. Dl. Ferrari a susţinut că durata procesului – 13 luni – aflat pe rolul instanţei din România, a constituit o încălcare a dreptului prevăzut de Articolul 8.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a declarat că instanţele naţionale sunt mai în măsură să examineze pe rolul lor împrejurările cauzei. Prin urmare, ar putea accepta că trecerea timpului a dus la o schimbare în situaţia copilului, ceea ce a declanşat aplicarea Articolului 12 din Convenţia de la Haga. A rămas, totuşi, să se verifice dacă această schimbare a fost provocată sau îngăduită de autorităţi, mai cu seamă, de lungimea totală a procedurii şi de atitudinea autorităţilor în ceea ce priveşte executarea. A reiterat că respectarea efectivă a vieţii de familie necesită ca relaţiile viitoare dintre părinţi şi copii să nu fie determinate numai de trecerea timpului (a se vedea, îndeosebi, H. v. the United Kingdom).

În special, Curtea a constatat că instanţei naţionale i-a luat treisprezece luni ca să se pronunţe în această speţă (din 30 Martie 2008 până în 4 Mai 2009). Curtea a reţinut anterior că perioade similare sunt excesiv de lungi, îndeosebi având în vedere cerinţa de promptitudine care se află la baza procedurii Convenţiei de la Haga. Curtea a reiterat că autorităţile naţionale au obligaţia de a soluţiona cererile de înapoiere cu diligenţă, inclusiv în recurs.

Curtea a concluzionat că, neoferind suficiente motive pentru decizia de neînapoiere, îngăduind ca procedura să dureze treisprezece luni şi tergiversând procedura de executare, autorităţile nu au reuşit să faciliteze desfăşurarea eficientă şi rapidă a procedurii de înapoiere. În concluzie, reclamantului nu a i-a fost protejat în mod eficient dreptul la respectarea vieţii sale de familie.

Prin urmare, a avut loc o încălcare a Articolului 8 cu privire la drepturile Dlui Ferrari.
Curtea a acordat reclamantului suma de 7,500 de euro cu titlu de prejudiciu moral.


Ref [ngo4100]
Colectivul ARPCC
Traducător: Ţolea Roxana-Maria
Corector: Milian Bogdan

Adžić contra Croației (nr. 22643/14)

Copia acestui document o găsiți aici: https://goo.gl/QsjxMl

Reclamantul, Miomir Adžić, este cetățean al Statelor Unite ale Americii născut în 1968 și care locuiește în Charlotte, Carolina de Nord (Statele Unite ale Americii).  

Cazul domnului Adžić este cu privire la durata procedurilor instanței în Croația ca răspuns la solicitarea acestuia privind întoarcerea fiului său în Statele Unite ale Americii. 

Domnul Adžić s-a căsătorit cu o cetățeană  croată în anul 2008 și mai târziu, în același an, au avut un fiu. Soția și fiul acestuia s-au mutat în Statele Unite ale Americii pentru a i se alătura în anul 2009. În 2011 soția domnului Adžić și fiul lor au mers în Croația pentru perioada de vară. Totuși, în loc să se întoarcă în America, soția lui i-a trimis un e-mail prin care îl informa pe acesta că ei vor rămâne în Croația și că ea va divorța. O săptămână mai târziu, domnul Adžić a început eforturile sale de a-l aduce înapoi pe fiul său, prin înaintarea unei cereri, prin intermediul Ministerului Sănătății și Protecției Sociale croat, ca soția sa, să aducă înapoi băiatul în mod voluntar, iar mai târziu cerând întoarcerea acestuia în condițiile Convenției de la Haga cu privire la aspectele civile ale răpirii internaționale de copii. Soția acestuia s-a opus întoarcerii copilului cu sau fără aceasta. Ministerul a înaintat cererea domnului Adžić către Instanța Municipală din Zagreb, care a instituit procedurile pentru înapoierea fiului său. În martie 2012 această Instanță a respins cererea domnului Adžić. El a făcut cu succes apel, cu privire la această decizie și a susținut numirea unui nou judecător pentru acest caz. În ianuarie 2013 cazul a fost remis și a fost alocat unui nou judecător și au fost adunate noi rapoarte, opinii ale experților și informații cu privire la copil și la protecția acestuia. În mai 2014 Curtea Civilă Municipală din Zagreb a respins din nou cazul domnului Adžić, iar Tribunalul Județean din Zagreb a confirmat hotărârea în octombrie 2014. Cazul este în prezent în așteptare la Curtea Constituțională. În noiembrie 2014 Curtea Supremă de Justiție a respins cazul sau  paralel care era cu privire la perioada de timp necesară pentru a asigura o audiere adecvată.

Bazându-se în particular pe prevederile Articolului 8 (dreptul de a respecta viața privată și de familie) din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului, domnul Adžić s-a plâns cu privire la durata foarte mare a procedurilor – care au durat până la acest moment mai mult de trei ani – pentru întoarcerea fiului său în termenii Convenției de la Haga.

Ref [ngo3043]
Colectivul ARPCC

Traducător: Manea Doinița
Corector: Milian Bogdan

vineri, 12 iunie 2015

Cea dea doua Conferinţă Academică Internaţională privind copii dispăruţi şi adulţi

Cea dea doua Conferinţă Academică Internaţională privind copii dispăruţi şi adulţi având loc la Bruxelles

Documentul în forma originala poate fi accesat și de aici: http://goo.gl/mjuUqG 


Conferința este organizată în comun de către Missing Children Europe(Copii Dispăruţi Europa), Centrul pentru Studiul a Persoanelor Dispărute de la Universitatea din Portsmouth și Vrije Universiteit Brussel şi va reuni academicieni şi practicieni, pentru a discuta ultimele descoperiri legate de fenomenul "dat dispărut "

A doua ediție a acestei conferințe promite a fi un eveniment internațional mai mare decât prima ediţie, oferind vorbitori din Europa, SUA, India și Australia. Subiectele  acoperă o gamă largă de probleme legate de copii dispăruți și adulți dispăruţi. 

Prima Conferinţă Internaţională despre Copii Dispăruţi şi Adulţi « Muncind dincolo de graniti » a avut loc între 18 şi 20 iunie 2013 la Universitatea din Portsmouth îs Marea Britanie.



Ref [ngo3271]
Colectivul ARPCC

joi, 11 iunie 2015

Iubire necondiționată

  Alfie Kohn este un celebru psiholog american, autor a 12 cărți despre educație și creşterea copiilor.




"Alfie Kohn: În primul rând, spun că întrebarea esenţială nu este dacă ne iubim copiii, ci cum îi iubim. Mai precis, contează dacă îi iubim sau nu necondiţionat. Copiii nu ar trebui să se dea peste cap ca să ne câştige aprobarea, ei au nevoie ca noi să-i iubim pentru ceea ce sunt, nu pentru ce fac. Cu alte cuvinte, afecţiunea noastră nu ar trebui să depindă de cât de cuminţi sunt ei, ce note au la şcoală, câte competiţii sportive au câştigat, sau orice altceva. Iubirea necondiţionată primită din partea părinţilor le permite copiilor să se accepte ca fiinţe în esenţă bune, chiar şi atunci când o dau în bară.

Bănuiala mea este că, atunci când fac prostii, copiii vor de fapt să testeze cât de necondiţionată este iubirea noastră. Intuiţia îmi spune că se comportă uneori în moduri inacceptabile pentru a vedea dacă, la un moment dat, vom înceta să-i mai acceptăm. Iar rolul nostru este să-i asigurăm: orice ai face tu, oricât de frustrat aş fi eu, nu voi înceta niciodată să te iubesc. Desigur, în acelaşi timp este important să-i învăţăm, să le explicăm, să le oferim îndrumare, să fim un bun exemplu pentru ei, să rezolvăm problemele împreună şi toate celelalte lucruri benefice şi constructive."

Tot articolul:  aici

Sursă foto: http://littlesprigs.com/


Colectivul ARPCC

miercuri, 10 iunie 2015

Sentinţă Interesantă despre Custodia Comună Fizică

Copia acestei sentințe o găsiți aici : https://goo.gl/Et0OrU

Autoritatea părintească comună, în cazul părinților despărțiți,  reprezintă modalitatea de responsabilizare a amândurora cu privire la minor și de garantare, atât a prezenței mamei cât și a tatălui în viața copilului, independent de faptul că aceştia nu mai conviețuiesc împreună.

Despărțirea părinților și stabilirea locuinței minorului la unul dintre aceştia nu trebuie să afecteze exercițiul autorității părinteşti comune. Ambii părinți trebui să aibă, în mod constant, în vedere interesul copilului lor și să ia împreună deciziile importante legate de creşterea și evoluția acestuia (asistență medicală, întreținere, educație, etc).

În urma dezbaterilor, instanţă de judecată admite cererea formulată de reclamant şi dispune ca autoritatea părintească pentru minor să se exercite de către ambii părinţi, minorul urmând să locuiască cu tatăl în prima jumătate a fiecărui an , iar în cea de a doua jumătate a anului să locuiască la mamă.

Această prevedere are la bază prezumția că este în interesul superior al copilului ca autoritatea părintească să se exercite în comun, în caz de despărțire a părinților, custodia comună asigurând dreptul copilului la grija părintească normală și permanentă din partea ambilor părinți.






Ref. [ngo744]
Colectivul ARPCC

Furman contra Slovenia şi Austria (no.16608/09)

Furman contra Slovenia şi Austria (no.16608/09)
Copia acestui document o găsiți aici: https://goo.gl/Ft53AG

Solicitantul, Andrej Furman, este un cetăţean sloven care s-a născut în anul 1955 şi locuieşte în Maribor (Slovenia).
Cazul s-a referit la un proces pentru stabilirea  contactului şi a  procedurilor de  executare prin care solicitantul a urmărit să obţină acces la fiica sa.
Dl .Furman şi fosta sa parteneră s-au despărţit în anul 1997, iar la începutul lui 1998 au căzut de acord asupra unui program provizoriu de vizite pentru ca el să o vadă pe fiica lor, născută în 1993. Totuşi, ulterior fosta sa parteneră nu i-a mai permis contactul cu fiica lui şi s-a mutat în Austria cu copilul.

Dl.Furman a intentat un proces în faţa autorităţilor slovene, şi în octombrie 2000 a obţinut o decizie de contact, împotriva căreia mama a făcut apel, având câştig de cauză. După retrimiterea cazului şi după câteva întârzieri datorate faptului că autorităţile nu au reuşit să o localizeze pe mamă, Tribunalul Districtual din Maribor a emis, în iulie 2007, o decizie interimară  permiţând D-lui Furman contactul cu fiica sa, iar în septembrie şi octombrie 2007 acesta si-a vazut fiica pentru prima dată în mai mult de nouă ani.
Totuşi, fiica a refuzat să-l mai vadă şi, ca urmare a cererii ei, un tribunal austriac a suspendat drepturile de contact ale D-lui Furman printr-o hotărâre care a fost confirmată în cele din urmă în august 2009.

Bazându-se, în fond, pe articolul 8 (dreptul la respectarea vieţii private şi de familie), Dl.Furman a reclamat, în speţă, faptul că autorităţile slovene şi austriece l-au împiedicat să se bucure de viaţa de familie împreună cu fiica sa.
Încălcarea articolului 8 în ceea ce priveşte Slovenia (Tribunalul a declarat ca inadmisibile reclamaţiile solicitantului în privinţa Austriei)
Despăgubiri solicitate: 15.000 euro (daune morale) şi 2.500 euro (costuri şi cheltuieli)


Traducător: Berbecar Corina
Corector: Pavel Valentina

ref[ngo2907]
Colectivul ARPCC

vineri, 5 iunie 2015

Adoptarea legislaţiei custodiei comune - este cea mai bună soluție pentru copii

Documentul original il gasiti aici :http://goo.gl/RGUgxi
Publicat în Marinas Variety, în data de 18 Mai 2015



Când ea şi soţul ei a divorţat, Jennifer Fink a trăit cea ce mulţi alţi părinţi trăiesc .
Ea era nervoasa pe soţul iei, a crezut ca ea era un părinte mai bun (decât soţul ei) şi a vrut bineînţeles custodia deplina a celor doi copii al lor. Dar legea in statul său, Wisconsin, încurajează cu putere custodia comună asupra copiilor atunci când mama şi tatăl divorţează iar asta este şi cea ce judecătorul a ordonat prin sentinţa sa. Acum, cinci ani mai târziu, Fink, care este fondatoarea organizaţiei BuildingBoys şi este implicată în recentele eforturi pentru crearea unui Consiliu la Casa Alba privitor la problemele băieţilor şi ale bărbaţilor, are un mesaj pentru toate persoanele care se confruntă cu un caz de custodie.

Mulţumesc sistemul curţii din Wisconsin pentru că a avut încredere în faptul că un aranjament de tip custodie fizică comună este în interesul superior al copilului, pentru că fără acea decizie, sunt convinsă că aş fi fost tentată să aloc un timp mai mare pentru îngrijirea copilului meu iar astfel şi aş fi retrogradat tatăl la un rol mai mic. Iar asta, acum am înţeles asta, ar fi fost rău pentru băieţii mei, rău pentru tată şi rău chiar şi pentru mine.” Fink a mărturisit în mesajul anterior, "Este custodia comuna cel mai bine pentru băieţi după divorţ?”

Şi totuşi Wisconsin este doar una din cele doua state care încurajează efectiv judecători sa aloce timp parental egal sau aproape egal între cei doi părinţi atunci când părinţii divorţează. Din fericire, multe alte state fac demersuri pentru a-şi îmbunătăţi legislaţia în domeniu. Doar în acest an circa 20 de state SUA americane iau în discuţie anumite implementarea într-o formă sau alta a unei legislaţii care stimulează egalitatea parentală

Adevărat, unul dintre  factorii majori in spatele lipsei "epidemice" taţilor din preajma copiilor lor sunt chiar instanţele de familie care de regulă expediază cu regularitate un părinte, de obicei tatăl, la un statutul de simplu vizitator în viaţa copilului. În mod tipic, părinţii fără custodie îşi vad copii patru zile pe luna, plus câteva ore noaptea pe săptămână, plus câteva weekenduri în timpul verii. Asta de obicei se cifrează la undeva între 14% şi 20% din timpul parental.

Aşa cum Fink spune cu acurateţe , asta e rău pentru copii. Greutatea nesuportabila a ştiinţei demonstrează ca copii fac mai bine cu doi părinţi implicaţi in viată lor. Statistici federale arata ca copii cu doi părinţi sunt mai predispuşi sa se descurce mai bine in scoală , sa nu intre la închisoare , sa nu se apuce de droguri şi alcool, sa fie angajat stabil fata de copiii cu un singur părinte.
Este de înţeles. Taţii şi mamele amândoi au nevoie de timp şi energie, resurse financiare şi îndemânare parentală pentru a fi cel mai bun părinte posibil. Plus , studiile au arătat ca copii încep sa formeze puternice legături biologice părinţilor începând din a opta săptămâna din viată lor. Asta înseamnă, ca pierderea unui părinte este printre cele mai traumatizante evenimente care un copil poate sa sufere.

Şi totuşi poziţia de start al instanţelor de tutelă este sa separe părinţii de la unul dintre părinţi atunci când adulţii divorţează. Asta răneşte emoţional copiii, iar aceştia prezintă mult timp traume. Prin contrast, custodia comuna este cel mai bun aranjament pentru copii, aşa cum un număr însemnat de cercetări ale ştiinţelor sociale o dovedesc. Ca exemplu, un studiu realizat în Aprilie, 150,000 de persoane au suportat custodia comuna după divorţ.

Custodia unică nu este nici in interesul părinţilor, aşa cum Fink arată. Taţii fără custodie sunt de opt ori mai predispuşi de a comite sinucidere fata de taţii cu copii. Aşa cum profesorul Edward Kruk al Universităţii British Columbia a scris, părinţii cu drepturi egale , au “un psihic mai bun si stare emoţională mai bună , mai puţin stres , rezultând de la sensul de scop şi gratificare personala asociat cu activitate parental; cel mai înalt nivel de depresie apare la adulţii care au copii dar care nu locuiesc cu copii lor”
În plus, mamele singure trăind cu copii sunt mult mai predispuse sa traiasca in saracie decat orice alt segment al societatii.Baroul american a reportat un enorm procent de 31% din mamele singure cad sub linia de saracie, impotriva procentului de 5,8% a femeilor maritate.Asta este devastator pentru ele cat şi pentru copii lor.
Propunerile legislative active din mai mult de o treime din statele noastre îmbrăţişează societatea aşa cum este, nu aşa cum era in 1950. Societatea noastră este acum una in care familiile se bazează şi pe femeie să aducă mâncarea acasă şi una in care taţii fac mai mult ca oricând lucrurile care ţin de îngrijirea directă a copilului. Dar, mai important, ele reflectă ceea ce ştim acum să fie cel mai bun pentru copiii, atunci când părinții lor de divorț - menţinerea activă a unor relaţii semnificative cu ambii părinți.

A venit timpul ca legislatorii din fiecare stat să recunoască cercetările ştiinţifice legate de custodia comună şi să promulge aceste legi privitoare la responsabilitatea parentală egală. Aşa cum Jennifer Fink a spus , “"A fost din cauza instanței cu privire la părinţi comun care a dus la acordul de custodie comuna care o avem astăzi, și eu sunt atât de, atât de bucuroasă.

Robert Franklin este un membru al consiliului director al National Parents Organization


Traducător: Milian Bogdan

ref[ngo4346]
Colectivul ARPCC

În mâinile cui laşi soarta copilului tău?



ref[ngo3255]
Colectivul ARPCC

Rubrica:Parenting comun : medicina preventiva pentru copii

Analist şi psiholog în probleme de familie, John Rosemond a scris recent că atunci când se iau decizii referitoare la cazurile de custodie, judecătorii ar trebui să evite rezultatele egale în ceea ce priveşte creşterea copilului şi, în schimb, să ofere unuia dintre părinţi custodie primară. (“Custodia ar trebui să se concentreze pe echitatea la copii, " LSJ , februarie 20 )
Dl. Rosemond a argumentat că dispoziţiile de custodie egală s-au bazat mai degrabă pe cele mai bune interese ale părinţilor decât pe cele mai bune interese ale copiilor.
Dl. Rosemond are perfectă dreptate că atunci când părinţii se despart, copiii au „drepturi”. Mai mult decât atât,copiii au „nevoi” pe care adulţii trebuie să se asigure că le sunt îndeplinite - în special dacă acei adulţi se întâmplă să fie profesionişti în domeniul sănătăţii mentale sau judecători.
Se întâmplă că prea mulţi părinţi răniţi şi nervoşi să pună propriile „drepturi” şi nevoi înaintea celor ale copiiilor lor?
Din păcate, da. Unii părinţi îşi răsfaţă "nevoia" de a pedepsi celălalt părinte prin restrângerea timpului lor de a petrece cu copiii, chiar în detrimentul sănătăţii fizice şi mentale a copiilor lor. Chiar mai rău, aceşti părinţi sunt adesea ajutaţi de profesioniştii din domeniul sănătăţii mintale şi judecători care nu sunt familiarizaţi cu cercetarea - sau care au fost induşi în eroare de către susţinători de seminarii slab informaţi şi scriitori.
Mulţi dintre noi sunt supăraţi pe părinţii care au impresia că au „dreptul” să-şi priveze copiii de la asistenţă medicală necesară, chiar dacă aceşti părinţi iubitori şi bine-educaţi cred sincer că acest lucru este „în interesul superior al copilului”. În mod similar, există părinţi, judecători şi specialişti în sănătate mintală care dau sfaturi împotriva unui medicament puternic şi preventiv - unul care protejează copiii de o viaţă împotriva relaţiilor deteriorate, slăbite, sau complet pierdute cu unul dintre părinţi. Acel medicament preventiv este custodia comună - care să permită copiilor să continue să trăiască cu ambii părinţi cel puţin 35 la sută din timp.
Cercetarea în domeniul sănătăţii mintale arată în mod clar, custodia partajată oferă cele mai bune rezultate în cele mai multe cazuri de copii ai căror părinţi nu locuiesc împreună. Există 43 de studii revizuite care compară copiii aflaţi în custodie comună cu cei care locuiesc în principal sau exclusiv cu un singur părinte. Rezultatele sunt clare şi lipsite de ambiguitate. Copiii din familii cu părinţi comuni au rezultate mai bune.
Au părinţii, din familiile cu custodie comună, relaţii de comunicare şi prietenie unul cu celălalt? Nu.
Au căzut ei de comun acord, încă de la început, să împartă în loc să acumuleze timp cu familia, fără intervenţia unor mediatori, avocaţi sau terapeuţi? Nu.
Arată aceste 43 de studii că vieţile copiilor sunt instabile, perturbate sau stresante din cauză că ei locuiesc în două case în loc de una? Nu.
Când părinţii se comportă urât unul faţă de celălalt,  copiii trăiesc chiar mai rău în două case în loc de una? Da.
 În ultimul sfert de secol, în zeci de studii de cercetare, majoritatea copiilor ne-au spus, că la fiecare weekend petrecut cu părinţii sunt întâlnite nevoile lor, făcându-i să se simtă stabili şi în siguranţă, şi reducând discountinuitatea din vieţile lor? Nu. De fapt, ei ne-au spus chiar contrariul.
Anul trecut, 110 experţi internaţionali în dezvoltarea copilului, afecţiunile copilăriei şi divorţul, au ajuns la un consens inovator -- custodia comună, incluzând  nopţi frecvente petrecute cu ambii părinţi pentru sugari şi copii mici,acest fapt  este în interesul cel mai bun al copilului.
Prea mulţi profesionişti în sănătatea mintală şi profesori, oferă recomandări despre planuri de educaţie care sunt bazate pe convingerile lor personale – nu pe date bazate pe experienţă. Într-adevăr, mulţi dintre aceşti profesionişti nu au citit cercetările disponibile. Aşa cum anumiţi doctori, mai puţin informaţi, oferă sfaturi depăşite sau dăunătoare despre tratamente medicale, aşa sunt şi profesioniştii care oferă sfaturi judecătorilor şi liber-profesioniştilor în medicină mentală, fără a fi bazate pe cercetare.
Mai alarmant totuşi, este faptul că mulţi dintre aceşti oratori şi scriitori îşi prezintă convingător opiniile ca şi cum ar fi fost bazate pe experienţă – o disimulare care nu numai că este nesincera, dar cu potentential dăunător asupra copiilor ale căror vieţi sunt afectate de judecători şi deciziile liber-profesioniştilor în sănătatea mintală privind problemele custodiei. Pe scurt, prea mulţi bine intenţionaţi judecători şi practicanţi au fost induşi în eroare să accepte sfaturi , fără să fie bazate pe dovezi empirice.
Custodia comună nu se referă la drepturile părinţilor. Este vorba de a face cea mai bună alegere pentru copii – decizii care sunt ferm întemeiate în cercetare – nu pe opiniile personale ale părinţilor, oratorii de seminare, profesioniştii în sănătatea mintală şi judecătorii.

Dr. Lidia Nielsen este profesor în Psihologia Educaţională şi Adolescenţă la Wake Forest University. Pentru copii ale articolelor de cercetare menţionate în acest eseu, trimiteţi mail la [email protected].

Traducător: Oprea Nastasia
Corector: Pavel Valentina
ref[ngo3160]
Colectivul ARPCC

marți, 2 iunie 2015


Statut juridic copil

ÎNTREBARE:
Bună ziua,sunt divorţat de 7 ani şi avem 2 fete dar după divorţ la câteva luni ne-am impacat, ulterior am mai făcut o fetiţă cu care am rămas în concediu creştere copil acum am început munca şi soţia mă dat în judecată pentru citez statut juridic copil, chiar poate să mă de-a în judecată când vrea?avem acelaşi domiciliu fetiţa are abia 2,2 ani.
Mulţumesc pentru ajutor

RĂSPUNS:
Stimate domn,
Da este posibil ca oricare dintre parteneri să îl dea pe celălalt în judecată privind exercitarea autorităţii părinteşti. Situaţia dvs este anaaloagă situaţiei părinţilor niciodată căsătoriţi care şi ea, din punct de vedere legal, este analoagă situaţiei părinţilor căsătoriţi. În sensul că până la decizia unei instante aveţi şi dvs şi mama copiilor dvs aceleaşi drepturi şi responsabilităţi privitor la copil.
 Este posibil ca instanţă de judecată dezbătând probele de la dosar să decidă custodie unică (adică autoritatea părintească să fie exercitată doar de unul dintre părinţi) sau custodie comună (autoritatea parentală exercitată de ambii părinţi în mod egal). Atenţie însă că autoritatea parentală exercitată în comun nu implica neapărat dreptul de a locui cu copilul. De cele mai multe ori în instanţele din România, dacă părinţii nu se înţeleg autoritatea parentală este acordată de către instanţa ambilor părinţi dar locuinţa copilului este stabilită doar la unul dintre părinţi. 
În situaţia dvs în cazul în care mama primeşte dreptul de a găzdui copilul poate, cel puţin teoretic, ca un pas următor, să ceară tot prin instanţă evacuarea dvs din domiciliul conjugal sau, poate să plece la alta locuinţa cu copilul /copii fără ca dvs să o puteţi urma. Prin urmare se va pune problema de a cere (părintele care nu va locui cu minorul în mod permanent) un program de legături personale cu minorul, etc. Sfatul nostru este să vă angajaţi un avocat care să vă reprezinte interesele şi să încercaţi pe cât posibil să ajungeţi la un consens cu mama copilului dvs privitor la:
locuinţa copilului şi dacă veţi mai locui dvs ca părinţi împreună
Programul de interacţiune al copilului cu fiecare între cei doi părinţi.
Orice soluţie mediată este mult mai ieftină atât din punct de vedere financiar cât mai ales din punct de vedere emoţional. Pentru mai multe detalii vă sugerăm să consultaţi manualul numit “Custodia Comună explicată”  disponibil aici:

Cu deosebită consideraţie.,
Colectivul ARPCC.ref. [ngo3257]

Cele mai citite