Avem
plăcerea să vă retransmitem acest comunicat deosebit de important al ICSP [un
grup de specialişti în domeniul dreptului (avocaţi, mediatori, jurişti) şi ştiinţelor
sociale (psihologi judiciari, profesori universitari)] privitor la problematica
autorităţii parentale comune. În mai multe ţări europene există un trend în
favoarea reformării legislaţiei pentru ca judecătorul să poată ordona un
aranjament de tip locuinţă alternantă chiar şi atunci când unul dintre părinte
obiectează (dorind locuinţa integral la sine). Deja ţări că Franţa, Belgia,
Suedia şi mai multe state americane au astfel de prezumţii în legislaţie iar
judecătorii uzitează de ele. În România în prezent un astfel de aranjament de
tip locuinţă alternantă este acceptat de legislaţie dacă părinţii se înţeleg
(iar judecătorii în general acceptă astfel de planuri parentale). Din păcate
legislaţia românească este extrem de tăcută cu privire la dimensionarea
programelor de legături personale personale în situaţia în care părinţii nu se înţeleg.
În tăcerea legii majoritatea instanţelor, fără o bază ştiinţifică, consideră a
nu fi fi în interesul copiilor (dacă părinţii nu pot să se înţeleagă supra
locuinţei minorului) ca minorul să petreacă mai mult de 15% din timp cu unul
dintre părinţi, lucru extrem de dăunător asupra relaţiilor emoţionale ale
copilului cu respectivul părinte, relaţii care sunt condamnate la o
"moarte lentă". Estimările arată că cel puţin 50% dintre copiii care
au trecut prin divorţ ajung să piardă orice contact semnificativ cu părintele
nerezident în cel mult 3 ani de la consumarea divorţului sau separării. Tocmai
de aceea ARPCC militează pentru întroducerea în legislaţie unor ghidări clare
privitoare la "timpul de îngrijire parentală" al copilului cu fiecare
dintre părinţi, în caz de separare sau de divorţ, ghidări care să fie în
concordanţă cu rezultatele studiilor ştiinţifice din domeniu.
